LEGIO PATRIA NOSTRA !
http://www.youtube.com/watch?v=s4uNW0TSFXg&feature=related
31.01.2010
28.01.2010
nu te indragosti de-o balerina
Acum vreo 15 ani, dupa ce-i parasisem pe-ai mei (de imbecil ce eram), stateam cu chirie intr-un apartament tare frumos, al unui amic. De fapt amicul asta nici nu-mi lua bani, plateam doar curentul si intretinerea. Am stat vreun an jumate acolo si, imi vine sa spun c-a fost una din cele mai frumoase perioade din viata mea.
Intr-una din seri, intoarcandu-ma acasa, la iesirea din lift mi se ridica parul pe sira spinarii, simtind ca nu era ceva in regula. Ma apropii de apartament si gasesc usa intredeschisa. Inainte sa mi se taie genunchii (amicul meu avea in apartament vreo doua amfore grecesti mari, gasite chiar de el), ma uit de zece ori sa vad daca n-am gresit etajul. Lumina era stinsa in casa si se auzea Keith Jarett. Clar, nu gresisem casa, pe o raza de zece kilometri nu asculta nimeni Jarett. Intru tiptil, pregatit pentru orice si aprind brusc lumina in living. Nu stiu cat am ramas asa, prostit, uitandu-ma la creatura care statea pe un fotoliu, oarecum speriata de individul care intrase, respectiv, eu.
Au trecut vreo cinsprezece minute, in care ma uitam peste tot in casa, neintelegand ce se intampla si cine e naluca. Pe masa, stateau o sticla de whisky si niste alune. Nu erau ale mele. Ma gandeam ca m-am dilit instant, da' chiar asa, fara poveste?
Fata era frumoasa ca roua, vorbea ardeleneste (fiind din Cluj) si s-a acomodat cu mine in cateva minute si mi-a povestit ce cauta la mine acasa. Dar cea mai tare chestie a fost cand mi-a zis cum o cheama. Exact ca pe mine!! Cu nume si prenume! N-am crezut-o pana n-a scos buletinul. Jur ca in secunda aia eram convins ca m-am ticnit. Nu puteam sa cred asa ceva. Ce pielea mea se intampla, jucam Kafka??
Bref, era balerina. Venise din Cluj si voia sa se transfere la Constanta unde, daduse peste directorul teatrului care-i promisese ca "rezolva el", dar ca trebuie sa treaca pe-acasa sa ia una-alta, ea nefiind foarte incantata de perspectiva. Individul plecase sa mai cumpere bautura si a si aparut peste vreo jumatate de ora, fiind tare bulversat de prezenta mea acolo, eu asijderea. Frate, zic, a venit apocalipsa. Nu mai inteleg nimic. De fapt, avea cheia apartamentului, lasata de amicul meu inainte de-a pleca din tara, nestiind ca eu stau acum acolo. Si venise sa...rezolve problema.
Au trecut vreo doua ore, in care am vorbit toti trei despre muzica si sabii japoneze, timp in care dom' director si-ar fi dat o mana sa ma poata ucide. Naluca se uita la mine ... se uita la mine.
Dupa plecarea lor, imi venea sa-mi dau o mie de pumni in cap ca nu l-am dat pe ala afara din casa si sa n-o mai las sa plece...
Am revazut-o la fel de intamplator (?!!) dupa vreo 5 ani, intr-un "Lacul lebedelor". M-am repezit sa ma uit pe afis. Da, era numele ei. Cat de prost trebuie sa fi fost sa nu ma fi dus nici atunci la ea?
12.01.2010
I'm Forest. Forest Gump...
In seara asta am primit programul de concurs si planificarea de zbor pentru maratonul din Sahara. Vreo 40 de tari participante, cam 400 - 500 de alergatori. Btw, se pare ca sunt singurul roman care alearga in Sahara Marathon. Primul impuls a fost sa fiu mandru dar, mi-am adus aminte ca alearga acolo si oameni in carucioare cu rotile si chiar si persoane nevazatoare. Si mi-a trecut de mandrie. Cand am primit lista, mi-am adus aminte de rapunsul pe care l-am dat unora care ma intrebau de ce ma duc acolo sa alerg. Le-am spus: pentru ca pot. Trecand peste aroganta raspunsului (da-i dreptul meu, ce dracu'), mi-am dat seama cate am reusi sa facem daca ne-am da voie. Cate am construi daca am intelege ca PUTEM. Dar e mai comod sa injuram si sa aruncam cu ... diverse in jur, e mai cool sa spui ca tara asta e de rahat si ca nu mai e nimic de facut. Va sugerez sa dati o cautare pe Youtube vizand sahara marathon. S-ar putea sa aveti mari surprize, intalnind niste oameni nevazatori (spun nevazatori ca sa intelegeti ca oamenii aia chiar nu vad lumina, nu c-ar fi orbi la suflet), ca si oameni in carucioare cu rotile care se caznesc sa iasa dintre dunele de nisip SINGURI - caci cu ajutor sunt descalificati. Anul asta vine si un grup de alergatori diabetici, din Spania. Oameni care merg acolo sa alerge, din spirit de solidaritate pentru un popor caruia i s-a furat pamantul. Oameni care, cu siguranta ar avea ce face pe-acasa dar, aleg sa poata. Aleg sa stea in plin desert cu familii de saharawi, intr-o saracie lucie si sa alerge pentru acestia.
Se obisnuieste ca, in zilele de dupa cursa, alergatorii care vor, sa ofere localnicilor idei si "secrete" ale profesiilor lor. (sa fiu al naibii daca stiu ce-am sa le spun, ca nu se brodesc neam ocupatiunile mele, pe-acolo. Sau, mai stii?)
In fine, cred ca ati inteles ce-am vrut sa spun, era doar un indemn, hai sa mai si putem...
later edit:
O alta cutuma a cursei este ca sportivii sa doneze cate ceva familiilor la care stau.
Daca puteti ... nu ezitati sa-mi spuneti, caci au mare nevoie.
later later edit:
Din greseala, am uitat sa dau mail-ul la care sa ne putem auzi, il pun acum:
asaxxum@gmail.com
later later edit:
Din greseala, am uitat sa dau mail-ul la care sa ne putem auzi, il pun acum:
asaxxum@gmail.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)