Garbarek. Sau cum poti canta la apa dintr-o galeata

L-am auzit prima oara pe Garbarek, in camera de camin, in facultate, acum vreo 17 ani. Il ascultam impreuna cu prietenul meu, A, dupa ce mancasem niste mustar pe paine. Adica doar mustar pe paine, fiindca dadusem banii pe casetele cu Garbarek si Jarett. A fost un soi de dragoste la prima vedere si nu mi-a mai trecut. Si l-am tot asteptat sa vina in Romania. Il ascult cand sunt fericit, cand sunt trist, cand ploua, cand e soare, cand conduc, sau cand mi-e dor. Si se mai intampla ceva. Fata lui de zeu nordic imi aduce aminte oarecum de fata tatalui meu. Si nu-mi trece.

25 noiembrie 2009. Sala Palatului, orele 20.00. La opt fix, apare pe scena, in fata unei sali arhipline, inclusiv pe scari. Am reusit sa iau PENULTIMUL bilet, cu o cateva zile inainte.

El, Trilok Gurtu, Bruninghaus si Yuri Daniel - bass. Apropo, dupa al doilea solo de bass, mi-a venit sa ma inscriu la cercul de ingrijirea papadiilor, atat de divin s-a jucat omul cu sarmele alea. Doua ore jumatate de muzica absoluta, de dragoste infinita - btw, l-ati vazut cum canta la sax-ul ala de parca isi mangaie copilul tinut in brate? Nu exista cuvinte pentru a descrie ce s-a petrecut in acest timp. In fine, la un moment dat, Gurtu se ridica dintre tobele lui si se intoarce catre o galeata de metal despre care ma intrebam de la inceput ce e cu ea acolo, banuind ceva. Il mai vazusem cantand la diverse. Deci se intoarce Gurtu, si incepe sa cante la APA DIN GALEATA !! Asta in timp ce canta motive indiene. In acel moment mi s-a facut rusine ca traiesc.

Dar nu despre asta voiam sa vorbesc, pentru ca oricum nu se poate vorbi despre asta. Alta a fost revelatia mea. La sfarsit, inainte de bis, s-au aprins luminile in sala si mi-am adus aminte ce se intampla in sala aia, acum peste 20 de ani. In sala in care atunci Iliescu il aplauda pe Ceausescu, astazi Garbarek ne-a dat o lectie despre iubire absoluta. Astazi, cand Iliescu, aceasta bunicuta asasina, care-si devoreaza nepotii, incearca sa ne puna basti pe cap, Garbarek si Gurtu ne-au dat apa vie. Si-n sala aia, oamenii erau vii ...

later edit: si, ca s-o parafrazez pe Klara, inca o data i-am futut pe comunisti. Ai auzit, bunicuto?

Faraad ( Kanounn II )

Despre Faraad nu se stia prea mare lucru. De fapt, aproape nimeni nu stia ce-i cu el. Existau zvonuri ca nici nu era arab, ci iranian. Si vorbele acestea aveau ceva adevar in ele.

