Nour (Kanoun III)

E a treia oara in viata cand mi se intampla asta. Desi am avut parte de-un succes rasunator, am senzatia ca mi s-a luat ceva. Nu pot scrie povestea alergarii din desert. Pur si simplu nu pot. Nici partea a treia din Kanounn n-o mai pot scrie. M-a tot golit presa de informatii ("cum e sa fii singurul roman din Sahara Marathon?" - ce intrebare tembela) si, dintr-un act intim, numai al meu, m-am trezit oarecum dezbracat in mijlocul strazii. Pot doar sa va spun c-am trait opt zile de magie pura. 
Harun si-a castigat pariul. A alergat in desert, a baut ceai noaptea pe dune, a dormit sub cerul liber. Dar, pentru ca nici macar un pariu castigat nu e un pariu castigat, Harun a platit. Si-a ucis un demon dar, la fel ca-n mitul ala blestemat, i-au crescut la loc, doi. A fost, aidoma masculului de calugarita, devorat in timpul actului iubirii.

Harun e nauc acum, e gol. Kanounn, pasarea lui, e inca ranita. Faraad, batranul, ii spusese ca se hraneste din el iar el nu i se mai da. Iar pasarea n-o mai poate duce mult asa.
Povestea trebuia sa spuna cum Harun urma sa plece inapoi in desert, sa ucida hiena care-i ranise soimul. Stia deja c-o va gasi. Stia cum o va ucide, cum o va lasa sa se chinuie, rastignita in soare. Si cum Nour, avea sa-i spele mainile de sange, dupa ce se va intoarce acasa. 

Insa Nour, naluca, e pierduta acum, printre nisipurile altui desert. Nu, n-a fost abandonata de semenii ei, asemenea orbilor din legenda. Se va intoarce, numai ca...
Si hiena e chiar el. 

later edit: iar am baut din sticla in seara asta ...

Am venit. Orgasm cosmic. Revin cu povestea, ca trebuie sa ma adun si eu de pe drumuri.