CV

Cum spuneam, sunt profetul meu in fata mea si-a lamei mele.
Si nimeni nu ma poate judeca si oricine ma poate saruta ori scuipa...
Si ma veti ierta chiar de nu stiti ...

Later edit:
de-asta...

http://www.youtube.com/watch?v=ycekLtDDGnc&feature=related

saburau

O fi de la faptul ca inca n-a prea ajuns primavara p-aici, o fi de la faptul ca m-am intalnit cu o prietena a carei fetita mica s-a uitat tot timpul la mine cu o competenta uluitoare, sau poate am obosit, pur si simplu... Cert e ca aseara am baut iar din sticla.
Desi am promis c-am sa scriu ceva vesel, cred ca acum e cel mai bun moment sa scriu despre un subiect de mult in analiza, respectiv despre abandonul unei garzi de corp. Ma refer aici la o garda de corp autentica, nu la masculosi (nu e o greseala) cu creierul mucegait de relaxare.
Acel abandon al sinelui, al chiar fiintei lui proprii, in beneficiul unui om pe care-l apara, si caruia, intr-un mod sublim si ciudat, i se daruieste. Un om pe care, de cele mai multe ori nici nu-l cunoaste prea bine.
Sunt unul dintre cei mai norocosi oameni din lume, am trait momente si-am cunoscut oameni care m-au hranit si mi-au dat viata, ma bucur de cele mai multe lucruri din jurul meu, poate chiar si de cele mai mizerabile, tocmai pentru ca astea ma ridica.
Scriu cu aceeasi sete care m-a facut sa apar oameni pe care nu-i cunosteam dar despre care credeam ca au dreptul la viata si ei, ca si altii. Si la fel, atunci cand scriu, simt acelasi abandon care ma naste de fiecare data cand apar un om. Acea renuntare la propriul corp, la instinctul propriu de conservare, la nevoia proprie de-a respira, pentru ca el sa poata respira in siguranta.
Mi-am intrebat studentii acum cativa ani ce cred ei ca-i trebuie unui om pentru a fi o buna garda de corp. Am primit diverse raspunsuri, dar nici unul nu era ce asteptam eu. Si-n seara aceea a trebuit sa vorbesc despre abandon. Acel moment in care, in mod constient si invaziv, trebuie sa il imbraci pe cel pe care-l aperi, cu toata fiinta ta, sa-l acoperi nu numai cu trupul, ci si cu "respirarea" ta. Pentru ca, fundamental, el e cel care conteaza, tu esti doar cel care se daruieste. E un fel ciudat de-a face dragoste cu el, de-a i te da lui, fara ca asta sa-l implice in vreun fel constient. Amicul meu, Gabi, ma intreba odata, de ce nu incerc sa transfer acesta daruire facand un copil. Hmm, asta chiar e o intrebare...
Dar sa revenim. In limba japoneza, termenul de samurai se trage din vechiul verb saburau, care se traducea prin "a sta alaturi". E o perspectiva absolut minunata. A fi alaturi de cineva, a-i numara chiar si respiratiile uneori ( sau a i le numara fetitei tale, nu? ). A sta alaturi...
Am fost intrebat de ce nu vreau sa fac altceva. Si n-am putut da un raspuns pana de curand, cand, am simtit crunt ca asta e un fel de penitenta careia trebuie sa ma supun. Un fel de-a ma bucura de putinta mea de-a iubi.
Am fost intrebat daca nu cumva fac asta pentru bani. Iertati-ma daca am sa rad cu spume, dar niciun sac de bani nu poate cumpara sentimentul de la sfarsit cand, dupa ce te desparti de omul langa care ai stat, ti se pare ca, intr-un fel i-ai mai dat nastere o data. De fapt, atunci cand esti langa el, asta e ceea ce conteaza: indiferent ce patesti tu, el trebuie sa respire in continuare, sa fie in viata. Viata in care te vei afla si tu, one way or another...
Am mai fost intrebat de ce trebuie sa fac asta neaparat in Irak. Mie mi se pare ca si in Irak oamenii trebuie sa traiasca. Si am dreptul - poate singurul - de a-mi alege omul la dispozitia caruia sa ma pun. Saburau...
Si nu, chiar nu e vorba de bani. Nu in cazul meu, aici. Am mai spus-o, banii nu pot cumpara chiar tot. E doar un alt fel de-a iubi. Si chiar daca cineva spunea odata ca nu-si da seama cine sunt, ca sunt un fel de apa pe care n-o poate strange in pumn, un lucru e sigur. Pot iubi. Pot iubi intr-o mie de feluri, inclusiv ... saburau...

N-am vrut pana acum sa moderez comentariile, tocmai considerand ca e de datoria mea sa las libera si exprimarea celorlalti, nu numai a mea. Se pare insa, ca unii dintre cititori, dupa ce ca beau cafeaua fara sa plateasca, mai si sparg cestile, neputand a se obisnui cu gandul ca ei nu pot construi ceva. Ma veti ierta dara, ca le voi sterge pe cele care n-au legatura cu bunul simt, dar locul asta chiar nu e terenul de joaca al celor lipsiti de respect.

Later edit: Tocmai ce-am vazut ca si Klara a patit acelasi lucru. O fi vreo moda, ce crezi?!

ashes ...
whispers in hands -
blade confession

lonely street
hands in pockets -
blue touch of hope

urlet de albu'
hrapitu de neamu
in fata cenusa
in spate blastemu.
din gura descantu
cu spatele ruptu.
drahoiu de fumu
in ochi de neomu
scrasnet de os
din suflet manios
arza-l-ar foc
cenusa pe loc
de vant spulberata
de apa secata.
zeii chemati
la ceasu, de frati
sa arda sa rupa
si omu s-asculta.
de-ar veni amu
ucida rau.
de-ar veni odata
cu suier de spata,
inca sa zdrobeasca
teasta omeneasca
inima sa-nmoaie
osu de-l indoaie,
urlet de drahoi
datu peste noi.
inca ma crucesc
la zau stramosesc
la spata si focu
pamant de-a mijlocu
zvon de rugaciune
si de-nchinaciune
la altar de suier
nebun ca sa-l spulber
cu fum de tamaie
nici umbra-i ramaie.
din pamant curatu
de stramosi calcatu
a veni in zori
chemat de feciori.
s-a veni in noapte
sa rupa pacate.
la urma spalata
cu apa nedata,
lacrima de zeu
ramaie mereu.
si de fi acum
sa ramaie fum.
si de-a fi odata
zamolxe sa-i bata

... isamu noguchi

Intr-o zi tot am sa-mi fac eu carciuma aia cu o masa, aici sau in alt loc...
Cum o fi sa mananci iepure cu iaurt de bivolita, ascultand Garbarek?
Si evident, nu platesti decat daca ti-a placut...