Shaifa ii povestise lui Harun ca batranul se tragea dintr-o veche si respectata familie persana din Qom, orasul sfant. Faraad era muezinul unei moschei conduse de imamul Ibn Kafud. In 1979, cand a inceput revolutia islamica, acesta a fost arestat, intr-o noapte, de Ulama, comunitatea mullahilor. Era cunoscut ca sustinator fervent al sahului Pahlavi iar mullahii, care in ultimii ani fusesera atacati continuu de catre sah, abia asteptau un motiv sa-l reduca la tacere. Facuse parte din seminaristii care protestasera impotriva lui Khomeyni, atunci cand acesta preluase conducerea tarii si fusese arestat, alaturi de altii, in timpul celor 444 de zile. In final, sahul a fugit umilit, ayatollahul Khomeyni si-a inceput teroarea, iar despre Ibn Kafud nu s-a mai auzit nimic. Fusese cat p-aci sa-l aresteze si pe Faraad dar, un mullah a venit intr-o seara la moschee si l-a sfatuit sa plece din tara, pana dimineata. Era suspectat de actiuni contrarevolutionare, datorita prieteniei cu Ibn Kafud. Faraad nu-si putea crede ochilor ce vedea in jurul lui. Qom, care pana atunci era recunoscut ca orasul traditiilor si respectului, devenise locul in care Tudeh, partidul comunist, ucidea in numele lui Allah. Peste tot, oamenii erau tarati din case si impuscati in strada, in vazul copiilor si batranilor. In acea noapte in care a fugit peste granita, Faraad a gasit si fetita. Copilul avea atunci vreo cinci anisori si, din cauza unei grenade, orbise. Parintii ei fusesera si ei arestati iar ea bantuia pe strada, ca o naluca. Nici macar nu mai plangea si aproape ca nici nu-si daduse seama c-a orbit. Mullahii au strigat s-o abandoneze in desert, asa cum cerea vechea pedeapsa pentru orbi dar, Dumnezeu stie cum, fetita reusise sa fuga din sediul Ulamei si-asa a gasit-o Faraad, in noaptea aceea teribila. Tinea cu ea in brate, o camasa de femeie. Din cand in cand, o mirosea si spunea: mama, mama ... Barbatul intelese imediat ce s-a intamplat. Cateva ceasuri mai tarziu, cu fetita in spate si ajutat de alt imam, trecu granita in Turcia si noaptea urmatoare in Siria.

... Nour cobora treptele casei tinandu-si mana dreapta pe balustrada, parca masurand-o. Auzise zgomot si pe batran strigand si, pana sa ajunga in capul scarii, recunoscu si vocea Shaifei. Se mai auzea o voce de barbat dar n-o recunoscu. Ii mirosi a amarui dar, pana sa se dezmeticeasca, Faraad ii spuse grabit: apa Nour, apa si geanta de piele. Repede! Fata avea acelasi mers de naluca. Plutea prin casa stiind sa ocoleasca fiecare lucru cu o precizie uluitoare. Harun nu stia de ce sa se mire mai intai. De batranul pentru care nu mai exista altceva decat pasarea din mainile lui, sau de frumusetea fetei oarbe din fata lui. Shaifa mai fusese in casa aceea si, absenta parca, isi dadu drumul in fotoliul verde din fata semineului. Harun se aseza pe vine, dar, auzind glasul batranului se ridica brusc si pleca pleca bajbaind in directia vocii.

Il gasi pe batran intr-o camera mica, fara ferestre, in care ajungeai dupa ce treceai pe sub o arcada joasa. Nu intelegea nicio vorba spusa de Faraad, nu stia farsi si, ii ceru din priviri fetei, sa-i spuna ce se intampla dar, isi aminti ca aceasta nu-l vedea.

Alif, Lam, Mim ...

La lumina opaitului, pasarea statea nemiscata, intinsa pe spate si cu ciocul putin deschis. Parca se hranea cu ruga batranului si, in rastimp, scotea un sunet ca de fuior de lana.

Harun incerca sa se apropie dar batranul, fara sa-si deschida ochii, il opri:

- Acum e cu mine, se va face bine, inshallah, dar trebuie sa vorbim. Asteapta-ma dincolo.

Nour isi lati narile parca vrand sa adulmece si, simtind ca Harun nu se misca, il lua de mana si trecura impreuna pe sub arcada din caramida rosie, in camera unde Shaifa terminase de facut ceaiul. Barbatul se lasa condus aidoma unui copil cuminte si observa ca lichidul din paharele mici avea aceeasi culoare a camasii lui Faraad si a caramizilor arcadei care-l facuse sa se aplece ...

Mana apasa usor pe umarul lui stang si, cand deschise ochii il vazu pe batran, in aceeasi camasa, incruntat. Simti miros de paine proaspata si incerca in zadar sa-si aduca aminte cand adormise in fotoliul in care statuse Shaifa.

