Pe la sfarsitul plajei - mai avea vreo 4-500 de metri pana la dig - vazu de mai departe, o sticla de sticla, la limita dintre nisip si apa. Nu era deloc ingropata in nisip, poate nu statea de mult acolo, desi n-avea nicio eticheta pe ea. Era frumoasa, isi dadea seama de asta, cu cat se apropia. Se gandi sa sara peste ea, dar, in ultimul moment o depasi trecand pe langa. Era goala, n-avea nimic in ea, nici macar apa, avea un dop de metal. Dupa cativa pasi, incepu sa-i dea tarcoale un gand: daca n-a vazut bine, daca era, totusi, vreun mesaj inauntru? In prima secunda isi zise, zambind, ce prost esti. Dar, imediat dupa asta, fara sa vrea, aproape, se-ntoarse din drum si se indrepta spre sticla. Se opri, uitandu-se la ea, din picioare, cu gura strambata a mirare. Inauntru era o bucata de hartie. Sparse sticla de-o piatra si citi, cu un genunchi in nisip: nimeni nu poate sari peste umbra lui.
Un caine trecu in viteza, pe langa el, din spate..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu