1994, aprilie. Marathon des Sables, sudul Marocului. Printre concurenti, politistul italian Mauro Prosperi. Era prima data cand alerga in aceasta cursa si, cu toate astea, nu putem spune ca nu era pregatit, fiind un bun pentatlonist. Stia ce inseamna blestematia asta de cursa si, cu toate astea, a trecut printr-o experienta de neuitat.In ziua a 6-a de alergare, are loc speciala non-stop. Dracia asta de speciala e mama diavolilor in cursa asta. Esti obligat sa alergi (dupa ce-au trecut deja alte 5 zile de alergat) aproximativ 90 de km, in 24 de ore maxim, fara sa ai voie sa te odihnesti sau sa dormi. Pe la mijlocul specialei, apare din senin o furtuna de nisip, asa cum au ele prostul obicei sa apara in desert (am simtit si eu "sarutul" uneia, in timpul maratonului din Sahara). Prosperi se pierde, reia cursa dupa furtuna, dar o ia gresit, spre Algeria. Din proprie experienta, pot spune ca reperele se schimba fantastic, in cateva minute, dupa furtunile de nisip, iar Prosperi nu era tocmai un amator.
Fara GPS - esti descalificat daca esti prins ca posezi asa ceva, esti obligat sa ai doar harta, compas si busola - politistul iese rapid de pe traseu si, dupa aproape 2 zile, ramane fara apa si hrana. Face greseala sa-si abandoneze echipamentul, in speranta ca va cheltui mai putine resurse. Acuma, va spun eu ca nu e chiar usor sa alergi 250 de km cu 10 kg in carca, dar si sa iti abandonezi kit-ul de supravietuire, asta e greseala de incepator. Din acel an, regulamentele cursei prevad ca la fiecare check-point, printre altele, sa arati kit-ul si cantitatea de apa pe care ti-o asumi (asta fiind alta poveste).
Donc, fara apa si hrana, la temperaturi de 50 de grade ziua si 5-10 noaptea, se indeparteaza din ce in ce mai mult de traseu. Incepe sa-si bea propria urina si se hraneste cu cadavrele unor lilieci morti, gasiti in ruinele unei moschei unde se adaposteste temporar. In aceste conditii, rationamentul incepe sa-i dea gherle si, la un moment dat, isi taie venele, in dorinta de-a se sinucide. Insa, din cauza caldurii excesive precum si a gradului inimaginabil de deshidratare, sangele se coaguleaza foarte rapid, impiedicand moartea lui Prosperi.
Dupa aproape 9 zile, in care pierderile de cunostinta devin din ce in ce mai dese, politistul se afla cam la 300 de km de traseul initial, pe teritoriul Algeriei. Cade la baza unei dune, isi pierde din nou cunostinta si-ncepe sa geama, prada unor dureri fenomenale. Mana divina sau noroc, la cateva zeci de metri, pe cealalta parte a dunei, cativa berberi faceau un popas. Aud gemetele si-l gasesc pe sportiv, aproape mort. Il duc la o baza militara apartinand Legiunii si de-acolo, la spital, Prosperi supravietuind, in ciuda unei pierderi de greutate de aproape 20 de kg in doar 9 zile.
Acuma sa nu va asteptati sa va spun c-a ajuns acasa si s-a apucat de cusut goblen. Ioc sansa, Rambo. Dupa cateva refuzuri din partea organizatorilor, in 1995 si 1996, omul nostru revine in 1997 si termina cursa cu brio. Si, ca sa nu se creada cumva c-a fost o intamplare, repeta succesul in 1998 si 2000. Ceea ce ne dorim si noua. Succesul, vreau sa zic, nu episodul nefericit. Desi...
later edit: si, ca sa nu-mi aud vorbe c-arunc cu povesti cu happy-end fericit, uite si vestea rea: la editia din 2007, doi alergatori mor in timpul cursei.
later edit: si, ca sa nu-mi aud vorbe c-arunc cu povesti cu happy-end fericit, uite si vestea rea: la editia din 2007, doi alergatori mor in timpul cursei.
9 comentarii:
Mult Noroc Paule!! :)
pai da.
dupa ce ai alergat cu moartea alaturi si ai fost mai rapid ca ea, nu trebuie sa o lasi sa creada ca a fost o intamplare.
sa stie si ea ca oamenii astia nu-s de nasul ei.
florin: multam, coane, sa tot fie !
ajnanina: fain tupeul asta constructiv, zic c-am sa-l imprumut si eu, daca n-ai nimic impotriva :)
e al tau...
cum altfel, daca nu cu un imens tupeu faci dragoste cu desertul, te intorci la delfini, si alergi in continuare intre toate iubirile ?
moartea nici nu-si poate imagina astfel de drumuri fericite...
ajnanina: da, cu un imens tupeu si cu o mare frica. iar despre moarte... sa ma pupe... la subsuori
La subsuori, de din ziuă, de prin zori, Moartea îi sărută pe cei care-şi deschid braţele şi îi surâd fără teamă.
Voluptuosule!:) Netemătorule!:)
dulce deea: uff, cum zici... :)
Nu uita ca tipul lucra in politie. Si tzarile alea au avut legaturi mai fericite sau mai nefericite cu Italia si italienii, de la al 2. razbel mondial.
Ce ai relatat tu e varianta rambo si de 'marketing' a politistului.Daca ai fi citit si cartea organizatorului de la Marathon des Sables (o alta opinie), ai fi citit ca organizatorii ar fi gasit si-o rama in desert asa cum l-au cautat, daramite un participant ratacit! si cand ne vedem in cateva luni in desert, o sa vezi ca stiu despre ce vorbesc :)
Pentru mine e si un sambure de adevar ca poate respectivul a avut ceva 'treaba' de rezolvat, si dupa aceea a intrat in probleme/panica samd, si dupa aceea a dat vina pe organizatori ca sa nu-i ia gatul cei care l-au gasit. De aceea organizatorul nu l-a lasat sa participe ani de-a randul, ca nu i-a explicat clar ce s-a intamplat.
Gabriel: Sa traiesti, imi pare bine sa te aud, Gabi.
Intr-adevar, Bauer spune ca l-au cautat si chiar ar fi stupid sa nu-l crezi. Stiu de disputa dintre ei si ca nu l-au primit in cursa cativa ani.
Cred ca, strict procedural discutand, adevarul il stie doar Prosperi. Eu zic sa-l intrebam anul asta, ce zici? :)) Il luam la o bere si-l facem sa spuna.
Abia astept sa ne vedem la cursa, sa fii iubit, numai bine !
Trimiteți un comentariu