Faraad ( Kanounn II )

Despre Faraad nu se stia prea mare lucru. De fapt, aproape nimeni nu stia ce-i cu el. Existau zvonuri ca nici nu era arab, ci iranian. Si vorbele acestea aveau ceva adevar in ele.

Shaifa ii povestise lui Harun ca batranul se tragea dintr-o veche si respectata familie persana din Qom, orasul sfant. Faraad era muezinul unei moschei conduse de imamul Ibn Kafud. In 1979, cand a inceput revolutia islamica, acesta a fost arestat, intr-o noapte, de Ulama, comunitatea mullahilor. Era cunoscut ca sustinator fervent al sahului Pahlavi iar mullahii, care in ultimii ani fusesera atacati continuu de catre sah, abia asteptau un motiv sa-l reduca la tacere. Facuse parte din seminaristii care protestasera impotriva lui Khomeyni, atunci cand acesta preluase conducerea tarii si fusese arestat, alaturi de altii, in timpul celor 444 de zile. In final, sahul a fugit umilit, ayatollahul Khomeyni si-a inceput teroarea, iar despre Ibn Kafud nu s-a mai auzit nimic. Fusese cat p-aci sa-l aresteze si pe Faraad dar, un mullah a venit intr-o seara la moschee si l-a sfatuit sa plece din tara, pana dimineata. Era suspectat de actiuni contrarevolutionare, datorita prieteniei cu Ibn Kafud. Faraad nu-si putea crede ochilor ce vedea in jurul lui. Qom, care pana atunci era recunoscut ca orasul traditiilor si respectului, devenise locul in care Tudeh, partidul comunist, ucidea in numele lui Allah. Peste tot, oamenii erau tarati din case si impuscati in strada, in vazul copiilor si batranilor. In acea noapte in care a fugit peste granita, Faraad a gasit si fetita. Copilul avea atunci vreo cinci anisori si, din cauza unei grenade, orbise. Parintii ei fusesera si ei arestati iar ea bantuia pe strada, ca o naluca. Nici macar nu mai plangea si aproape ca nici nu-si daduse seama c-a orbit. Mullahii au strigat s-o abandoneze in desert, asa cum cerea vechea pedeapsa pentru orbi dar, Dumnezeu stie cum, fetita reusise sa fuga din sediul Ulamei si-asa a gasit-o Faraad, in noaptea aceea teribila. Tinea cu ea in brate, o camasa de femeie. Din cand in cand, o mirosea si spunea: mama, mama ... Barbatul intelese imediat ce s-a intamplat. Cateva ceasuri mai tarziu, cu fetita in spate si ajutat de alt imam, trecu granita in Turcia si noaptea urmatoare in Siria.

... Nour cobora treptele casei tinandu-si mana dreapta pe balustrada, parca masurand-o. Auzise zgomot si pe batran strigand si, pana sa ajunga in capul scarii, recunoscu si vocea Shaifei. Se mai auzea o voce de barbat dar n-o recunoscu. Ii mirosi a amarui dar, pana sa se dezmeticeasca, Faraad ii spuse grabit: apa Nour, apa si geanta de piele. Repede! Fata avea acelasi mers de naluca. Plutea prin casa stiind sa ocoleasca fiecare lucru cu o precizie uluitoare. Harun nu stia de ce sa se mire mai intai. De batranul pentru care nu mai exista altceva decat pasarea din mainile lui, sau de frumusetea fetei oarbe din fata lui. Shaifa mai fusese in casa aceea si, absenta parca, isi dadu drumul in fotoliul verde din fata semineului. Harun se aseza pe vine, dar, auzind glasul batranului se ridica brusc si pleca pleca bajbaind in directia vocii.

Il gasi pe batran intr-o camera mica, fara ferestre, in care ajungeai dupa ce treceai pe sub o arcada joasa. Nu intelegea nicio vorba spusa de Faraad, nu stia farsi si, ii ceru din priviri fetei, sa-i spuna ce se intampla dar, isi aminti ca aceasta nu-l vedea.

Alif, Lam, Mim ...

La lumina opaitului, pasarea statea nemiscata, intinsa pe spate si cu ciocul putin deschis. Parca se hranea cu ruga batranului si, in rastimp, scotea un sunet ca de fuior de lana.

Harun incerca sa se apropie dar batranul, fara sa-si deschida ochii, il opri:

- Acum e cu mine, se va face bine, inshallah, dar trebuie sa vorbim. Asteapta-ma dincolo.

Nour isi lati narile parca vrand sa adulmece si, simtind ca Harun nu se misca, il lua de mana si trecura impreuna pe sub arcada din caramida rosie, in camera unde Shaifa terminase de facut ceaiul. Barbatul se lasa condus aidoma unui copil cuminte si observa ca lichidul din paharele mici avea aceeasi culoare a camasii lui Faraad si a caramizilor arcadei care-l facuse sa se aplece ...

Mana apasa usor pe umarul lui stang si, cand deschise ochii il vazu pe batran, in aceeasi camasa, incruntat. Simti miros de paine proaspata si incerca in zadar sa-si aduca aminte cand adormise in fotoliul in care statuse Shaifa.

- Trezeste-te ... Trebuie sa vorbim. Batranul isi lua mana de pe umarul lui si Harun isi stranse stomacul intr-un spasm involuntar.

- Ce trebuie sa stiu?

- Nu prea multe, ii raspunse Faraad, lasandu-se ajutat de Nour sa se aseze pe divan. Aproape ca esti vinovat ... Pasarea sa hraneste din tine iar tu nu vrei sa i te mai dai.

- Cum ...? Era buimacit, nu intelegea nimic din spusele batranului si-i venea sa-si infiga mainile in beregata lui, sa-l faca sa vorbeasca mai clar. Cum nu i se mai da? O crescuse de atatia ani, nu se culca si nu manca fara sa vada mai intai ce face ea si cum ii e.

Nour era asezata alaturi si Harun ii se uita la ea asteptand ceva.

- Hiena care ti-a ranit pasarea traieste, baiete. Si te asteapta. Hiena asta ... trebuie ucisa. Tu trebuie s-o ucizi.
Tu esti hiena, Harun!

va urma ...