Discovery channel

 

 

 

 

 

 

 

 

"În urma campaniei Oricine poate fi erou, începută în luna martie a acestui an, Discovery Channel a realizat 10 documentare de scurtmetraj despre poveştile unor români care pot fi considerati „eroi Discovery”, prin pasiunile, curiozitatea şi spiritul lor de aventură. Filmele vor putea fi urmărite în premieră la TIFF, luni 6 iunie, la Meeting Point, începând cu ora 21.30."

http://www.realitatea.net/discovery-channel-aduce-la-tiff-10-documentare-romanesti-de-scurtmetraj_839789.html

of course...

stairs ahead -
my knees talking...
and the raven's tears...
 
http://www.youtube.com/watch?v=1vP-bONWw38

Unu

"... si numai Dumnezeu va sti ce voi alege, caci lama mea o vor deopotriva si ingerul si demonul. Si amandoi ma invata de bine..."

Paul Dicu - Sunt un inger beat
http://www.youtube.com/watch?v=W-iXMhy8jKI&feature=related

PS. da, am inceput cartea...

Inca o zi obisnuita

Acuma, sa mor daca stiu: o fi noroc sau ghinion? Io zic ca e noroc, desi...

Lucrurile stau asa. Cu vreo 3 kilometri inainte de Tulcea, intr-o curba fara vizibilitate, un baiat bun, cu o masina neagra, se gandeste el sa stranga curba si sa intre pe sensul meu. Donc, imi taie fata, incerc sa evit, evit, ies in decor, pe griblura, imi fuge roata spate si ma culc pe dreapta. Credeti cumva ca omul a oprit sa vada ce-a facut? Aiurea, se grabea. Asa ca, am o gaura in genunchiul drept, adica ACEL genunchi. O gaura la vreo 2-3 cm de osul rotulei, care mi-a rupt muschiul, zici ca a iesit un glont pe-acolo. Imi pare tare rau ca n-am apucat sa fac o poza sangelui care tasnea din gaura, cred ca mi-ar fi crescut gradul de farmec, nu ziceti? Osul e aproape intact, deci, sunt norocos, nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost daca mi l-as fi spart.

Deci, se prelimina neste deficultati: vreo luna pauza, stau in pat - ia uite cum am timp sa incep de scris cartea , motorul are ceva de reparat, acum, cand stau tare bine cu banii, nu? Si, luni, ii asteptam pe baietii de  la Discovery, sa facem filmarile. Pai ce filmari facem noi, acum? Poate doar sa invat repede ceva goblen, sa nu vina oamenii aia degeaba. A si pe 4 iunie mergeam cu baietii la Tusnad, la un semimaraton. Acum, cred ca merg doar ca injurator afectuos.

Doare de ma cac pe mine, stau in pat (!!!) si, ce e fain, doctorita auzise de mine la radio. Pai, pac pac, nu?

Ce pizda ma-sii se intampla aici, stimati telespectatori?

Lasand la o parte sarcasmul asta imberb, ma bucur. Pai nu va zic eu ca-s norocos?

PS - la vreo 3 metri de locul distractiei, jucau pocker doi baieti. Ingropati. Nu le-am vazut cartile, ca erau acoperite de crucile lor. Sa traiesti baieti, de data asta, zic pas...

Maistre, viata nu-i un bors de peste...

Sabin gateste bine. Bine rau, va spun eu, c-am mancat din mana lui. Din a lui Cipake, inca nu, da-mi zice ceva ca si el pune probleme. Dar, aseara, amandoi se uitau la doua capete de crap si se contrau despre cum se face un bors de peste. Aterizez acolo si sunt luat la intrebari despre osul amar. Zic, baieti ia stati ma, asa. Vreunul dintre voi a facut vreodata un bors de peste? Pai, sa vezi, ca avem reteta si... Bai baieti, eu v-am intrebat ceva. Pai... nu, n-am facut. Bine, atunci las' ca va da tata unul. Cipake era chiar circumspect, omul s-a batut din rasputeri. Cu vreo 10 minute inainte sa-l termin, cade cerul pe mine, aflu ceva. Nu, n-am sa va spun ce. Eram cazut, Sabin ma vede si ma intreaba ce e. Ii zic, coane, nici macar eu nu pot avea chiar tot. Da' bine ca macar am terminat borsul, nu cred ca l-as mai fi putut face. La sfarsit, oameni cazuti pe jos de placere, glorie totala pe capu' meu - a se observa modestia de care dau dovada.
http://www.youtube.com/watch?v=VCHAkScJ5eY
Sabin are o fetita, pe Leia. Pana si ea a mancat din borsul ala. Copilul asta mi-a dat lacrimile aseara. Asa, pur si simplu. Si-i spun Cosminei, sotiei lui Sabin, luati-o din bratele mele, acum, ca nu mai rezist. Eram cazut.. Descoperisem cat de gol sunt.. 

Astazi, la fel de cazut, ii povesteam lui Sam despre victoria mea din bucatarie dar si despre cadere. Omul, saracul incearca sa-mi intinda o mana si glumeste: bre, maistre, viata nu-i un bors de peste... 

later edit: si mai vine si Andrei Craciun, unul dintre putinii jurnalisti care inteleg si, uite:

http://www.adevarul.ro/societate/Romanul_care_a_invins_demonii_si_desertul_0_476352646.html

http://www.adevarul.ro/societate/Paul_Dicu-_-Nu_seman_cu_Bianca_Dragusanu_si_nici_nu-mi_doresc-_Nu_vreau_sa_fiu_o_stire_0_476952517.html

Multam mult, Andrei.

actionam responsabil

Nu-i suficient ca iar imi joaca vocabularul feste si nu-mi da vorbe pentru povestile din desert (da' i le sorc eu, ca le meritati), mai mult decat atat, se pare ca va trebui (?!) sa scriu si-o carte despre cursa. De fapt, nu numai despre cursa ci despre cum se intampla lumea inauntrul individului care face cursa asta. Se intampla sa scriu despre mine, asta o sa-mi dea ceva de furca fiindca, daca pana la cursa m-ati convins voi ca trebuie sa scriu despre mine, acum mi se pare un soi de narcisism pe care, cica, trebuie sa-l exersez, zic niste oameni. Pe care incep sa-i cred, de altfel.

Nu ma cac pe mine, sa stiti, chiar imi dau seama ce inseamna asta si-am s-o fac pentru ca v-o datorez. 

Maine particip la un simpozion, sunt invitat de niste oameni absolut deosebiti care, au considerat ca eu as avea ceva de spus in sensul asta. Astia sunt oamenii: http://www.actionamresponsabil.ro/

Acuma, sincer sa fiu, nu stiu daca eu chiar sunt un model sau, unul de urmat neaparat - le-am si spus asta - dar, cert e ca incep sa aud din ce in ce mai tare, proverbul acela chinezesc: ai grija cui ii salvezi viata, ca-i ramai dator...

Voua

Nu, n-am patit nimic. Si nici nu v-am uitat. Cum Dumnezeu as putea sa va uit?! Cum ar putea sa va uite bucatile mele de carne, oasele mele si, mai ales, mintea mea, care nu mai avea atunci, alte repere decat cele date de voi, cei care mi-ati ridicat genunchiul de jos, de nu mai stiu cate ori. Fizic, adica. 

Mi-am luat doar un timp sa-mi gasesc vorbele (nici acum nu stiu daca le-am gasit), pentru a incepe sa va multumesc personal, voua, celor care mi-ati construit fizic si moral, pasii. A, sa nu uit, ii spuneam Diacriticei, pe drumul ei de intoarcere de la aeroport, ca jumatate din pasii facuti de mine in desert, sunt ai vostri. Sa fiu al dracu' daca va mint.  Hopa, iar vorbesc urat, deci sunt bine ( vorba lu' Sam, intr-a doua zi, parca: "ii e foame, se misca, vorbeste urat, deci e bine").  Si-am sa pun si pozele de pe-acolo,  sa va puteti bucura de muierea asta strasnica, de-i zice desert.

