1994, aprilie. Marathon des Sables, sudul Marocului. Printre concurenti, politistul italian Mauro Prosperi. Era prima data cand alerga in aceasta cursa si, cu toate astea, nu putem spune ca nu era pregatit, fiind un bun pentatlonist. Stia ce inseamna blestematia asta de cursa si, cu toate astea, a trecut printr-o experienta de neuitat.
In ziua a 6-a de alergare, are loc speciala non-stop. Dracia asta de speciala e mama diavolilor in cursa asta. Esti obligat sa alergi (dupa ce-au trecut deja alte 5 zile de alergat) aproximativ 90 de km, in 24 de ore maxim, fara sa ai voie sa te odihnesti sau sa dormi. Pe la mijlocul specialei, apare din senin o furtuna de nisip, asa cum au ele prostul obicei sa apara in desert (am simtit si eu "sarutul" uneia, in timpul maratonului din Sahara). Prosperi se pierde, reia cursa dupa furtuna, dar o ia gresit, spre Algeria. Din proprie experienta, pot spune ca reperele se schimba fantastic, in cateva minute, dupa furtunile de nisip, iar Prosperi nu era tocmai un amator.
Fara GPS - esti descalificat daca esti prins ca posezi asa ceva, esti obligat sa ai doar harta, compas si busola - politistul iese rapid de pe traseu si, dupa aproape 2 zile, ramane fara apa si hrana. Face greseala sa-si abandoneze echipamentul, in speranta ca va cheltui mai putine resurse. Acuma, va spun eu ca nu e chiar usor sa alergi 250 de km cu 10 kg in carca, dar si sa iti abandonezi kit-ul de supravietuire, asta e greseala de incepator. Din acel an, regulamentele cursei prevad ca la fiecare check-point, printre altele, sa arati kit-ul si cantitatea de apa pe care ti-o asumi (asta fiind alta poveste).
Donc, fara apa si hrana, la temperaturi de 50 de grade ziua si 5-10 noaptea, se indeparteaza din ce in ce mai mult de traseu. Incepe sa-si bea propria urina si se hraneste cu cadavrele unor lilieci morti, gasiti in ruinele unei moschei unde se adaposteste temporar. In aceste conditii, rationamentul incepe sa-i dea gherle si, la un moment dat, isi taie venele, in dorinta de-a se sinucide. Insa, din cauza caldurii excesive precum si a gradului inimaginabil de deshidratare, sangele se coaguleaza foarte rapid, impiedicand moartea lui Prosperi.
Dupa aproape 9 zile, in care pierderile de cunostinta devin din ce in ce mai dese, politistul se afla cam la 300 de km de traseul initial, pe teritoriul Algeriei. Cade la baza unei dune, isi pierde din nou cunostinta si-ncepe sa geama, prada unor dureri fenomenale. Mana divina sau noroc, la cateva zeci de metri, pe cealalta parte a dunei, cativa berberi faceau un popas. Aud gemetele si-l gasesc pe sportiv, aproape mort. Il duc la o baza militara apartinand Legiunii si de-acolo, la spital, Prosperi supravietuind, in ciuda unei pierderi de greutate de aproape 20 de kg in doar 9 zile.
Acuma sa nu va asteptati sa va spun c-a ajuns acasa si s-a apucat de cusut goblen. Ioc sansa, Rambo. Dupa cateva refuzuri din partea organizatorilor, in 1995 si 1996, omul nostru revine in 1997 si termina cursa cu brio. Si, ca sa nu se creada cumva c-a fost o intamplare, repeta succesul in 1998 si 2000. Ceea ce ne dorim si noua. Succesul, vreau sa zic, nu episodul nefericit. Desi...
later edit: si, ca sa nu-mi aud vorbe c-arunc cu povesti cu happy-end fericit, uite si vestea rea: la editia din 2007, doi alergatori mor in timpul cursei.
