Hristos a inviat!
Sa fim vii...

Acum ceva vreme, inainte de-a pleca in Franta, se facea ca treceam aproape in fiecare noapte pe langa o rezervatie de animale si auzeam un paun tipand. Era acelasi, as putea jura. De fiecare data, ma gandeam ca in noaptea aia n-o sa tipe si, de fiecare data, parca urmarindu-ma, paunul asta imi cracana sinapsele, speriindu-ma.
Ati auzit vreodata un paun tipand? Eu da. E infiorator. Iti trece tipatul ala prin sira spinarii pana te cocosezi de umilinta.
Tot in vremea aceea am aflat si de ce striga el asa deznadajduit.
Spune legenda ca in vremuri vechi, era preferat in curtile regale. Toata lumea il respecta si-i acorda atentia de care numai el putea beneficia. Manca cea mai buna mancare si-i placea sa se rasfete printre paunitele credincioase si modeste, privind doar in sus.
Si uite-asa, plimbandu-se el intr-o zi prin curtea rajahului, cineva i-a aruncat niste boabe dar paunul n-a reusit sa le prinda si a trebuit sa le culeaga de pe pamant. S-a uitat in jos si-abia atunci a vazut ce picioare urate are. Si s-a speriat foarte si-a tipat grozav...
Adevarul e ca mi s-a facut dor sa mai vad un paun. Cred c-am sa merg zilele astea sa ma intalnesc cu unul. Ziua...