Da, sunt bine. Datorita voua...

Ca sa nu uit

Prin '86-'87, cand incepusem eu sa "dau cu pumnu' ", ai mei nici n-au vrut sa auda de-asa ceva. Ceausescu, teama, etc. Prin '95 renuntasem si la viata pe mare, in timp ce altii dadeau bani grei sa se imbarce. 

Tot prin '95, venisem de la un stagiu tehnic din Belgia. Il cunoscusem acolo pe unul din oamenii care mi-au dat o imagine deosebita a vietii. Se numea Hisashi Nakamura, era maestrul conducator al unei scoli de budo. Sam si Jean isi aduc aminte bine momentul, eram marcat.

Dupa cateva demonstratii tinute de mine prin tara, taica-meu, uitandu-se la inregistrari, ii spune maica-mii, vizibil mirat:

- Ba, sa vezi ca asta al nostru o sa faca ceva cu sportul asta al lui! Era prima data cand incepea sa creada in ce fac. Dupa vreo 3 luni, murea. Ne-am despartit certati. Dupa alte 6 luni, plecam in Franta. Nu voiam sa mai aud de nimic de pe-aici. 

Acum 7 ani, moare maica-mea, dupa vreo 4 ani de suferinte inimaginabile. N-am facut aproape nimic s-o ajut, eram un bou. A trebuit sa moara in chinurile alea, ca sa inteleg ce inseamna sa lupti. 

Am sa termin cursa, am s-o termin, grijania mamii ei!

Na, ca sa ma mai intrebati de ce ma duc acolo... 

http://www.youtube.com/watch?v=9IrWyZ0KZuk

Pentru Sam

Fratilor, spuneti-mi cum vreti, aruncati cu noroi, cu ce vreti voi, dar mi-e teama. Sa dea dracu', mi-e teama rau. Dupa stagiul asta de-acum o saptamana, mi-am busit genunchiul, nu rau, doar cat sa-mi faca viata amara in exact ultima luna. Inca nu mi-am cumparat echipamentul, cu exceptia incaltarilor. Am mari probleme si cu hrana liofilizata, nu prea o gasesc, daca stiti ceva in sensul asta, dati-mi un semn, va rog. 

Azi am primit un e-mail de la organizatori, care-mi spun ca trebuie sa mai completez o data certificatul medical si electrocardiograma de efort, pe care sa le prezint in ziua administrativa dinaintea inceperii cursei. Eu trimisesem certificatul prin posta, belea, cica nu e bine. In fine...

Stiu cum suna toate astea, e vaicareala pur-sange. Da' sa mor, de azi in exact o luna sunt acolo, am un morcov cat China si-o stare... Nu mi-o spuneti p-aia cu asa e normal, ca nu mai am 15 ani. Si nu mi-am trait viata prin vreo biblioteca.

later edit: din nu stiu care motive, Fabrice (Decathlon) nu mai da niciun semn. Sper sincer sa nu fi patit ceva, pentru ca altfel nu inteleg ce se intampla. Pe scurt, cu doua saptamani inainte, nu am echipament. Nu mai am timp sa ma gandesc ce s-a intamplat, trebuie sa back-up. Adica, strans rapid bani pentru cumparat din alta parte. Am strans ceva, mai am nevoie de vreo 500 de euro. Ce sa mai zic?

?

Azi, 17 km, 1h40', cu 7 kg, greutate, inclinatie 2-3%. Timpi de pensionar. Nu mai am vlaga de vreo saptamana. Ce mama dracu' se intampla? Am vreo 114 motive de facut sabaki, vitamine, vreme, supraantrenament ( rahat, mereu patesc asa), a trecut varful de forma (aoleo, s-a basit mireasa daca-i asta, e nasol rau).

Creve, in pizda ma-tii !!!!

Sunt un amator

Azi era sambata si, ca atare, aveam planificata o tura lunguta, de vreo 22 de km. Soare, vant de-aveam nisip si-n cur, vreme buna, deci. Creierul, muci. O veste primita ieri mi-a cracanat toate sinapsele. Donc, alergat 7 km, m-am oprit de 5 ori. Mai mult am mers. Ce cacat facem noi, aici?

100

Cu voia si ajutorul domniilor voastre, numarul 100 din lista. Inshallah!

http://www.darbaroud.com/resultats/participants.php?epreuve_id=2011

http://www.youtube.com/watch?v=wy7LVotUaEM&feature=related

Exista !!

Sam imi tot repeta c-am sa gasesc banii, nu stia nici el de unde, dar imi spunea c-or sa vina. Undeva, pierduta rau in intuneric, statea si speranta mea c-o sa-i gasesc. Doar ca, o vedeam din ce in ce mai greu. Se epuizau si ultimele locuri de unde credeam c-am sa primesc ajutorul. Ma uitam cu groaza la calendar, iar materialele despre MdS nici nu voiam sa le mai vad, imi faceam sange rau. N-am crezut niciun moment ca materialele din media, facute de Camelia Dontu de la Protv, Adrian Georgescu de la Gazeta Sporturilor si Marius Vintila de la Guerrilla, or sa aduca vreun ajutor. Dar, batut la cap de Sam, am facut-o si pe asta. Stiam ca doar o minune ma mai putea scoate din belea. Si minunea a venit alaltaieri-noapte. Pe langa ora 12 noaptea, primesc un telefon, la care initial nici nu voiam sa raspund. Pe scurt, omul isi cere scuze de deranj - abia atunci gasise numarul meu - si-mi spune sa consider ca problema mea referitoare la bani, s-a rezolvat. Coaie, zic, sa mor daca intra bine gluma asta, acum. Chiar nu-mi arde de plezneli d-astea. Draga prieten, zice, repet, suna-ma maine dimineata sa-ti dau banii de care ai nevoie. Inchei conversatia jumate bulversat, jumate convins ca e gluma proasta. Dimineata il sun, telefonul inchis. Mielule, imi zic, ai inghitit-o. La un minut dupa asta, ma suna un prieten de la BCCO Constanta si ma invita sa ne intalnim toti trei la o cafea. Dupa jumatate de ora, ma uitam prostit la cei 2000 de dolari pe care omul nostru ii scosese (fara stirea nevestei, deh) din portofel si pe care mi-i pusese in fata. Nu mai intelegeam nimic. 

Pe scurt, amicul de la BCCO vazuse absolut intamplator materialul Cameliei Dontu de la Pro si, tot absolut intamplator, in timpul unei betii facute in noaptea respectiva cu binefacatorul meu, vine vorba de mine. Omul face ochii mari cand aude ca singurul roman din Romania n-are bani sa plece la cursa si, la 12 noaptea, se ridica de la masa si ma suna. Restul il stiti.

Nici acum nu-s revenit complet. Desi eu sunt primul care crede in minuni si desi spun mereu ca-s cel mai norocos din lume, totusi... stimati telespectatori, ce-a fost asta??

Nici nu stiu cui sa multumesc mai intai. Am sa revin si-am sa va iau la rand, pe voi, toti cei care-ati crezut in mine si-n dementa asta in care-am intrat. Sunt nauc. 

Dar, datorita voua, sunt la START...

http://www.youtube.com/watch?v=DWw9tboDtrg

De ce?

Am mai incercat, o data, sa spun de ce-mi bat eu capul si picioarele cu blestematia asta de cursa si, de ce ne-ar privi ea pe toti. Va spun sincer, dupa experienta de la Sahara Marathon, de anul trecut, imi gasesc din ce in ce mai greu cuvintele. Incerc, cu mare greutate, sa-mi tin speranta ca voi aduna fondurile de participare.

