cine moare

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

Pablo Neruda - Cine moare...

PS
Si numai Dumnezeu va sti ce voi alege, caci lama mea o vor deopotriva si ingerul si demonul. Si amandoi ma invata de bine...

Comunicat important pentru tara:

Pescarusul cel Paraschiv a facut pui. Patru. Un motiv in plus sa vina cu si mai multa ravna dimineata la preluat hrana. Nici nu vreau sa ma gandesc ce-or sa faca astia cand or sa invete sa zboare. O sa-mi dau banii pe mancarea lor.
Ce profitori :)

Later edit: nu sunt patru, sunt cinci.

despre disponibilitate

In vara lui 1963, politica guvernamentala antibudista a Saigonului ajunsese la extrem. Calugarii erau arestati pentru orice, manastirile erau inchise sau arse. In fapt, segmentul budist, religios, se opunea cu vehementa razboiului din Vietnam. Pe 10 iunie, calugarii sunt impiedicati sa desfasoare o procesiune religioasa organizata cu prilejul celebrarii zilei lui Budha. Evenimentele degenereaza, politia deschide focul si ucide noua disidenti. In piata centrala, un calugar se aseaza si, intr-un calm infiorator, isi da foc, rugandu-se nemiscat, in timp ce arde pana la moarte. Se numea Thich Quang Duc. Politia incearca sa disperseze trecatorii si raspunde cu acte de violenta. Sapte dintre liderii budisti preiau exemplul fratelui lor si, in acelasi calm, isi dau si ei foc. Guvernul lui Diem Biem Pho arunca arunca responsabilitatea acestor evenimente pe Vietcong, nerecunoscandu-si niciodata vina. Pe 15 iunie au fost organizate funeraliile lui Thich.

In noiembrie, dupa aceste evenimente, armata organizeaza o lovitura de stat si rastoarna guvernul, omorandu-l pe Diem, actul de sacrificiu al calugarului fiind socotit cel care a determinat aceasta lovitura.

Inima lui Thich a ramas intacta dupa incinerarea trupului, aceasta fiind considerata o dovada a compasiunii si naturii sfinte a calugarului. Ea se afla intr-un potir de sticla in manastirea Xa Loi.

End of story.

By the way, mai stie cineva ce s-a intamplat in 13 -15 iunie 1990 in Bucuresti, Romania? Intreb si eu...

au bout de la mer noire ...

just another brick in the wall...
or not

multumesc

Ma simt foarte ciudat. Dar inainte de asta, as vrea sa multumesc. Nimanui, in mod special, vreau doar sa multumesc tuturor celor care sunt langa mine, celor care ma ajuta, precum si celor care ma fac sa ma simt mai viu, prin rautatile lor.
Multumesc tuturor buburuzelor care se aseaza cu tupeu pe mine, de parca mi-ar cere mana fara consimtamantul meu.

Multumesc tuturor "anonimilor" care, in neputinta lor de-a construi ceva, incearca din toate puterile sa darame ce construiesc ceilalti, in acest fel facandu-ma sa cred si mai mult in calea mea.
Multumesc unui baiat indragostit pe care l-am descoperit absolut intamplator in seara asta, care ii daruia iubitei lui, pe blogul acesteia, un haiku scris de mine (mentionand ca e scris de mine). M-am simtit tare bine, din acest motiv.
Multumesc "barbosului" pentru tot ce mi-a dat si-i promit inca multe halbe-n cap (cu dragoste, caci tot eu o sa-l oblojesc pe urma).
Multumesc lamei mele care ma taie de cate ori imi vine sa renunt.
Multumesc domnului Ion Codrescu, pentru prietenia cu care ma onoreaza si care mereu ma intreaba ce-am mai scris, facandu-ma sa ma simt vinovat daca nu scriu.
Parca sunt la oscar-uri si-oi fi castigat ceva, asa tot multumesc :))
Multumesc indoielii care-mi cracaneaza sinapsele (da, a mea e expresia) si care ma face sa ma imbat crunt sau sa inot kilometri noaptea, de parca asta m-ar intoarce ACASA.
Ma simt foarte ciudat. Parca mi se ia ceva.
A, apropos, maine e ziua mea...