gom jabbar propriu

Intr-un mod tare ciudat, ruinele cetatii nu i se mai pareau deloc prietenesti, ca in anii trecuti. Se simtea ca un copil ratacit, neajutorat. Ajunse acolo, in zona sacra, cam pe la pranz. Era cumplit de obosit, nu dormise ultimele trei nopti, desi chiar isi propusese sa se odihneasca mai mult inaintea testului. Zambi amar: pai doar nu era sa vin aici odihnit si pregatit, nu? Zambetul se transforma in rictus: daca nu sunt pregatit? daca nu-l trec? Aproape instantaneu, ii veni in minte Hannya: sa nu ma tem. Frica ucide mintea. Frica e moartea marunta... Respira adanc de cateva ori si se mai linisti. Astepta testul asta de un an. Sau poate testul il astepta pe el... Prietenul lui, M, il intrebase inainte sa plece in munti, cum o sa stie daca l-a trecut. Pai e simplu, ii raspunse, am sa ma intorc... Stia ca nu glumeste.
10001. Zece mii una taieri... zece mii de neputinte, nopti, lacrimi si-a zecemia una speranta... Asta era testul. In vechime, luptatorii erau supusi acestui test si, celor care il treceau, li se dadea dreptul de-a renaste. Era un mod de a-si rascumpara din pacate. Si Thawad avea multe pacate. Thawad voia sa renasca. ... I must not fear... Fear is the mind-killer... Incepu sa se dezbrace incet, incet, de parca incerca sa amane cat mai mult momentul in care urma sa intre in joc. Pe drumul de venire, isi aminti ca fusese intrebat cine-l obliga sa faca asta. Nu pot altfel, raspunse... Isi lega centura, era imbracat in alb, aproape ca nu se deosebea, asa cum statea in zapada din cetate. Cerul era greu, ninsese pana sa ajunga el acolo. Macar un pic de soare, macar o speranta, trebuie... Era singur, in mijlocul templului din care nu mai ramasesera decat stalpii de lemn. Se uitau la el tacuti, ca niste martori muti la renasterea lui ... fear is the little-death that brings total obliteration... Zapada ii ardea talpile goale, stia ca peste ceva vreme n-o sa si le mai simta, era un soi de abandon, urma sa renunte usor-usor la parti din trupul lui, pana nu mai ramanea decat el... Stalpii de lemn asteptau. Isi scoase lama din teaca si, la vederea ei, nu se mai simti asa de singur. Umma fusese mereu langa el. La urma-urmei, era cea care-l tinea in picioare. stranse manerul in maini si-l saruta. Makhtub... Daca m-ai adus aici, n-ai sa ma inseli tocmai acum... I will face my fear, I will permit it to pass over me, trough me... Ichi !! Prima taiere... Primul pas... ce-a fost greu a trecut, acum trebuie doar sa le termin, de-acum nu-mi mai apartin...
In ultimele doua ore, cerul dadea semne c-ar vrea sa nu mai ninga. Era o liniste ucigatoare, doar Thawad mai striga uneori, cu o voce de demon... Yoooosh!!! Inca un pas, inca o noapte... Stalpii de lemn il strangeau de gat, aproape ca-l opreau fizic din miscare, spuneti ceva, blestematilor, spuneti ceva!! Facuse cam cinci mii de taieri, inca nu obosise, stia ca oboseala urma sa vina mult mai incolo. Numai ca incepea sa simta ceva ciudat, din ce in ce mai des: de ce fac asta, de ce? Intrebarea il urmarea si el fugea de ea bezmetic, uitandu-se cu gura cascata la cer, in timp ce numara taierile, demonii ucisi... De ce faci asta? Stii ca n-ai nevoie de ea, n-are rost, nu ajungi nicaieri, nu-ti foloseste la nimic... Taceti, taceti, am sa va ucid pe toate, spaime, umbre, lacrimi...

Il auzea pe Dhafer, cantand undeva in desert, nu te opri, mergi sau crapa... Ii aluneca o mana de pe maner, voia aproape organic sa se opreasca, un picior ii ramase in zapada refuzand sa mai plece de-acolo, stalpii erau mai aproape ca oricand de gatul lui, fizic nu mai avea aer... Trebuie sa raman lucid, lucid... sau ...poate ar trebui sa ma opresc acum, n-are niciun rost. Si, in acea secunda, cand vru sa renunte, il auzi. Isi repezi privirea sus, in varful fagului din dreapta lui si-l vazu: corbul venise. Instantaneu il podidira lacrimile. Corbul mai carai de doua ori si se muta putin mai incolo. Corbul asta venea de 11 ani acolo. Pur si simplu venea. De fiecare data, singur. Thawad era uluit. Uitase ca de fiecare data cand voia sa renunte, corbul ala aparea acolo. Isi scoase piciorul din zapada, si reincepu sa taie... Isi aminti cum odata, isi taiase o lacrima, ...and when it has gone past, i will turn the inner eye to see its path... where the fear has gone, there will be nothing... Mai avea putin... trecusera vreo patru ore deja. Nici nu vazuse ca, undeva in spatele lui, iesise soarele. Statea in genunchi taind frenetic, 9901, mai am doar o suta, ultima suta, trebuie s-o fac in picioare... Ridica primul genunchi si, cand puse talpa in zapada, cazu. Demonii ma-tii, cati mai sunteti? Stranse si mai tare manerul si se ridica, soarele ii batea pe spatele gol, mari ritmul fara sa vrea, pur si simplu se lasase in voia Ummei, aproape ca nici nu mai taia el... Si-o asculta pe ea cum il conduce printre stalpii care incepeau sa se deschida in fata lui. Era liniste, doar Thawad gafaia si strangea din dinti ... only I will remain... Zece mii de rugaciuni soptite, smulse din lama... In zborul sau, spiritul lui Thawad paru ca ia infatisarea unui batran, avea parul lung si alb, vedea deja poarta de lumina si-l auzea din nou pe Dhafer, profesorul lui: totul in jurul nostru e cerc, drumul catre armonie implica intelegerea acestui aspect, completarea reciproca, fuziunea. Nu poti intelege spirala daca n-ai curaj sa arzi cercul pe care-l strabati. Disciplina e acest cerc, Thawad, iar tu trebuie sa arzi complet, fara teama... only I will remain... Sa uiti toata dogma si sa renasti. Al 10001-lea genunchi ridicat... al 10001-lea inger nascut... Ai-uchi, prima si ultima taiere. Aici si acum. Umma dansa sublim, Thawad ardea, taia cu lacrimi in ochi, toate treceau una cate una prin el, peste el, pana la poarta celor zece mii una... yoooosh!!!
... era ramas in picioare inca de cateva secunde, plangea si radea in acelasi timp, inca era soare, ultima taiere o facuse strigand la cer cu gura cascata ca in Urletul lui Munch... Strigase cum nu mai strigase pana atunci si auzi cum ii raspund din padure toti stalpii aceia, toti martorii renasterii lui.
Cazu in genunchi cu fruntea in zapada, isi saruta lama si spuse, ragusit: de-asta... Multumesc, Umma...

... parintilor mei, acolo ...