M-am obisnuit, pur si simplu, cu replica "oamenii mor de foame si-si pierd slujbele si tie-ti arde de Sahara?". Si-mi e tare greu sa le explic de ce TOCMAI in aceste momente, oamenii trebuie sa CONSTRUIASCA. Tocmai cand ai gura plina de nisip, trebuie sa-ncerci sa faci castele din nisipul ala.

Nu, nu e un moft. Nu e o vacanta trendy - ha, nu vreti sa mergeti in vacanta asta, va spun eu, mai ales ca la cursele astea chiar se moare, fara exagerare. Nu e nici macar vreun pariu facut cu mine.

Si nici vreo cale, calea o fac eu, cu fiecare pas facut in nisipul asta. Si-atunci, de ce? Ce treaba avem noi cu desertul, cu ce ne priveste pe noi cursa asta? De ce-ar trebui ca fiecare din noi s-o facem? Pentru ca, singurul lucru care ramane, e ceea ce construiesti. Singurul dar pe care ti-l poti face fara sa te uiti la pret, e sa TE construiesti pe tine. Si cursa asta te dezghioaca si te reconstruieste, si-ti canta un prohod existential, si te renaste la sfarsit, precum un pantec turbat si afectuos.

Si ne mai priveste pentru ca, din taxa asta de participare se duc niste bani, la fel ca si la Sahara Marathon, spre oameni bolnavi de cele mai groaznice maladii, carora noi le intoarcem spatele, facandu-ne ca nu exista. Si ce, mi-au zis unii, noi n-avem bolnavii nostri? Ba da, ii avem, dar asta nu inseamna ca n-avem dreptul de a ne alege felul in care sa ne spalam pacatele. Da, asa-mi tin eu genunchiul jos si-asa-l invat sa se ridice. Avem fiecare deserturile noastre in care ne pierdem, tipam, muscam si ne bem sangele propriu. Si, la capatul lor, cei mai norocosi renasc. Si-nteleg cine sunt.

Am sa ma opresc aici. Nu va plictisesc. Si nici macar nu contez eu in demersul asta, sincer. Nu sunt deloc vreun model. Am incercat doar sa arat de ce "ne priveste" acest fel de curse.

Va multumesc pur si simplu, tuturor celor care aveti aceasta nebuneasca incredere in mine.

PS: Si mai multumesc celor care mi-au atras atentia ca n-am publicat contul. Acesta este:

RO65INGB0000999901815872 ING Romania, cont in lei. 
Si da, am si cont de Paypal, pentru adresa: asaxxum@gmail.com

alt PS: Si-am mai promis ceva. Daca se vor strange mai multi bani decat voi avea nevoie, voi dona restul catre urmatorul roman care va vrea sa plece acolo, data viitoare.

RO65INGB0000999901815872 ING Romania, cont in lei. Paypal : asaxxum@gmail.com

Iar tipam ca n-am bani, dar nu pusesem contul. Si iar mi-a intrat morcovul ca n-am sa strang cei 1900 de euro pana la sfarsitul lunii. Nu pot decat sa ma rog ...

1

Astazi e prima zi din restul vietii mele, zicea cineva. Sa mor eu, chiar asa e. Aseara am inceput perioada precomp. Ultimele trei luni inaintea cursei. Doua antrenamente pe zi, musai 150 de km pe saptamana. Cat dracu' trebuie sa aiba ziua, ca sa-mi ajunga? De fapt, daca lucrurile la unul dintre joburi se vor intampla asa cum prevad, cred c-o sa am timpul asta :))

Prima zi de alergare cu greutati. 15 km, cu vesta de 10 kg in spate, inclinatie intre 2 si 20%. Cam asta o sa fie si greutatea rucsacului, in desert. Ma enerveaza teribil alergatul pe banda, dar nu pot risca sa-mi rup vreun picior pe gheata, inainte de cursa. Dar, macar pe banda pot seta inclinari, in lipsa de dune. Saptamana asta nu alerg decat aproximativ 25 de km pe zi, greutatea ramane aceeasi. 

later edit: despre restul de bani pe care trebuie sa-i strang, n-am sa vorbesc acum, ca nu vreau sa-mi stric iar seara.

alti ingeri beti

Pe drumul asta obisnuiam sa merg singur, noaptea, conducand cu vreo 30 - 40 la ora, ascultand diverse. Plecasem impreuna cu ea, de la Fish, nestiind ce sa fac. Imi plansese-n brate pana pe la 4 dimineata, cand am hotarat sa mergem. Unde ma duci, a intrebat, dupa ce ne-am urcat in masina. Nu stiu, am zis ... Si chiar nu stiam. S-a uitat mirata la mine, am zabovit cateva secunde cu mana pe volan, dupa care am plecat. Nu, nu la mine.

Ne-am plimbat prin noapte vreo ora, pana sa ma trezesc c-am ajuns pe soseaua aia. Statea in scaun, intinsa pe spate si-mi spunea ca-i pare atat de rau, atat de rau...

Nu voiam carnea ei, nu mi se parea important, atunci. Avea niste maini extraordinare si scria haiku intr-un fel dezarmant, violator, nici macar nu-si dadea seama de asta.

M-am trezit conducand pe exact acea sosea. Eram pe la mijlocul ei, am oprit masina in plin drum, hai afara, i-am spus. Unde? Vino ...

Masinile treceau pe langa noi, claxonand isteric, ma tinea strans si dansam o piesa de la Yello, pe care - ce banal - multa, multa vreme n-am suportat s-o mai aud.

Nu stiu cat am dansat asa, in mijlocul strazii ... in mijlocul noptii... Am sarutat-o in fuga, abia atins.

Ne-am despartit dupa putin timp. De fapt, nu fusesem decat ceva exotic pentru ea, ceva nemaiintalnit, s-a doar jucat. N-a inteles niciodata de ce n-am dus-o la mine, in noaptea aia... S-a maritat, ceva mai tarziu, regretand. N-am facut niciodata dragoste cu ea.

Nu stiu daca am fost un imbecil sau doar un banal.

Am iubit-o ...

http://www.youtube.com/watch?v=lELS35rr_hM&feature=related

ingeri beti

in carciuma veche
barbatul hraneste
o pisica sfioasa...

later edit: m-a intrebat cineva, odata, cine sunt eu, in haiku-ul asta: barbatul sau pisica.
i-am raspuns ca sunt carciuma...

http://www.youtube.com/watch?v=W7tM4-r7hHI

Aducerea inapoi ...

Despre ce vorbim noi, aici? Despre care maci neinfloriti?

Fara trepte sunt surd.

Fara lacrimi amarui, accidentul vascular

se petrece nevazut, neauzit...

Acrobatul cade de pe sarma rece...

Plansetul meu e gri...

Boy: i have to tell you something...

Girl: what?

Boy: i love you...

Girl: you are so beautiful... and i'm afraid of sunset...

Boy: "all those moments... will be lost..."

Girl: in time...

Boy: "like... tears in rain..."

God: from the cradle to the grave...

http://www.youtube.com/watch?v=qWBKBkEJQRk&feature=related

Dezinariparea (nalucii...)

Dezinariparea nu este, nicicum, smulgerea

aripilor zburatoare din locul lor de plecare.

Ea nu este, de asemenea, 

plecarea umarului de sub pasare.

Dezinariparea pasarii gri este, zic,

lipsirea aripii de oftatul pe care sta ea, indeobste.

