mahti

De mic ii placeau randunelele. De fapt, mereu se intreba de ce nu vede niciuna asezata pe pamant sau sa bea apa din vreo baltoaca, asa cum faceau celelalte pasari. Bunicul sau zambea cand copilul il intreba ce pasari zboara de fiecare data cand urca in minaret, sa cheme la rugaciune. 
Nici nu se mai stia de cand batranul fusese numit muezin la vechea masjid aflata in spatele pietei de peste. 

Despre Faraad cel batran nu se stia prea mare lucru. De fapt, aproape nimeni nu stia ce-i cu el. Existau zvonuri ca nici nu era arab, ci iranian. Si vorbele acestea aveau ceva adevar in ele.

Shaifa ii povestise lui Mahti ca batranul se tragea dintr-o veche si respectata familie persana din Qom, orasul sfant. Faraad era muezinul unei moschei conduse de imamul Ibn Kafud. In 1979, cand a inceput revolutia islamica, acesta a fost arestat, intr-o noapte, de Ulama, comunitatea mullahilor. Era cunoscut ca sustinator fervent al sahului Pahlavi iar mullahii, care in ultimii ani fusesera atacati continuu de catre sah, abia asteptau un motiv sa-l reduca la tacere. Facuse parte din seminaristii care protestasera impotriva lui Khomeyni, atunci cand acesta preluase conducerea tarii si fusese arestat, alaturi de altii, in timpul celor 444 de zile. In final, sahul a fugit umilit, ayatollahul Khomeyni si-a inceput teroarea, iar despre Ibn Kafud nu s-a mai auzit nimic. Fusese cat p-aci sa-l aresteze si pe Faraad dar, un mullah a venit intr-o seara la moschee si l-a sfatuit sa plece din tara, pana dimineata. Era suspectat de actiuni contrarevolutionare, datorita prieteniei cu Ibn Kafud. Faraad nu-si putea crede ochilor ce vedea in jurul lui. Qom, care pana atunci era recunoscut ca orasul traditiilor si respectului, devenise locul in care Tudeh, partidul comunist, ucidea in numele lui Allah. 
Peste tot, oamenii erau tarati din case si impuscati in strada, in vazul copiilor si batranilor. In acea noapte in care a fugit peste granita, Faraad a gasit si baietelul. Copilul avea atunci vreo 11 ani si, din cauza unei grenade, orbise. Parintii lui fusesera si ei arestati iar el bantuia pe strada, ca o naluca. Nici macar nu mai plangea si aproape ca nici nu-si daduse seama c-a orbit. Mullahii au strigat sa-l abandoneze in desert, asa cum cerea vechea pedeapsa pentru orbi dar, Dumnezeu stie cum, copilul reusise sa fuga din sediul Ulamei si-asa l-a gasit Faraad, in noaptea aceea teribila. Tinea cu el in brate, o camasa de femeie. Din cand in cand, o mirosea, isi latea narile si-si intorcea capul imprejur, cu mana dreapta atarnand mult in jos. ... Barbatul intelese imediat ce s-a intamplat. Cateva ceasuri mai tarziu, cu baietelul in spate si ajutat de alt imam, trecu granita in Turcia, si noaptea urmatoare in Siria.  
Alif, Lam, Mim...
Asa a ramas sa fie. Copilul a crescut inconjurat cu dragoste de familia adoptiva. Faraad nu s-a casatorit niciodata, isi iubea moscheea mai presus de orice si avea o voce aproape nepamanteana. Cand incepea chemarea la rugaciune, pana si vantul inceta, de parca se simtea dator sa taca. Shaifa, incepuse sa vina la el mai demult, ii facea de mancare si avea grija de copil. Se uita cu mirare la acesta, cand, aparent fara niciun motiv, incepea sa se roteasca imprejur, mereu spre dreapta, mereu cu mana dreapta intinsa spre pamant, de parca incerca sa se sprijine de ceva crescut acolo. La fel, cu narile latite si cu urechea aplecata spre umarul drept. Intr-o zi, batranul a spus: va fi dervish! Si s-au asezat la masa. 
Baiatul crescuse frumos si capatase niste miscari fermecatoare, in ciuda faptului ca nu-si mai recapatase niciodata vederea. Uneori isi indrepta capul, brusc, dupa cate-o pasare, de parca ar fi vazut-o, dar nu stia ce e. Si mereu murumura: a fost o randunica..
Isi terminase studiile, acum era dervish sufi, iar ceilalti calugari se uitau la el cu mare admiratie si cu oarece mirare, pentru ca niciodata nu se rasucea spre stanga. Spunea ca nu poate toarce lana sufi decat cu mana dreapta.  Si dansa Tanoura de parca Dumnezeu il numise personal sa faca asta si numai asta. Uneori, se oprea brusc din rotire, isi apleca urechea spre umarul drept, zambea si spunea: hmm, te aud, oricum. Dupa care, isi continua dansul.
