"For someone who was never meant for this world... I must confess I'm suddenly having a hard time leaving it. Of course, they say every atom in our bodies was once part of a star. Maybe I'm not leaving.
Maybe I'm going home..."

Jerome

despre vid

"The No To Ichi Way of strategy is recorded in this the Book of the Void. What is called the spirit of the void is where there is nothing. It is not included in man's knowledge. Of course the void is nothingness. By knowing things that exist, you can know that which does not exist. That is the void.
People in this world look at things mistakenly, and think that what they do not understand must be the void. This is not the true void. It is bewilderment.
In the Way of strategy as a warrior you must study fully other martial arts and not deviate even a little from the Way of the warrior. With your spirit settled, accumulate practise day by day, hour by hour. Polish the twofold spirit heart and mind, and sharpen the twofold gaze perception and sight. When your spirit is not in the least clouded, when the clouds of bewilderment clear away, there is the true void.
Until you realise the true Way, whether in Buddhism or in common sense, you may think that things are correct and in order. However, if we lood at things objectively, from the viewpoint of laws of the world, we see various doctrines departing from the true Way. Know well this spirit, and with forthrightness as the foundation and the true spirit as the Way. Enact strategy broadly, correctly and openly.
Then you will come to think of things in a wide sense and, taking the void as the Way, you will see the Way as void.
In the void is virtue, and no evil.
Wisdom has existence, principle has
existence, the Way has existence, spirit is nothingness."

Miyamoto Shimmen Musashi

"Religia trebuie acceptată ca sursă de energie.
Ea poate fi dirijată conform nevoilor noastre, dar numai între anumite
limite, dezvăluite de experienţă.
Acesta este înţelesul ascuns al Liberului Arbitru."

Missionaria Protectiva

caci eu voi sti

Era o zi din primavara lui 1104...

Intr-o padure din partea de vest a marelui Hunan, un batran sifu isi mangaia cu dragoste florile care incepeau sa imboboceasca. Muncise multi ani ca sa le faca atat de vii, temandu-se ca nu va mai apuca sa le vada inflorite.
Deodata, vazu ca se apropie de casa lui doi barbati. Le iesi in intampinare, uitandu-se inca o data, peste umar la florile lui.
- Ni hao, spuse batranul, deschizand poarta si invitand barbatii in casa.
- Ni hao, sifu, bine te-am gasit.
- Ce poate face un batran ca mine pentru domniile voastre, intreba sifu, turnand cu mare atentie ceai in cestile de jad aflate langa genunchii oaspetilor.
- Sifu, stim ca esti marele maestru Pa Wa si-am venit sa te rugam sa ne inveti cum sa-l ucidem pe Kong, regele vecin. Stapanul nostru crede c-ar putea domni mai cu folos, in locul lui.
Batranul aseza ceainicul jos, facu doi pasi pana la una din flori - avea o frunza care parea ca se usuca si, intristat, spuse:
- Dragii mei, sunt convins ca stiti ca eu nu mai predau de mult, sunt batran si nu mai tin minte nimic. Ceaiul e destul de cald?
- Atunci, spuse barbatul cu un semn roscat pe umarul stang, vino cu noi si ucide-l tu. Vei fi platit regeste si, nu va sti nimeni ca tu ai facut-o.
- Vedeti voi, padurea va sti ca eu am facut-o, florile astea vor sti, voi veti sti si, ce e cel mai important, eu insumi voi sti ...

despre amor

E o magie de nedescris, sa poti impaca doua culturi, doua civilizatii aparent incompatibile. Reusesc asta - de fapt se pare ca e un soi de pret pe care-l platesc - cu o usurinta aproape enervanta.

De multi ani ma petrec intre culturi si respirari, cucerit fiind pe rand, azi de una, maine de cealalta. De parca as trai intr-un soi de harem, nelasat de niciuna sa plec sau s-o mangai pe cealalta mai mult. Apropo, cred c-o sa vorbesc odata despre ratiunea pur-sange a haremului, c-ar fi pacat sa ramana imaginea unui mascul cu mai multe femei la care se duce cand vrea.
Donc, azi gateam niste pastrama cu orez thai, condimentate cu vin rosu sec si, cel mai important, un condiment marocan, ras el hanout, o minune. La sfarsit, am descoperit c-am obtinut un ... orgasm cosmic, un menage-a-troi platonic, intre bucatile astea de lume.
Acuma, ca sa fiu riguros procedural, cred ca ar fi mers ceva mai mult piper rosu in orez, dar mi-a fost sa nu jignesc hanout-ul, ca doar era treaba lui sa dea savoarea aceea iute-amaruie pe care o intalnesti doar cand mesteci nisip de desert... Si-as fi agresat orezul, era de parca i-as fi bagat pumnul in gura, ca nu se face sa nu-l lasi sa spuna ce vrea.
In concluzie, n-am pus acel mai mult piper si-am lasat asa, ca o umbra de dor pe care s-o simti cand mananci mancarea.
Fireste, mancarea a iesit senzational. Da, stiu, acum o sa-mi aratati degetul ca nu-s modest, da' ce vrei, nimeni nu-i profet in tara lui.

Dupa ce-am mancat, am vazut, pe TV 5, un film despre drama unor familii de algerieni din Franta razboiului de independenta a Algeriei. Si-am avut o revelatie brusca, am simtit acut c-am recreat, pentru putin timp, legaturile acelea dintre francezii de buna credinta si algerieni. Filmul a fost chiar bun, cu detaliile acelea vazute si nespuse, cu maini care se ating, cu ganduri care fac dragoste...

De fapt, am scris asta din mai multe cauze. Mi se face din ce in ce mai dor de Maroc si, cel mai important, imi vine sa urlu din cauza razboiului din Gaza. Realizeaza cineva ca oamenii aia nu mai au habar de mult de gustul de kofta? Si ca fiecare copil palestinian care moare acolo e inca un blestem cu care ne incarcam destinul?
As vrea sa pot gati pentru toti copiii din Palestina...