Ucideti, deci, oftatul cel amar

si aripile se vor dezinaripa 

si vor cadea rusinate, pe jos ...

later edit:
http://www.youtube.com/watch?v=uMijMWQlnUc&feature=related

Fabrice. Beschu. Decathlon

Nu stiu cum se face, desi n-am avut o afinitate deosebita fata de Franta, de 15 ani incoace, cele mai bune lucruri imi ies avand legatura cu ea. Cu Franta, adica. Sau, mai bine zis, cu niste oameni absoluti deosebiti, pe care, norocos din fire cum ma stiu, i-am intalnit. In fine, acuma, inca n-am intalnit frantuzoaica aia blonda, cu maini frumoase, dar... o veni ea. Zic. 

Da' pana la frantuzoaica, l-am intalnit pe Fabrice Beschu. Director sud-est Europa, Decathlon. L-am contactat acum vreo luna, intr-o duminica seara, by e-mail. Dupa 40 (!!!) de minute, imi raspunsese deja. Omul, maratonist si el. Adica, stie cum e cu unghiile cazute. N-a trebuit sa-i explic prea multe, stia despre MDS. In Franta, lumea stie cu ce se mananca asta. 

Donc, ne-am vazut miercuri. Dupa juma' de ora, aveam un parteneriat tehnic cu Decathlon, pe langa faptul ca-mi asigura echipamentul pentru Sables. Concret, in 2011 voi alerga 20 de curse in Romania, curse in care ii voi testa echipamentul pe care il va vinde apoi, in Romania. Despre asta vorbim. 

Pour la route, Me Beschu ! Merci pour tout !

PS  Si bine-a zis al de-a zis ca nimeni nu-i profet in tara lui... Stiu eu de ce.

RO65INGB0000999901815872 ING Romania, cont in lei

Multumita ajnaninei, mi-am dat seama ca nu pusesem la vedere, contul pentru donatiile (pentru care chiar va multumesc) privind MDS.

Acuma, ca sa fiu sincer pana la capat, ma simt cam gri sa-mi scriu contul pe-aici, dar...

Exista !

Si-a venit si raspunsul. Inshallah, mi-au primit dosarul, n-au fost mai catolici decat papa. Zilele viitoare imi vor trimite numarul de concurs. De-acum, mai am o singura piedica (un singur dor, ar zice poetu') - sa gasesc si restul de bani.
Cat despre antrenament, daca asa se poate numi perioada asta diabolica de 6 luni in care va trebui sa alerg intre 100 - 150 de km pe saptamana, cu sacul in spate... ce sa mai zic?
Va multumesc inca o data pentru tot ajutorul asta, va multumesc ca nu ma lasati singur, acum, cand chiar am nevoie de voi.
Marche ou creve !

anatomie diabolica

Merde! Mi-am fisurat o coasta. Nu e prima data. Mai am vreo doua rupte si inca alte nenumarate, fisurate de 114 ori. Dar nu acum! Iar inainte de cursa?? Iar trebuie sa se intample ceva inainte cu doua saptamani? Am alergat azi 13 km si ma durea si-n cur. Nu i-am spus nimic lui M, ca iar sarea la beregata mea ca n-am grija. Am alergat cu el fara sa-i arat ceva, dar cred ca s-a prins, ca nu vorbeam asa de mult ca de obicei. Am pus mana pe sabie si mi-au inghetat dintii-n gura. Si, ca sa fie toate bune, altcineva imi spune ca rade de se strica din cauza coastei mele. Cica dumnezeu nu doarme. Bai fratilor, oamenii astia s-au ticnit la creierii capului?? Poti sa te rogi sa-si rupa cineva ceva numai pentru ca tie ti-e frica sa nu pateasca ceva in desert si in felul asta speri sa nu mai poata pleca?? 
Ca sa nu mai spun ca mai am 5 zile pana expira inscrierea preliminara la MDS si n-am strans banii.

Donc, a fost una dintre zilele acelea. Cacat... (nu m-am putut abtine)

Despre relatia mea cu " barbosu' " am scris si in alte dati. Vorbeam acolo despre halbele de bere pe care i le spargeam in capu-i divin, in momente in care ma lasa tot pe mine sa platesc berea. Vorbeam despre momentele in care tot eu ii oblojeam ranile, gandindu-ma la dragostea asta a noastra, smintita. In orice caz, am invatat tarziu de tot, sa cred. 

Anul trecut, cand m-am inscris la Sahara Marathon, am crezut tot timpul ca voi gasi pana la urma fondurile cu care sa rezolv acel proiect. Si le-am gasit, motiv pentru care am sa multumesc forever prietenilor si celorlati oameni care m-au ajutat. 

Anul acesta am reinceput calvarul cautarii fondurilor pentru MDS. Si se apropia 30 septembrie, data limita pana la care trebuia sa depun primii 1000 de euro din taxa de participare. Si, pana azi, nu gasisem niciun ban. Oamenii continua sa ma intrebe ce rost au "tampeniile" astea la care ma ambitionez sa particip. Eh, n-am sa discut acum despre asta. Anyway, incepusem sa-mi pregatesc traiectoria halbei spre capul Divinului, vazand ca mai am doar cateva zile si nu rezolv nimic.

Pe scurt, azi am primit primii 600 de euro. Sa traiesti Batrane ...

blade confession

"... dar eu de ce n-am creat nimic, Doamne? Am avut doar atat de mult timp liber !... 
Eu pentru ce-am trait ? A ? Pentru... pentru statistica ??"

Horatiu Malaele, Sinucigasul

PS: nimic nu-mi va putea spala vreodata pacatele facute alor mei. 

http://www.youtube.com/watch?v=duO0jNUYOg8&feature=related

despre un altfel de orgasm

1994, aprilie. Marathon des Sables, sudul Marocului. Printre concurenti,  politistul italian Mauro Prosperi. Era prima data cand alerga in aceasta cursa si, cu toate astea, nu putem spune ca nu era pregatit, fiind un bun pentatlonist. Stia ce inseamna blestematia asta de cursa si, cu toate astea, a trecut printr-o experienta de neuitat.

In ziua a 6-a de alergare, are loc  speciala non-stop. Dracia asta de speciala e mama diavolilor in cursa asta. Esti obligat sa alergi (dupa ce-au trecut deja alte 5 zile de alergat) aproximativ 90 de km, in 24 de ore maxim, fara sa ai voie sa te odihnesti sau sa dormi. Pe la mijlocul specialei, apare din senin o furtuna de nisip, asa cum au ele prostul obicei sa apara in desert (am simtit si eu "sarutul" uneia, in timpul maratonului din Sahara). Prosperi se pierde, reia cursa dupa furtuna, dar o ia gresit, spre Algeria. Din proprie experienta, pot spune ca reperele se schimba fantastic, in cateva minute, dupa furtunile de nisip, iar Prosperi nu era tocmai un amator. 

Fara GPS - esti descalificat daca esti prins ca posezi asa ceva, esti obligat sa ai doar harta, compas si busola - politistul iese rapid de pe traseu si, dupa aproape 2 zile, ramane fara apa si hrana. Face greseala sa-si abandoneze echipamentul, in speranta ca va cheltui mai putine resurse. Acuma, va spun eu ca nu e chiar usor sa alergi 250 de km cu 10 kg in carca, dar si sa iti abandonezi kit-ul de supravietuire, asta e greseala de incepator. Din acel an, regulamentele cursei prevad ca la fiecare check-point, printre altele, sa arati kit-ul si cantitatea de apa pe care ti-o asumi (asta fiind alta poveste). 

Donc,  fara apa si hrana, la temperaturi de 50 de grade ziua si 5-10 noaptea, se indeparteaza din ce in ce mai mult de traseu. Incepe sa-si bea propria urina si se hraneste cu cadavrele unor lilieci morti, gasiti in ruinele unei moschei unde se adaposteste temporar. In aceste conditii, rationamentul incepe sa-i dea gherle si, la un moment dat, isi taie venele, in dorinta de-a se sinucide. Insa, din cauza caldurii excesive precum si a gradului inimaginabil de deshidratare, sangele se coaguleaza foarte rapid, impiedicand moartea lui Prosperi. 

