L-am auzit prima oara pe Garbarek, in camera de camin, in facultate, acum vreo 17 ani. Il ascultam impreuna cu prietenul meu, A, dupa ce mancasem niste mustar pe paine. Adica doar mustar pe paine, fiindca dadusem banii pe casetele cu Garbarek si Jarett. A fost un soi de dragoste la prima vedere si nu mi-a mai trecut. Si l-am tot asteptat sa vina in Romania. Il ascult cand sunt fericit, cand sunt trist, cand ploua, cand e soare, cand conduc, sau cand mi-e dor. Si se mai intampla ceva. Fata lui de zeu nordic imi aduce aminte oarecum de fata tatalui meu. Si nu-mi trece.
25 noiembrie 2009. Sala Palatului, orele 20.00. La opt fix, apare pe scena, in fata unei sali arhipline, inclusiv pe scari. Am reusit sa iau PENULTIMUL bilet, cu o cateva zile inainte.
El, Trilok Gurtu, Bruninghaus si Yuri Daniel - bass. Apropo, dupa al doilea solo de bass, mi-a venit sa ma inscriu la cercul de ingrijirea papadiilor, atat de divin s-a jucat omul cu sarmele alea. Doua ore jumatate de muzica absoluta, de dragoste infinita - btw, l-ati vazut cum canta la sax-ul ala de parca isi mangaie copilul tinut in brate? Nu exista cuvinte pentru a descrie ce s-a petrecut in acest timp. In fine, la un moment dat, Gurtu se ridica dintre tobele lui si se intoarce catre o galeata de metal despre care ma intrebam de la inceput ce e cu ea acolo, banuind ceva. Il mai vazusem cantand la diverse. Deci se intoarce Gurtu, si incepe sa cante la APA DIN GALEATA !! Asta in timp ce canta motive indiene. In acel moment mi s-a facut rusine ca traiesc.
Dar nu despre asta voiam sa vorbesc, pentru ca oricum nu se poate vorbi despre asta. Alta a fost revelatia mea. La sfarsit, inainte de bis, s-au aprins luminile in sala si mi-am adus aminte ce se intampla in sala aia, acum peste 20 de ani. In sala in care atunci Iliescu il aplauda pe Ceausescu, astazi Garbarek ne-a dat o lectie despre iubire absoluta. Astazi, cand Iliescu, aceasta bunicuta asasina, care-si devoreaza nepotii, incearca sa ne puna basti pe cap, Garbarek si Gurtu ne-au dat apa vie. Si-n sala aia, oamenii erau vii ...
later edit: si, ca s-o parafrazez pe Klara, inca o data i-am futut pe comunisti. Ai auzit, bunicuto?
8 comentarii:
Uhhhh! Abia asteptam sa ajung acasa si yo, la un youtube, ceva, sa aud, sa vad...
Nu-l stiam pe Garbarek... Si il descopar acum, primit in dar de la tine, om al desertului...
Ma uit si gasesc si combinatia asta vrajita, Garbarek cu Ustad Fateh Ali Khan. Al iubit de-al meu.
Stai ca acu' am dat peste "Madar", ablumul cu Anouar Brahem!
Acu, mai dorm yo la noapte????
Las' ca dorm, da' pe muzica sufletului.
Multumesc din ea, din muzica asta...
mikka: cu multa placere, imi pare bine ca "te-am incurcat" cu Garbarek :) Acuma nu mai scapi de el, ai sa vezi. Am un amic, violonist, care l-a vazut cantand cu Khan si cu Jarett... Pedepsitor de frumos.
fedaykinn, bag de seama ca tu o sa ramai mereu tanar. la cap :)
laura: asta sa fie un mod foarte dragut de a-mi atrage atentia asupra unui eventual control psihiatric la creierii capului meu? :)))
nu. dar vad ca e un mod dragut de a scoate la iveala temerile destinatarului :)
oh, vai, da' se poate? :))
ce bine era înainte de menţionarea lui iliescu! astea-s chestii pe care le ţii pentru tine. noi doar de garbarek vrem! n-avea nevoie de nicio antiteză, era mai clar aşa, nemurdărit de amintiri din criptă.
ora25: adevar ai grait. exact asta zic si eu: ce bine era fara iliescu! din pacate, insa, criptele astea sunt deschise iar spectrele din ele teribil de reale. si, daca nu suntem atenti, s-ar putea sa auzim din nou celebra replica "cine e depeche astia? daca eu nu vreau, nu le dau autorizatie sa cante!"
nu sunt neaparat un fan Depeche, era doar un exemplu.
Trimiteți un comentariu