Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi inima
şi toarnă-mi aburul sufletului,
printre degetele tale.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
trupul cel nou care-mi apasă
şi-mi striveşte trupul cel vechi.
Iartă-mă şi ajută-mă
şi ridică de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul...

Nichita

Mi-ar fi placut sa v-o recit dar nu sunt suficient de beat acum.
Marian spune de fiecare data ca-l recit pe Nichita de parca as certa auditoriul. I-auzi!
De fapt, poate ca-l chiar cert pe auditoriul. Il cert de necuraj...