Dupa aproape 9 zile, in care pierderile de cunostinta devin din ce in ce mai dese, politistul se afla cam la 300 de km de traseul initial, pe teritoriul Algeriei. Cade la baza unei dune, isi pierde din nou cunostinta si-ncepe sa geama, prada unor dureri fenomenale. Mana divina sau noroc, la cateva zeci de metri, pe cealalta parte a dunei, cativa berberi faceau un popas. Aud gemetele si-l gasesc pe sportiv, aproape mort. Il duc la o baza militara apartinand Legiunii si de-acolo, la spital, Prosperi supravietuind, in ciuda unei pierderi de greutate de aproape 20 de kg in doar 9 zile. 

Acuma sa nu va asteptati sa va spun c-a ajuns acasa si s-a apucat de cusut goblen. Ioc sansa, Rambo. Dupa cateva refuzuri din partea organizatorilor, in 1995 si 1996, omul nostru revine in 1997 si termina cursa cu brio. Si, ca sa nu se creada cumva c-a fost o intamplare, repeta succesul in 1998 si 2000. Ceea ce ne dorim si noua. Succesul, vreau sa zic, nu episodul nefericit. Desi...

later edit: si, ca sa nu-mi aud vorbe c-arunc cu povesti cu happy-end fericit, uite si vestea rea: la editia din 2007, doi alergatori mor in timpul cursei.

MDS

Stimati telespectatori, ca sa nu mai frecam menta pe plaiuri mioritice, tocmai am primit invitatia si dosarul de inscriere la Marathon des Sables 2011. 250 km in Sahara marocana, inshallah. Am sa povestesc alta data niste patanii ale unor sportivi din anii trecuti care s-au pierdut prin desertul ala, in timpul cursei. Deocamdata, ne facem incalzirea cu-n triatlon la Mamaia peste vreo 3 saptamani si cu MIB peste o luna si trei saptamani. Hait, na ca iar ma trezesc ca n-am timp, 'tu-i pranzu' pranzului ma-sii.

http://www.youtube.com/watch?v=eWMwVjJN-GQ&NR=1

zborul pasarii de apa

Uneori, pasarile de apa se revolta asupra conditiei lor de pasare de apa. Si-atunci, isi deschid aripile si zboara, stiind ca vor plati pretul suprem pentru asta.

Am avut intotdeauna o slabiciune pentru pilotii englezi. Piloti de aer, apa sau pamant, englezii au scris mereu o poezie a vitezei, facandu-ma sa le dau salutul de onoare. Aproape singurul neenglez la fel de poet a fost Senna, in fata mortii caruia urlu si azi, accident stupid si imbecil, care a luat un zeu dintre noi. Dupa ce ragusesc din urlat, imi dau seama ca, de fapt, a murit frumos, asa cum imi doresc si eu, "scriind" poezia tupeului constructiv in fata "portii".

4 ianuarie 1967. Lake Eyre, Coniston, UK. Donald Campbell isi asculta pasarea si hotaraste sa-si mentina recordul de viteza pe apa, amenintat de americani ( fata de care n-am nicio stima, fiindca sunt insipizi si grosolani in sport ). Face o tura perfecta pe linia nord-sud a lacului, la 478.9 km/h si, in loc sa realimenteze, trece pe langa ambarcatiunea de combustibil, hotarand sa atinga 500 km/h. Nu ia in calcul faptul ca e mult mai usor acum si ca apa are inca valuri provocate in primul tur. Dupa ce atinge 510 km/h, Bluebird isi ridica prova si-si ia zborul, la propriu. Campbell moare instantaneu, dupa ce zboara impreuna cu pasarea lui. Este innobilat post-mortem, de regina, pentru determinare si curaj. Bluebird este recuperata si scoasa la suprafata, impreuna cu trupul pilotului, in 2001, de catre Marina Regala.

Steve Rothery si Steve Hogarth sunt prezenti acolo si, ulterior, Marillion dedica albumul Afraid of sunlight ultimei curse si ultimelor cuvinte ale lui Campbell:

... pitching a bit down here...Probably from my own wash...Straightening up now on track...Rather close to Peel Island...Tramping like mad...er... Full power...Tramping like hell here... I can't see much... and the water's very bad indeed...I can't get over the top... I'm getting a lot of bloody row in here... I can't see anything... I'm going.... oh...

http://www.youtube.com/watch?v=7KQZI4KitZk&feature=related

later edit: christoase, si-avea o sotie atat de frumoasa ...

Am spus intotdeauna ca sarutul din dragoste se petrece dimineata, cand inca doarme. Cand te uiti la ea si stii ca se va trezi de la mirosul de cafea, iar tu zambesti amarui, incaznit si incercuit de buzele ei. 

Si ... si mai bine ma opresc dracu' aici. 

Dar tineti minte ca sarutul din dragoste se petrece dimineata.

Azi-dimineata la patru au plecat chinezii. Adica cei doi instructori care au venit cu delfinii din China. Doi oameni absolut senzationali, care-au crescut delfinii astia de cand erau pui. Doi oameni de care ne-am atasat si care ne-au aratat cum poti saruta la propriu, delfinul. Azi-noapte la unu, ne luam ramas bun injurandu-ne afectuos in chineza, Ming fortandu-ma sa-i promit c-am sa vin in Beijing, sa stau la el. La unu noaptea, Ming si Ching Li stateau cu lacrimi in ochi, pe marginea bazinului, sarutand delfinii pe care ii crescusera, carora le dadusera aripi si pe care stiau ca nu-i vor mai vedea. 

Multumim, Ming, multumim Ching Li.

Si ... doar pentru voi doi: shao ni ma, you crazy guys !

http://www.youtube.com/watch?v=6BuPvkjTTpQ&feature=related

i've seen things ...

De multa vreme n-am mai fost "cracanat" de-o intrebare. Astazi, insa, m-am blocat instant si ramaneam blocat daca nu ma salva o ploaie absolut fenomenala si brusc incepanda.

Concret, se facea ca, dupa ce-am terminat o scufundare cu delfinii, apare un cameraman (un baiat fin tare si desteptut ). Facea un documentar mai complex cu delfinii din mai multe zone ale lumii si-acum ajunsese p-acilea. Ma vede ca ies din apa, ajunge rapid la mine - n-am avut timp sa fug, ca eram cu butelia in spate. Zice, te rog, te astept de cand ai intrat, hai sa facem niste vorbe. Eu incerc sa scap: vezi, zic, ca-s dresorii pe-aici. Nu-nu, zice, cu tine vreau, stiu eu de ce. Hait zic, nu mi-a iesit. Acuma, ca sa fiu sincer, m-am cam plictisit sa fiu fugarit de toate ziaristele care ma intreaba absolut imbecilistic cum e sa inoti cu delfinii. De parca m-as da cu vreo masina noua. Una, atunci cand i-am zis sa vorbeasca si cu altcineva, mi-a spus ca ea vrea cu mine, ca arat spectaculos in echipamentul de scufundare (!!!) No comment.

In fine, baiatul stia ce vorbeste, vazuse mai multe si, spre surprinderea mea, am avut o discutie tare faina, cu intrebari chiar gospodaresti. Stia deja ca delfinii nu sunt niste ursuleti de plus pe care-i pui sa stea in fund c-asa vrei tu si-a fost de acord cu mine cand i-am spus ca, printre altele, noi ii socotim "colegii" nostri de serviciu.  La final, dupa ce cadem de acord asupra daruirii totale de care trebuie sa fii capabil cand esti cu ei, imi serveste beleaua: dac-ai putea, zice, sa "inlocuiesti" delfinii astia cu un om din jurul tau, cine ar fi acela? In secunda imediat urmatoare intrebarii s-a pornit o ploaie crunta, fara niciun preludiu, ca un sex impetuos si fara justificari. Dupa cateva minute, cand omul a venit dupa mine inauntru, inca eram naucit. Chiar nimeni?!

