photos on the wall -
no wall ...
just touch

nenikikamen!

Nenikikamen! Asta a spus Pheidippides dupa ce-a alergat maratonul, pana la Atena.

Nenikikamen am spus si eu impreuna cu Marian, cand am ajuns aseara in centrul Mangaliei, dupa 42 de km. Am reusit maratonul. L-am terminat, nu ne-am oprit, n-am stat nicio secunda.

Se spune ca in maraton nu exista castigatori, ci doar invingatori. Daca-i asa, atunci nenikikamen! Am invins ...

Ma dor groaznic genunchii (eh, ma dureau dinainte), dar si-acum am in nari mirosul de sampanie cu care ne-au stropit la finish.

Le multumesc tuturor celor de langa noi, e incredibil cat te ajuta un Octavian care-ti pune Manowar atunci cand crezi ca nu mai poti, sau Liviu care ma injura afectuos in greceste, mergand in paralel cu masina, stiind c-am sa-i raspund pe masura. Multumiri lui Andrei pentru masajul excelent de dupa terminare.

A fost o cursa exceptionala si, cu voia dumneavoastra, as vrea sa-mi multumesc si mie ...

http://www.youtube.com/watch?v=BLvPNt2KsAU&feature=related

Certitudini de brate
inlantuie pareri de trupuri.
Sigurante de palme
mangaie indoieli de chipuri.

Iti daruiesc culoarea amaruie
din ochii tai
Si-ti multumesc pentru concretul mainilor tale
din iluziile mainilor mele...

... Yasminei, copilul ...

Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul...

Nichita

Mi-ar fi placut sa v-o recit dar nu sunt suficient de beat acum.
Marian spune de fiecare data ca-l recit pe Nichita de parca as certa auditoriul. I-auzi!
De fapt, poate ca-l chiar cert pe auditoriul. Il cert de necuraj...

27 de kilometri alergati aseara. Ar mai fi mers cred, inca vreo 5 - 6, fara probleme.
Durerile apar abia de-atunci. Plamanii cer din ce in ce mai mult, genunchii iti explodeaza, te bati cu fiecare kilometru, cu fiecare metru, alergi si reciti ... Legionaire, tu es un volontaire... Au combat, tu agis sans passion et sans haine, tu respectes les ennemies vaincus, tu n'abandonnes jamais ni tes morts, ni tes blesses, ni tes armes...
La sfarsit esti terminat. Dar atat de viu... si atat de cu tine...

http://www.youtube.com/watch?v=28GaKoCuobU&feature=related

reguli de bun simt

de ce un haiku nu este poezie

fiindca inaintea mintii sta inima
fiindca inaintea lamei taie gandul
fiindca inaintea tarmului sta marea
fiindca inaintea carnii sta mana
fiindca inaintea buzelor sta sanul
fiindca inaintea ochiului sta sangele
fiindca inaintea rugii e iubirea

pentru aceste motive, un haiku nu poate fi niciodata poezie

Alergam deja de vreo 14 kilometri. Imi udasem incaltarile, ma pleznisera valurile de cateva ori, nu stiu de ce, dar nu pot sa alerg noaptea daca nu vad luna, parca ma strange ceva de gat, nu mai am aer. De data asta, luna iesea incet din mare, era rosie si imensa. De-aia ma udasem la picioare, ca ma tot uitam la ea si nu vedeam cum alerg prin apa, decat prea tarziu. Mai am vreo luna si vine maratonul. De fapt, nu e un maraton oficial, e doar o alergare de 42 de kilometri pe care mi-am impus s-o fac, e o alta spalare de pacate. Nu stiu daca am sa-l fac pana la capat, cel mai mult am alergat vreo 24 de kilometri fara oprire, chiar sunt curios sa vad daca-l pot termina. Dupa cei 24 cred c-ar mai fi mers inca vreo 10, dar nu stiu ce-o sa fie pana la 42. Si nici nu-mi propun sa fac vreo repetitie, vreau sa fie un mister.
Am trecut pe langa o barca ce statea pe nisip intr-o parte, ca o femeie sprijinindu-si capul intr-o mana si mi-am adus aminte ca m-am nascut la vreo 300 de metri de o pescarie, una adevarata, unde dimineata, pescari tacuti si nerasi isi impingeau barcile in apa, cu dragoste, o dragoste pe care n-o vedeai decat seara, cand se intorceau. Cu peste sau fara. Astazi pescaria nu mai exista, au mai ramas doar vreo 2-3 barci, proprietarii lor vin doar prin week-end si intra cu barcile in apa de parca ar face sex cu o femeie pe care n-o iubesc, nu saruta mana marii.
Nu mai face nimeni saramura aia absolut cosmica, iar eu am crescut, nu mai fur pesti din barci. Uneori fac eu saramura, dar nu mai fur pesti din barci. Am crescut. Si mi-e cumplit de dor de Maroc. Si ma tot gandesc daca n-ar fi bine sa vand ce bruma am p-aici si sa-mi cumpar o barca de pescuit in Maroc.
Ascult Anggun si alerg. Imi trec prin minte femei care mi s-au daruit dar carora nu le-am sarutat mainile. Nu sarut mainile femeilor cu care nu fac decat sex (iar o sa starnesc comentarii aprinse).
Un caine alearga odata cu mine si se uita curios.
"Un geste d-amour"... Cum canta fata asta... Trebuie sa iau hotararea... Trebuie sa aflu daca mai are rost.
Ascult Anggun si-mi trec prin respirari saruturi pe care le-am primit, saruturi care m-au inundat, maini care m-au mangaiat si carora le sunt etern recunoscator... Vara trecuta am avut norocul sa inot langa 2 delfini, poate ne-om mai intalni si vara asta. Abia astept sa se incalzeasca apa, mi-e dor sa ma duc iar pana unde nu mai vad decat putin din tarm, sa fie liniste si sa inot de parca asta ar fi ultimul lucru de pe lume. O fi nins vreodata in desert? De ce alerg? Femeia... Si ce-o sa fie dupa ce reusesc maratonul?
Lumini, gata, am terminat in seara asta. A mers bine, nu m-a mai durut tendonul ala blestemat, s-o fi plictisit...

http://www.youtube.com/watch?v=TEvoeKJhVKg&feature=related