- Trezeste-te ... Trebuie sa vorbim. Batranul isi lua mana de pe umarul lui si Harun isi stranse stomacul intr-un spasm involuntar.

- Ce trebuie sa stiu?

- Nu prea multe, ii raspunse Faraad, lasandu-se ajutat de Nour sa se aseze pe divan. Aproape ca esti vinovat ... Pasarea sa hraneste din tine iar tu nu vrei sa i te mai dai.

- Cum ...? Era buimacit, nu intelegea nimic din spusele batranului si-i venea sa-si infiga mainile in beregata lui, sa-l faca sa vorbeasca mai clar. Cum nu i se mai da? O crescuse de atatia ani, nu se culca si nu manca fara sa vada mai intai ce face ea si cum ii e.

Nour era asezata alaturi si Harun ii se uita la ea asteptand ceva.

- Hiena care ti-a ranit pasarea traieste, baiete. Si te asteapta. Hiena asta ... trebuie ucisa. Tu trebuie s-o ucizi.
Tu esti hiena, Harun!

va urma ...

in usa colibei
pisica privind melcul.
nu mai ploua ...

kanounn

Nisipul zbura incetisor, in lumina lunii, sfaraind ca un biban in ulei incins. Furtuna de nisip se terminase de vreo jumatate de zi, dar barbatul mai intarzie in pustie, nemultumit de vanatoare. Shaifa ii deschise poarta, multumindu-i lui Allah ca-l vede acasa:
- Salaam aleykum, copile. Intr-o zi ai sa pieri in desertul ala al tau, daca mai stai asa de mult.

- Aleykum salaam, buna mea doica, ii raspunse Harun, mangaind-o pe cap la fel cum putea mangaia o frunza de yucca. Ce face, o intreba?

- Hai sa te speli si pe urma ai timp s-o vezi, e la fel, nu vrea sa manance si scanceste in rastimp. De cand ai plecat, sta cu privirea atintita si doar s-a atins de apa.

Isi lasa arma jos, langa prag si, in timp ce batrana ii aducea apa, isi scoase hijab-ul plin de nisip, zambind amar. Trecusera trei zile de cand plecase la vanatoare. Initial nu planuise sa stea atat, dar il prinse furtuna intre dolinele Darakh si asta il facu sa intarzie. Se aseza pe treptele casei si-si roti usor privirea de parca acum vedea pentru prima oara cladirea. Ce mister il facea sa se mire de fiecare data cand vedea aleile acoperite de nisip dupa furtuna. Parca vantul abuza de casa lui, parca i-o poseda intr-un fel necinstit.

- Uite ceaiul, auzi in dreapta lui. Batrana se apropia mereu fara s-o auda, la inceput era intrigat dar acum i se parea ca e un fel de drept al ei sa vina asa, pe nesimtite. Ceaiul ii imblanzi gatul si Harun isi mai puse unul, bandu-l hulpav.

- Ai ramas la fel de nedelicat cand bei ceaiul, surase Shaifa. Degeaba tot incerc sa te invat, ai sa ramai la fel de aspru. Hai sa mananci, ti-am facut makrouth, am copt-o in dimineata asta. Barbatul se ridica de pe scari si, pasind pe prima treapta, ezita...

- Ma duc la ea, trebuie s-o vad. Am sa mananc pe urma.

Urca scarile aproape fugind, desi il durea un picior. Si-l prinsese intr-o faarah, in timpul unei vanatori. Acoperisul casei avea o priveliste superba. Cand statea seara acasa, urca aici si bea cafeaua asteptand sa iasa luna, aproape la fiecare apus temandu-se ca n-o sa mai rasara. Pana si cafeaua o bea putin cate putin, foarte incet, iar ultima gura i-o lasa lui Allah. Prima gura e a mea, ultima e a lui, spunea. Ajunse in coltul din dreapta al acoperisului si auzi un scancet. Da iubirea mea, vin... Deschise usa si intra punand un genunchi jos, asa cum facea de fiecare data. Inima i se schimonosi intr-un fel primitv si injura fara niciun pic de retinere. Sharmoutha...