Eu oricum n-am inteles niciodata de ce se tot cearta unii vis-a-vis de plecarea lui Fish de la Marillion. Am auzit cele mai controversate argumente, ba ca Steve Hogarth ar fi avut voce mai buna decat el, ba ca Fish scria mai bine, oricum, baietii dau bine si astazi, de un mare angajament.

De fapt, prin '95, inainte de-a pleca in Franta, ascultam in draci un album de-al lor (fara Fish) - Brave. N-a depasit, zic, Misplaced childhood, (cu Fish, de data asta).

Si io ce-am vrut sa spun, c-am uitat... aa, da, voiam sa va spun si voua cat ma bucur ca Pete Trewavas a ramas cu ei si inca da un bass cracanator, pe care il cant si eu cu mare placere (si cu ceva chin, deh...)

http://www.youtube.com/watch?v=itNai7Rb2mE
http://www.youtube.com/watch?v=xeoxxpVUQgs&feature=related

Pentru toti cei ce inca se mai intreaba de ce Tutea a spus memorabila replica dinaintea mortii lui.
Si-am incheiat discutia.

http://www.youtube.com/watch?v=a3odUFGqne4&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=J6AEcPg3m00&feature=related

Se intampla urmatorul lucru: azi am inotat imbratisat pur si simplu de Cheng-chen. A observat si Ming ca-i place s-o iau in brate si sa ma duca. Dar, dupa ce ies din apa, devine iar apatica si trista. Maine o s-o scoatem din bazin pentru niste analize. Incep din ce in ce mai mult sa cred ca-i e dor de vechea casa...

De sambata nu mai am casa decat cand dorm. Mi-au venit delfinii si stam cu ochii pe ei ca pe copii. In general sunt bine, baiatul si una din fetite s-au adaptat, dar fata cea mare, Cheng-Chen e cam apatica si nu  vrea sa manance. Ming, dresorul senior chinez, spune ca e posibil sa fie din cauza schimbarii de mediu dar si din cauza faptului ca s-a schimbat mamiferul dominant. Daca in China Cheng-chen era dominanta in grup, acum Ni-Ni, cealalta fetita a preluat rolul asta.

Pana ieri nu voia sa se joace deloc si nici nu manca. Era trista si, de fiecare data cand ma scufundam cu ei, era mai retrasa. Mi-era frica rau sa nu pateasca ceva, acum exact un an Marc mi-a murit in brate, nu cred c-as mai putea trece inca o data prin asta.

Insa ieri, la vreo jumatate de ora dupa ce-am venit la Delfinariu, Pei-Pei, brusc a facut un salt exceptional, urmat imediat de Ni-Ni si chiar de Cheng-Chen. Nu-mi venea sa cred, parca dadeau spectacol. Dupa ce-au mancat de pranz, stateam pe marginea bazinului mangaind-o pe Cheng-Chen. Ming se apropie de mine: are you happy? Yes, raspund, but i'm still worry about Cheng. Imi zambeste si-mi spune c-a observat ca definii se joaca mai mult cand fac cate-o scufundare. Nu vrei sa intri cu ei fara echipament? Or sa te simta altfel.

Au urmat vreo douazeci de minute de magie pura, in care Cheng-chen inota cu mine, iar ceilalti doi se invarteau in jurul meu si sareau. Mai spune cineva ca mint cand zic ca-s cel mai norocos om din lume?

ploaie de vara -

sub teiul inflorit,

o pisica alba

naluca II

Lacrima se prostitua sfios,

rasucindu-se in jurul osului tau,

osului tau, acela...

Si-si lasa scheletul de sare pe iluzia

osului tau, acela...

Pe gratis se prostitua lacrima caci

osul de naluca, nalucindu-se si el,

isi rupea aripa de carnea buzelor.

Si zbura schiopatand si uita osul,

osul tau, acela...

http://www.youtube.com/watch?v=79VZR1iBEg0&feature=related

 

respirare

Si doar gargarita iti aude
soapta gleznei inierbite,
Incaznindu-ti osul sa respire sarutul...
Lasa-ti, zic, degetul cel mic sa-si zbiere oful
Dezleaga-i ruga si zborul aripii da-i-l,
Da-i-l, iti spun!

http://www.youtube.com/watch?v=yjoPWxmOCtc&feature=related

Nour (Kanoun III)

E a treia oara in viata cand mi se intampla asta. Desi am avut parte de-un succes rasunator, am senzatia ca mi s-a luat ceva. Nu pot scrie povestea alergarii din desert. Pur si simplu nu pot. Nici partea a treia din Kanounn n-o mai pot scrie. M-a tot golit presa de informatii ("cum e sa fii singurul roman din Sahara Marathon?" - ce intrebare tembela) si, dintr-un act intim, numai al meu, m-am trezit oarecum dezbracat in mijlocul strazii. Pot doar sa va spun c-am trait opt zile de magie pura. 
Harun si-a castigat pariul. A alergat in desert, a baut ceai noaptea pe dune, a dormit sub cerul liber. Dar, pentru ca nici macar un pariu castigat nu e un pariu castigat, Harun a platit. Si-a ucis un demon dar, la fel ca-n mitul ala blestemat, i-au crescut la loc, doi. A fost, aidoma masculului de calugarita, devorat in timpul actului iubirii.

Harun e nauc acum, e gol. Kanounn, pasarea lui, e inca ranita. Faraad, batranul, ii spusese ca se hraneste din el iar el nu i se mai da. Iar pasarea n-o mai poate duce mult asa.
Povestea trebuia sa spuna cum Harun urma sa plece inapoi in desert, sa ucida hiena care-i ranise soimul. Stia deja c-o va gasi. Stia cum o va ucide, cum o va lasa sa se chinuie, rastignita in soare. Si cum Nour, avea sa-i spele mainile de sange, dupa ce se va intoarce acasa. 

Insa Nour, naluca, e pierduta acum, printre nisipurile altui desert. Nu, n-a fost abandonata de semenii ei, asemenea orbilor din legenda. Se va intoarce, numai ca...
Si hiena e chiar el. 

later edit: iar am baut din sticla in seara asta ...

Am venit. Orgasm cosmic. Revin cu povestea, ca trebuie sa ma adun si eu de pe drumuri.

Am plecat. Mai vorbim peste zece zile, caci in desert, no telefon, no internet. 

Inshallah, am sa fac dragoste cu desertul meu. Cu femeia care ma asteapta de atata vreme. Caci desertul nu e barbat nicidecum, e femeie. E muierea turbata de care nu te poti dezindragosti neam si care te asteapta mereu ...

Gata.

Tocmai ma intrebam cum de ma simt asa bine si nu-mi face genunchiul probleme pana acum. Si, ca sa am de ce ma bucura, aseara, dupa antrenament, tocmai ce m-au pleznit semnele tenosinovitei de supraantrenament. Cu niste dureri deasupra gleznei stangi, de-mi vine sa urlu de nervi.  Si credeam ca scap de supraantrenament de data asta. Motiv pentru care nu mai pot face cele 5 antrenamente ramase pana inaintea cursei. 

