Exista !!

Sam imi tot repeta c-am sa gasesc banii, nu stia nici el de unde, dar imi spunea c-or sa vina. Undeva, pierduta rau in intuneric, statea si speranta mea c-o sa-i gasesc. Doar ca, o vedeam din ce in ce mai greu. Se epuizau si ultimele locuri de unde credeam c-am sa primesc ajutorul. Ma uitam cu groaza la calendar, iar materialele despre MdS nici nu voiam sa le mai vad, imi faceam sange rau. N-am crezut niciun moment ca materialele din media, facute de Camelia Dontu de la Protv, Adrian Georgescu de la Gazeta Sporturilor si Marius Vintila de la Guerrilla, or sa aduca vreun ajutor. Dar, batut la cap de Sam, am facut-o si pe asta. Stiam ca doar o minune ma mai putea scoate din belea. Si minunea a venit alaltaieri-noapte. Pe langa ora 12 noaptea, primesc un telefon, la care initial nici nu voiam sa raspund. Pe scurt, omul isi cere scuze de deranj - abia atunci gasise numarul meu - si-mi spune sa consider ca problema mea referitoare la bani, s-a rezolvat. Coaie, zic, sa mor daca intra bine gluma asta, acum. Chiar nu-mi arde de plezneli d-astea. Draga prieten, zice, repet, suna-ma maine dimineata sa-ti dau banii de care ai nevoie. Inchei conversatia jumate bulversat, jumate convins ca e gluma proasta. Dimineata il sun, telefonul inchis. Mielule, imi zic, ai inghitit-o. La un minut dupa asta, ma suna un prieten de la BCCO Constanta si ma invita sa ne intalnim toti trei la o cafea. Dupa jumatate de ora, ma uitam prostit la cei 2000 de dolari pe care omul nostru ii scosese (fara stirea nevestei, deh) din portofel si pe care mi-i pusese in fata. Nu mai intelegeam nimic. 

Pe scurt, amicul de la BCCO vazuse absolut intamplator materialul Cameliei Dontu de la Pro si, tot absolut intamplator, in timpul unei betii facute in noaptea respectiva cu binefacatorul meu, vine vorba de mine. Omul face ochii mari cand aude ca singurul roman din Romania n-are bani sa plece la cursa si, la 12 noaptea, se ridica de la masa si ma suna. Restul il stiti.

Nici acum nu-s revenit complet. Desi eu sunt primul care crede in minuni si desi spun mereu ca-s cel mai norocos din lume, totusi... stimati telespectatori, ce-a fost asta??

Nici nu stiu cui sa multumesc mai intai. Am sa revin si-am sa va iau la rand, pe voi, toti cei care-ati crezut in mine si-n dementa asta in care-am intrat. Sunt nauc. 

Dar, datorita voua, sunt la START...

http://www.youtube.com/watch?v=DWw9tboDtrg

De ce?

Am mai incercat, o data, sa spun de ce-mi bat eu capul si picioarele cu blestematia asta de cursa si, de ce ne-ar privi ea pe toti. Va spun sincer, dupa experienta de la Sahara Marathon, de anul trecut, imi gasesc din ce in ce mai greu cuvintele. Incerc, cu mare greutate, sa-mi tin speranta ca voi aduna fondurile de participare.

M-am obisnuit, pur si simplu, cu replica "oamenii mor de foame si-si pierd slujbele si tie-ti arde de Sahara?". Si-mi e tare greu sa le explic de ce TOCMAI in aceste momente, oamenii trebuie sa CONSTRUIASCA. Tocmai cand ai gura plina de nisip, trebuie sa-ncerci sa faci castele din nisipul ala.

Nu, nu e un moft. Nu e o vacanta trendy - ha, nu vreti sa mergeti in vacanta asta, va spun eu, mai ales ca la cursele astea chiar se moare, fara exagerare. Nu e nici macar vreun pariu facut cu mine.

Si nici vreo cale, calea o fac eu, cu fiecare pas facut in nisipul asta. Si-atunci, de ce? Ce treaba avem noi cu desertul, cu ce ne priveste pe noi cursa asta? De ce-ar trebui ca fiecare din noi s-o facem? Pentru ca, singurul lucru care ramane, e ceea ce construiesti. Singurul dar pe care ti-l poti face fara sa te uiti la pret, e sa TE construiesti pe tine. Si cursa asta te dezghioaca si te reconstruieste, si-ti canta un prohod existential, si te renaste la sfarsit, precum un pantec turbat si afectuos.

Si ne mai priveste pentru ca, din taxa asta de participare se duc niste bani, la fel ca si la Sahara Marathon, spre oameni bolnavi de cele mai groaznice maladii, carora noi le intoarcem spatele, facandu-ne ca nu exista. Si ce, mi-au zis unii, noi n-avem bolnavii nostri? Ba da, ii avem, dar asta nu inseamna ca n-avem dreptul de a ne alege felul in care sa ne spalam pacatele. Da, asa-mi tin eu genunchiul jos si-asa-l invat sa se ridice. Avem fiecare deserturile noastre in care ne pierdem, tipam, muscam si ne bem sangele propriu. Si, la capatul lor, cei mai norocosi renasc. Si-nteleg cine sunt.

Am sa ma opresc aici. Nu va plictisesc. Si nici macar nu contez eu in demersul asta, sincer. Nu sunt deloc vreun model. Am incercat doar sa arat de ce "ne priveste" acest fel de curse.

Va multumesc pur si simplu, tuturor celor care aveti aceasta nebuneasca incredere in mine.

PS: Si mai multumesc celor care mi-au atras atentia ca n-am publicat contul. Acesta este:

RO65INGB0000999901815872 ING Romania, cont in lei. 
Si da, am si cont de Paypal, pentru adresa: asaxxum@gmail.com

alt PS: Si-am mai promis ceva. Daca se vor strange mai multi bani decat voi avea nevoie, voi dona restul catre urmatorul roman care va vrea sa plece acolo, data viitoare.

RO65INGB0000999901815872 ING Romania, cont in lei. Paypal : asaxxum@gmail.com

Iar tipam ca n-am bani, dar nu pusesem contul. Si iar mi-a intrat morcovul ca n-am sa strang cei 1900 de euro pana la sfarsitul lunii. Nu pot decat sa ma rog ...

1

Astazi e prima zi din restul vietii mele, zicea cineva. Sa mor eu, chiar asa e. Aseara am inceput perioada precomp. Ultimele trei luni inaintea cursei. Doua antrenamente pe zi, musai 150 de km pe saptamana. Cat dracu' trebuie sa aiba ziua, ca sa-mi ajunga? De fapt, daca lucrurile la unul dintre joburi se vor intampla asa cum prevad, cred c-o sa am timpul asta :))

Prima zi de alergare cu greutati. 15 km, cu vesta de 10 kg in spate, inclinatie intre 2 si 20%. Cam asta o sa fie si greutatea rucsacului, in desert. Ma enerveaza teribil alergatul pe banda, dar nu pot risca sa-mi rup vreun picior pe gheata, inainte de cursa. Dar, macar pe banda pot seta inclinari, in lipsa de dune. Saptamana asta nu alerg decat aproximativ 25 de km pe zi, greutatea ramane aceeasi. 

later edit: despre restul de bani pe care trebuie sa-i strang, n-am sa vorbesc acum, ca nu vreau sa-mi stric iar seara.