24.12.2008

10001

Zece mii una !!
Zece mii una neputinte, ratari, lacrimi, iubiri, frunze, umbre, taieri, nasteri, spaime, palme, urme, glasuri, zapezi, nopti, zile, victorii, soapte, poteci, trepte...
Zece mii de pasi si-un al 10001-lea genunchi ridicat, zece mii de demoni ucisi si-al 10001-lea inger nascut...
Zece mii de ganduri si-al 10001-lea mac deschis...
Zece mii una rugaciuni soptite, strigate, smulse din lama...
Si au trecut toate, una cate una, pana la ultima, prin mine, peste mine, pana n-am ramas decat eu.
Si linistea...
Craciun fericit, sa fiti iubiti mereu!
Sa va gasiti si sa ramaneti cu voi pentru totdeauna...

14.12.2008

Chiar am sperat ca nu voi avea dreptate, mi-am dorit sa nu castig pariul asta...
No comment...

Somn usor, Nichita...

07.12.2008

Incredibil!!! In afara de noi, "ticnitii" de pe blogurile astea, aproape nimanui nu-i pasa ca Anca Parghel s-a prapadit?! As fi vrut sa spun c-a plecat la ai ei, in stele, dar sunt prea furios acum, ca sa gasesc metafore dragute. Fratilor, cate emisiuni ati vazut voi la TV, cate articole scrise cu bun simt si sincere ati citit voi in zilele astea? Despre femeia asta absolut eroina, care-a cantat uitandu-se la moarte cum vine spre ea... Despre sufletul ei rebel si amarui care s-a dat noua pentru totdeauna... Si iar vin si intreb, cu toata teama si furia dinlauntrul meu: cine ramane dupa eroii astia care se duc: Paler, Iordache, Rautu, Cotescu, Anca Parghel si toti ceilalti? Toti cei care preocupau presa doar pentru rating. Intr-o zi, intr-un tren, alaturi de prietenul meu N, l-am intalnit pe Stefan Iordache. Amandoi eram topiti, voiam sa bem o sticla de vin cu el si ne era ca o sa ne refuze. Sticla aia bauta cu Stefan Iordache a fost absolut magica. Era un vin ieftin, da' n-o sa-l uit niciodata. Cand s-a prapadit, l-am sunat pe amicul meu N, voind sa-i spun sa-i duca o floare si sa-l aplaude inca o data, eu neputand fi atunci in Bucuresti. Amicul meu stia deja ce vreau. Era absolut ravasit. Aproape ca simteam gustul vinului aluia... Pe Colea Rautu l-am cunoscut in Costinesti, intr-o dimineata, demult, isi bea cafeaua pe o terasa. Am mers la el si i-am spus buna dimineata. Atat. Cu cata caldura mi-a raspuns... Pe Anca Parghel am auzit-o live, prima oara, la Constanta, impreuna cu Johnny Raducanu, prin '92 sau '94. Amicul meu Magnatu (fara L), avea la el o ciocolata, n-o desfacuse inca. La sfarsitul concertului, eram izbiti in cap, Magnatu ma tot intreba: ce sa-i duc, n-am nici macar o floare?! I-am zis, du-i ciocolata si, culmea, a primit-o! Mai tineti minte cum s-a prapadit Paler? Cu vreo 3 ani inainte am vorbit cu el la Mangalia, isi lansa o carte. Am fost buimac multa vreme. Si cand s-a dus, am auzit afirmatia:" e, trebuia sa moara, las' ca era doar un continuu nemultumit." (!!!) Auziti??? Deci, despre ce vorbim noi aici? Facem un pariu ca stirea despre moartea lui Nichita, pe 13 decembrie, nu va dura mai mult de 3 minute? Poate ceva mai mult pe canalele culturale. Cine vine dupa toti eroii astia? Si sa nu-mi spuneti ca ramane opera lor, asa e, doar ca uneori parca am vrea sa bem un vin cu ei intr-un tren...
Si iar o sa ma cert cu Dumnezeu...

Drum bun, Anca...

04.12.2008













Peste vreo 12 zile ma asteapta testul. Acela...
Chiar si acum, cand scriu despre el, simt tensiunea. N-am sa vorbesc nimic despre el acum, poate voi face asta dupa ce ma intorc de-acolo. Dac-am sa-l trec...
10001 ... si cercul ar trebui sa se inchida si sa nasca spirala.

" ... I must not fear.
Fear is the mind-killer.
Fear is the little-death that brings total obliteration.
I will face my fear.
I will permit it to pass over me, trough me.
And when it has gone past, I will turn the inner eye to see its path.
Where the fear has gone, there will be nothing.
Only I will remain..."