Faraad se prapadise de cativa ani, intr-o zi a venit acasa dupa o calatorie la oras, a dat-o afara pe Shaifa din camaruta,  l-a chemat pe Mahti si i-a spus: eu ma duc, ca am niste treaba. Shaifa o sa aiba grija de tine, e o femeie buna, te mai bate uneori la cap, dar tu sa nu te rotesti niciodata decat spre dreapta.  
Si-l ascultase pe batran, nu se rotea niciodata spre stanga, desi unii dintre calugari incercasera sa-i spuna ca pote fi privit ca eretic. El zambea, isi punea sikke (caciula inalta) pe cap si spunea: randunelele nu se aseaza pe pamant. Nimeni nu scosese niciodata vreun cuvand despre faptul ca era orb - aici nu se mai respecta regula conform careia orbii erau abandonati in desert - si incepusera sa nici nu se mai mire de precizia cu care se deplasa prin masjid ori pe stradutele inguste din medina. Oamenii il opreau sa-l intrebe despre necazurile lor, ii cereau sfaturi, dar el zambea si le spunea: eu nu stiu decat sa ma rotesc, Allah e cel care trimite randunelele. 
Intr-o zi, cand se afla in piata de peste, auzi cum un copil se ruga de maica-sa sa-i cumprere niste crabi. Femeia nu parea sa fie prea instarita si incerca sa-l convinga ca au destula mancare acasa. Mahti zambi, podidit de imaginea in care si el, copil, plimbandu-se pe plaja, fura stavrizi din barcile pescarilor si-i ascundea in haine. Doar stavrizi, ii placea argintiul cu irizatii colorate, ii tinea pana se plictisea de ei, apoi ii arunca la vreo pisica. Ii spuse vanzatorului sa-i puna femeii crabii in cos si apoi dadu sa plece, dar femeia il opri, incercand sa protesteze sfios. El ii puse o mana pe umar copilului si spuse incet: a’afiat bashad. Femeia ii multumi iar el pleca lasand in spate copilul care incepuse sa topaie, rotindu-se spre dreapta.
...
Vara trecu destul de repede, diminetile nu mai erau deloc calduroase, Shaifa murmura deja nemultumita, stiind ca trebuia deja sa faca focul in fiecare zi, in odaia lui Mahti. Nu-i placuse niciodata frigul, ai lui se nascusera la ses, printre dune, intr-o zona calduroasa. Ca atare, dervishul nostru nu-si dadea jos niciodata mantia neagra de deasupra robei albe rituale. SI pentru asta, unii caugari batrani il acuzasera uneori de erezie, caci, un dervish adevarat trebuie sa-si arunce mantia de pe el la inceputul dansului, caci ea reprezinta mormantul din care trebuie sa iasa. Dar el zambea si spunea: randunelele nu se aseaza pe pamant..
Pe la inceputul lui noiembrie, oamenii si-au dat seama ca nu-l mai vazusera pe Mahti de multa vreme, nici prin piata si nici la masjid. La inceput nu-si facura griji, mai lipsea el din cand in cand, se mai ducea sa danseze si prin alte locuri, dar acum parca era cam mult. Uneori obisnuia sa spuna ca-i va veni si lui randul sa-i danseze lu Allah. Si oamenii incepura sa creada ca asa a fost scris. Makhtub.. 
Vantul continua sa sufle peste barcile din portul pescaresc, pasarile plecasera deja, mai ramasesera doar pescarusii lacomi, pe care nu-i goneau nici frigul, nici vantul.
Intr-o zi, nepotul Shaifei, incepu sa strige din minaret: bunico, bunico, vino repede sa vezi!
Batrana urca greu treptele, deja nu se mai misca nici ea atat de usor, uneori se gandea, razand, ca va trebui sa aiba grija de Faraad si pe lumea cealalta. Dar acum, din nu se stie ce motiv, gandul asta n-o mai amuza. Trecu peste pragul inalt, isi dadu seama ca nu se spalase pe picioare inainte sa intre in incaperea muezinului, dar nu se mai intoarse. In coltul drept indepartat, copilul statea ghemuit si, zambind, arata cu degetul intins: uite, bunico, uite cate furnici! Intr-adevar, o coloana groasa de cativa centimetri si lunga de vreo doi metri, se misca aproape imperceptibil, dinspre o crapatura a zidului gros, spre micul luminator. Adevarul e ca niciodata nu mai vazuse atatea furnici si, incruntandu-se usor, il lua pe copil de mana: ce m-ai speriat..
Intorcandu-se spre usa, ramase cu ochii pironiti spre coltul podelei, cu inima batandu-i nebuneste si strangandu-l pe copil de mana: in semiintunericul odaii, pe caciula de dervish a lui Mahti, o randunica isi misca usor capul..