Tendonu' ma-tii ...

taci

                  or sa-ti spuna ca nu mai ploua -
                  sapa fantana si taci.

                  or sa-ti rupa coasta a treia -

                  lasa pasarea sa zboare si taci.

                  or sa te-ngroape in rasete -

                  pisica nu e tigru. taci.

                  or sa-ti indoaie glezna - 

                  pamantul are gust de noapte. taci.

                  or sa-ti verse apa in zori -

                  mesteca nisipul si taci.

                  or sa te dezinventeze -

                  saruta-ti femeia si taci.

                  or sa-ti inrugineasca lama -

                  soarele rasare din acelasi loc. taci.

                  caci soarele rasare inca, din acelasi loc ...

honneur et fidelite

LEGIO PATRIA NOSTRA !

http://www.youtube.com/watch?v=s4uNW0TSFXg&feature=related

nu te indragosti de-o balerina

Acum vreo 15 ani, dupa ce-i parasisem pe-ai mei (de imbecil ce eram), stateam cu chirie intr-un apartament tare frumos, al unui amic. De fapt amicul asta nici nu-mi lua bani, plateam doar curentul si intretinerea. Am stat vreun an jumate acolo si, imi vine sa spun c-a fost una din cele mai frumoase perioade din viata mea.

Intr-una din seri, intoarcandu-ma acasa, la iesirea din lift mi se ridica parul pe sira spinarii, simtind ca nu era ceva in regula. Ma apropii de apartament si gasesc usa intredeschisa. Inainte sa mi se taie genunchii (amicul meu avea in apartament vreo doua amfore grecesti mari, gasite chiar de el), ma uit de zece ori sa vad daca n-am gresit etajul. Lumina era stinsa in casa si se auzea Keith Jarett. Clar, nu gresisem casa, pe o raza de zece kilometri nu asculta nimeni Jarett. Intru tiptil, pregatit pentru orice si aprind brusc lumina in living. Nu stiu cat am ramas asa, prostit, uitandu-ma la creatura care statea pe un fotoliu, oarecum speriata de individul care intrase, respectiv, eu.

Au trecut vreo cinsprezece minute, in care ma uitam peste tot in casa, neintelegand ce se intampla si cine e naluca. Pe masa, stateau o sticla de whisky si niste alune. Nu erau ale mele. Ma gandeam ca m-am dilit instant, da' chiar asa, fara poveste?

Fata era frumoasa ca roua, vorbea ardeleneste (fiind din Cluj) si s-a acomodat cu mine in cateva minute si mi-a povestit ce cauta la mine acasa. Dar cea mai tare chestie a fost cand mi-a zis cum o cheama. Exact ca pe mine!! Cu nume si prenume! N-am crezut-o pana n-a scos buletinul. Jur ca in secunda aia eram convins ca m-am ticnit. Nu puteam sa cred asa ceva. Ce pielea mea se intampla, jucam Kafka??

Bref, era balerina. Venise din Cluj si voia sa se transfere la Constanta unde, daduse peste directorul teatrului care-i promisese ca "rezolva el", dar ca trebuie sa treaca pe-acasa sa ia una-alta, ea nefiind foarte incantata de perspectiva.  Individul plecase sa mai cumpere bautura si a si aparut peste vreo jumatate de ora, fiind tare bulversat de prezenta mea acolo, eu asijderea. Frate, zic, a venit apocalipsa. Nu mai inteleg nimic. De fapt, avea cheia apartamentului, lasata de amicul meu inainte de-a pleca din tara, nestiind ca eu stau acum acolo. Si venise sa...rezolve problema.

Au trecut vreo doua ore, in care am vorbit toti trei despre muzica si sabii japoneze, timp in care dom' director si-ar fi dat o mana sa ma poata ucide. Naluca se uita la mine ... se uita la mine.

Dupa plecarea lor, imi venea sa-mi dau o mie de pumni in cap ca nu l-am dat pe ala afara din casa si sa n-o mai las sa plece...

Am revazut-o la fel de intamplator (?!!) dupa vreo 5 ani, intr-un "Lacul lebedelor". M-am repezit sa ma uit pe afis. Da, era numele ei. Cat de prost trebuie sa fi fost sa nu ma fi dus nici atunci la ea?

http://www.youtube.com/watch?v=ycekLtDDGnc&feature=related

I'm Forest. Forest Gump...

In seara asta am primit programul de concurs si planificarea de zbor pentru maratonul din Sahara. Vreo 40 de tari participante, cam 400 - 500 de alergatori. Btw, se pare ca sunt singurul roman care alearga in Sahara Marathon. Primul impuls a fost sa fiu mandru dar, mi-am adus aminte ca alearga acolo si oameni in carucioare cu rotile si chiar si persoane nevazatoare. Si mi-a trecut de mandrie. Cand am primit lista, mi-am adus aminte de rapunsul pe care l-am dat unora care ma intrebau de ce ma duc acolo sa alerg. Le-am spus: pentru ca pot. Trecand peste aroganta raspunsului (da-i dreptul meu, ce dracu'), mi-am dat seama cate am reusi sa facem daca ne-am da voie. Cate am construi daca am intelege ca PUTEM. Dar e mai comod sa injuram si sa aruncam cu ... diverse in jur, e mai cool sa spui ca tara asta e de rahat si ca nu mai e nimic de facut. Va sugerez sa dati o cautare pe Youtube vizand sahara marathon. S-ar putea sa aveti mari surprize, intalnind niste oameni nevazatori (spun nevazatori ca sa intelegeti ca oamenii aia chiar nu vad lumina, nu c-ar fi orbi la suflet), ca si oameni in carucioare cu rotile care se caznesc sa iasa dintre dunele de nisip SINGURI - caci cu ajutor sunt descalificati. Anul asta vine si un grup de alergatori diabetici, din Spania. Oameni care merg acolo sa alerge, din spirit de solidaritate pentru un popor caruia i s-a furat pamantul. Oameni care, cu siguranta ar avea ce face pe-acasa dar, aleg sa poata. Aleg sa stea in plin desert cu familii de saharawi, intr-o saracie lucie si sa alerge pentru acestia.

Se obisnuieste ca, in zilele de dupa cursa, alergatorii care vor, sa ofere localnicilor idei si "secrete" ale profesiilor lor. (sa fiu al naibii daca stiu ce-am sa le spun, ca nu se brodesc neam ocupatiunile mele, pe-acolo. Sau, mai stii?)

In fine, cred ca ati inteles ce-am vrut sa spun, era doar un indemn, hai sa mai si putem...

later edit:

O alta cutuma a cursei este ca sportivii sa doneze cate ceva familiilor la care stau.

Daca puteti ... nu ezitati sa-mi spuneti, caci au mare nevoie.

later later edit:
Din greseala, am uitat sa dau mail-ul la care sa ne putem auzi, il pun acum:
asaxxum@gmail.com

caci ploaia va sa vina, va spun

ca ploaia va uda coama hienei murinde

si tot gandul cel stricatoriu de luna se va umple ...

later edit:

de fapt, voiam sa va spun la multi ani, dar neam daca-mi ies cuvintele-astea din gura...

pasi

si umbra isi umbla sfiosenia prin zapada
precum lama isi insinua
sangele prin jugulara umbrei,
oda ridicand si zbierat, carnii tremurande ...

p.s. 11111 terminate.

11111

Unsprezecemiiosutaunsprezece. Ca, deh, am trecut de zece mii, nu? Maine plec acolo. Si le voi termina, le voi termina, grijania mamii lor...

carciuma

"ce lume mica, domnule... cateva mese..."
gheorghe dinica

http://www.youtube.com/watch?v=DYiAUnIHevY&feature=related

Garbarek. Sau cum poti canta la apa dintr-o galeata

L-am auzit prima oara pe Garbarek, in camera de camin, in facultate, acum vreo 17 ani. Il ascultam impreuna cu prietenul meu, A, dupa ce mancasem niste mustar pe paine. Adica doar mustar pe paine, fiindca dadusem banii pe casetele cu Garbarek si Jarett. A fost un soi de dragoste la prima vedere si nu mi-a mai trecut. Si l-am tot asteptat sa vina in Romania. Il ascult cand sunt fericit, cand sunt trist, cand ploua, cand e soare, cand conduc, sau cand mi-e dor. Si se mai intampla ceva. Fata lui de zeu nordic imi aduce aminte oarecum de fata tatalui meu. Si nu-mi trece.

