leapsa

Astazi era sa scriu altceva, imi venise sa scriu despre loialitatea unei prostituate, despre incredibila oaza de sinceritate pe care o poate intalni un om acolo unde nici nu-i trece prin cap. Dar, am amanat putin subiectul asta si am luat leapsa de la Klara si-am sa scriu ce ma face pe mine sa zambesc.
O sa ma caznesc oarecum, caci azi e o zi in care astept un raspuns care n-are cum a fi prea bucurabil, dar, asta e...
Iaca, zic, ce ma face pe mine sa zambesc, incurabil:

Nichita, cand il citesc. Nichita cel Stanescu, desi cred ca nu mai era cazul sa amintesc asta.
Macii, primavara, cand se straduiesc elegant (si chiar reusesc) sa reziste vantului si altor-alea...
Lama, la fiecare scoatere din teaca, amintindu-mi ca... inca...
Apusul de soare in desert. Fara comentarii.
Mica sirena. Desenul animat, fireste.
Orice animalut mai mic care se uita foarte competent la orice e mai mare decat el.

Ar mai fi fost ceva lucruri de zambit, da' acuma nu face sa ma dezbrac chiar de tot in public...