Pasarea zacea cu capul spre usa si scanci cand il vazu. Incerca sa se ridice dar cazu peste o floare. Harun o lua in mainile lui nespalate si aspre si o mangaie, simtindu-se ca atunci cand nu putea vedea luna, din cauza furtunii de nisip.

Batrana stia ca barbatul va sta mai mult sus, asa ca inca nu terminase kefta. Asa ca se mira cand il vazu coborand cu pasarea in brate, aproape plangand.

- Ajuta-ma, Shaifa, iti dau orice, spune-mi cum s-o pun pe picioare, am sa mor daca ma paraseste...

Femeia ii mangaie mainile si pasarea isi intoarse capul de parca intelegea tot. De fapt, poate chiar intelegea si incerca sa se ridice, de parca simtea ca-si dezamageste stapanul. La ultima vanatoare, Kanounn tasnise de pe bratul lui Harun, nelasandu-i nicio sansa iepurelui de nisip. Pe cand se intorcea cu el in gheare, barbatul nu observa acea faarah si-si prinse piciorul in acelasi timp in care ii trecu prin minte cum se catara prin cedrii din Marrakech. Arma ii scapa din mana alunecand pe duna si Harun ramase imobilizat si cu gura plina de nisip. Pe cand incerca sa iasa, auzi un urlet. Il cunostea foarte bine, dar refuza sa creada ca tocmai acum se putuse intampla. Singura explicatie era ca-l urmarisera...

Fusesera doua hiene, Harun reusise sa ucida una, dar cealalta l-ar fi muscat de ceafa daca pasarea nu s-ar fi repezit in coasta ei. La sfarsit, hiena fugea alungata de barbatul care reusi sa-si scoata piciorul dintre stanci dar Kanounn se zbatea pe nisip, cu pieptul sfasiat. Sangele colorase nisipul intru-n rosu ciudat iar Harun simti in gura gust de rodie...

... De o saptamana pasarea se chinuia, rana incepea sa se infecteze, nu voia sa manance - poate ca nici nu putea... Harun nu putea suporta hienele, le-ar fi ucis pe toate si stia ca saliva lor e toxica si nu prea mai da sanse ranilor. Dupa acea intamplare se tot ducea in desert doar-doar va gasi starpitura sa scape nisipul de umbra ei, dar, fara succes.

Shaifa se simti ca atunci cand ii muri copilul, acum multa vreme. Vantul le aduse in nari mirosul de kefta din bucatarie, numai ca lui Harun nu-i era foame.

- Doar  batranul Faraad ar putea sa stie cum s-o salveze, spuse batrana, dar deja s-a inserat, poate s-o fi culcat si el.

- Ii dau oricat, nu mai pot sta, Shaifa, uita-te la ea cum sufera.

... Stelele erau mai multe ca oricand, batrana se uita spre cer, printre zgaltaielile pe care i le producea goana masinii. Barbatul conducea rugandu-se si injurand in acelasi timp. Crestea pasarea de 5 ani, de cand se despartise de femeia pe care o iubise cumplit. Stia c-a gresit si, fiindca nu si-o putuse ierta, isi asumase pedeapsa oamenilor desertului: incepuse sa vaneze cu soimita aceasta, stiind ca nu va mai putea iubi la fel o alta femeie...

Faraad iesi aproape speriat din casa, intr-o camasa caramizie si cu chechia alba pe cap. Vru sa intrebe ceva dar, privirea ii cazu la mainile barbatului din fata lui. Lua pasarea fara sa intrebe nimic, cu o dragoste infinita.  Harun simti un fel de protest interior, de parca i se rupea ceva din carnea lui, in vreme ce batranul era deja in mijlocul incaperii:
- Nour! Nour, vino repede!

va urma...