Noapte la Corbu.
Dormit sub cerul liber, fara cort, doar in sacul de dormit (n-o mai facusem de un an). Petrecut jumatate din noapte uitandu-ma ca disperatul la stele si enervandu-ma teribil ca nu pot sa cuprind in brate calea lactee (va dati seama ce e pe-acolo??). Inotat tot ca disperatul (ca de obicei), kilometri in larg, pana unde abia mai vedeam cele cateva lumini de pe mal (doamne, e asa liniste acolo, in larg...). Senzatie brusca si acuta: nu mai vreau sa ma intorc. Pe dumnezeul meu ca nu voiam sa ma mai intorc. Pe drumul de intoarcere aveam senzatia ca mi se ia ceva. Am ajuns la mal de parca n-aveam rost. Imi clocoteau creierii capului ca daca mai inotam putin as fi intalnit mica sirena.
Poate data viitoare. Poate acum avea niste treaba si nu ma putea primi. Eh, mai are si ea uneori dezordine prin casa, nu poti da buzna peste ea in dezordinea aia.
Dor...
6 comentarii:
:)casele sunt pentru libera expresie nu pentru impresie..nu cred ca se supara daca te duceai la ea..si totusi sirenele sunt altfel decat oamenii..mai bine ca nu te-ai dus
Nu era nici o sirena, eram doar eu facand pluta pe valuri.
Si spui ca vrei sa cuprinzi Calea Lactee in brate ? Ce dorinta frumoasa; am sa te ajut intr-o seara sa o indeplinesti.
Amu, mai ramane doar sa iti amintesti experienta.
ceva licurici nu erau?
sayadinna: asta cu expresia caselor chiar e adevarata.
darael: da, eram tare inciudat ca nu-mi intra in brate. Pai sa organizam o imbratisare de cale, atunci :)
laura: of, licuricii...
poate data viitoare te va chema ea, de departe, în cîntecul scoicilor şi al valurilor.
arc-en-ciel: asta face de fiecare data. ma tot cheama, de-aia nici nu-mi vine sa ma intorc la mal :)
Trimiteți un comentariu