25 noiembrie 2009. Sala Palatului, orele 20.00. La opt fix, apare pe scena, in fata unei sali arhipline, inclusiv pe scari. Am reusit sa iau PENULTIMUL bilet, cu o cateva zile inainte.

El, Trilok Gurtu, Bruninghaus si Yuri Daniel - bass. Apropo, dupa al doilea solo de bass, mi-a venit sa ma inscriu la cercul de ingrijirea papadiilor, atat de divin s-a jucat omul cu sarmele alea. Doua ore jumatate de muzica absoluta, de dragoste infinita - btw, l-ati vazut cum canta la sax-ul ala de parca isi mangaie copilul tinut in brate? Nu exista cuvinte pentru a descrie ce s-a petrecut in acest timp. In fine, la un moment dat, Gurtu se ridica dintre tobele lui si se intoarce catre o galeata de metal despre care ma intrebam de la inceput ce e cu ea acolo, banuind ceva. Il mai vazusem cantand la diverse. Deci se intoarce Gurtu, si incepe sa cante la APA DIN GALEATA !! Asta in timp ce canta motive indiene. In acel moment mi s-a facut rusine ca traiesc.

Dar nu despre asta voiam sa vorbesc, pentru ca oricum nu se poate vorbi despre asta. Alta a fost revelatia mea. La sfarsit, inainte de bis, s-au aprins luminile in sala si mi-am adus aminte ce se intampla in sala aia, acum peste 20 de ani. In sala in care atunci Iliescu il aplauda pe Ceausescu, astazi Garbarek ne-a dat o lectie despre iubire absoluta. Astazi, cand Iliescu, aceasta bunicuta asasina, care-si devoreaza nepotii, incearca sa ne puna basti pe cap, Garbarek si Gurtu ne-au dat apa vie. Si-n sala aia, oamenii erau vii ...

later edit: si, ca s-o parafrazez pe Klara, inca o data i-am futut pe comunisti. Ai auzit, bunicuto?

Faraad ( Kanounn II )

Despre Faraad nu se stia prea mare lucru. De fapt, aproape nimeni nu stia ce-i cu el. Existau zvonuri ca nici nu era arab, ci iranian. Si vorbele acestea aveau ceva adevar in ele.

Shaifa ii povestise lui Harun ca batranul se tragea dintr-o veche si respectata familie persana din Qom, orasul sfant. Faraad era muezinul unei moschei conduse de imamul Ibn Kafud. In 1979, cand a inceput revolutia islamica, acesta a fost arestat, intr-o noapte, de Ulama, comunitatea mullahilor. Era cunoscut ca sustinator fervent al sahului Pahlavi iar mullahii, care in ultimii ani fusesera atacati continuu de catre sah, abia asteptau un motiv sa-l reduca la tacere. Facuse parte din seminaristii care protestasera impotriva lui Khomeyni, atunci cand acesta preluase conducerea tarii si fusese arestat, alaturi de altii, in timpul celor 444 de zile. In final, sahul a fugit umilit, ayatollahul Khomeyni si-a inceput teroarea, iar despre Ibn Kafud nu s-a mai auzit nimic. Fusese cat p-aci sa-l aresteze si pe Faraad dar, un mullah a venit intr-o seara la moschee si l-a sfatuit sa plece din tara, pana dimineata. Era suspectat de actiuni contrarevolutionare, datorita prieteniei cu Ibn Kafud. Faraad nu-si putea crede ochilor ce vedea in jurul lui. Qom, care pana atunci era recunoscut ca orasul traditiilor si respectului, devenise locul in care Tudeh, partidul comunist, ucidea in numele lui Allah. Peste tot, oamenii erau tarati din case si impuscati in strada, in vazul copiilor si batranilor. In acea noapte in care a fugit peste granita, Faraad a gasit si fetita. Copilul avea atunci vreo cinci anisori si, din cauza unei grenade, orbise. Parintii ei fusesera si ei arestati iar ea bantuia pe strada, ca o naluca. Nici macar nu mai plangea si aproape ca nici nu-si daduse seama c-a orbit. Mullahii au strigat s-o abandoneze in desert, asa cum cerea vechea pedeapsa pentru orbi dar, Dumnezeu stie cum, fetita reusise sa fuga din sediul Ulamei si-asa a gasit-o Faraad, in noaptea aceea teribila. Tinea cu ea in brate, o camasa de femeie. Din cand in cand, o mirosea si spunea: mama, mama ... Barbatul intelese imediat ce s-a intamplat. Cateva ceasuri mai tarziu, cu fetita in spate si ajutat de alt imam, trecu granita in Turcia si noaptea urmatoare in Siria.

... Nour cobora treptele casei tinandu-si mana dreapta pe balustrada, parca masurand-o. Auzise zgomot si pe batran strigand si, pana sa ajunga in capul scarii, recunoscu si vocea Shaifei. Se mai auzea o voce de barbat dar n-o recunoscu. Ii mirosi a amarui dar, pana sa se dezmeticeasca, Faraad ii spuse grabit: apa Nour, apa si geanta de piele. Repede! Fata avea acelasi mers de naluca. Plutea prin casa stiind sa ocoleasca fiecare lucru cu o precizie uluitoare. Harun nu stia de ce sa se mire mai intai. De batranul pentru care nu mai exista altceva decat pasarea din mainile lui, sau de frumusetea fetei oarbe din fata lui. Shaifa mai fusese in casa aceea si, absenta parca, isi dadu drumul in fotoliul verde din fata semineului. Harun se aseza pe vine, dar, auzind glasul batranului se ridica brusc si pleca pleca bajbaind in directia vocii.

Il gasi pe batran intr-o camera mica, fara ferestre, in care ajungeai dupa ce treceai pe sub o arcada joasa. Nu intelegea nicio vorba spusa de Faraad, nu stia farsi si, ii ceru din priviri fetei, sa-i spuna ce se intampla dar, isi aminti ca aceasta nu-l vedea.

Alif, Lam, Mim ...

La lumina opaitului, pasarea statea nemiscata, intinsa pe spate si cu ciocul putin deschis. Parca se hranea cu ruga batranului si, in rastimp, scotea un sunet ca de fuior de lana.

Harun incerca sa se apropie dar batranul, fara sa-si deschida ochii, il opri:

- Acum e cu mine, se va face bine, inshallah, dar trebuie sa vorbim. Asteapta-ma dincolo.

Nour isi lati narile parca vrand sa adulmece si, simtind ca Harun nu se misca, il lua de mana si trecura impreuna pe sub arcada din caramida rosie, in camera unde Shaifa terminase de facut ceaiul. Barbatul se lasa condus aidoma unui copil cuminte si observa ca lichidul din paharele mici avea aceeasi culoare a camasii lui Faraad si a caramizilor arcadei care-l facuse sa se aplece ...

Mana apasa usor pe umarul lui stang si, cand deschise ochii il vazu pe batran, in aceeasi camasa, incruntat. Simti miros de paine proaspata si incerca in zadar sa-si aduca aminte cand adormise in fotoliul in care statuse Shaifa.

- Trezeste-te ... Trebuie sa vorbim. Batranul isi lua mana de pe umarul lui si Harun isi stranse stomacul intr-un spasm involuntar.

- Ce trebuie sa stiu?

- Nu prea multe, ii raspunse Faraad, lasandu-se ajutat de Nour sa se aseze pe divan. Aproape ca esti vinovat ... Pasarea sa hraneste din tine iar tu nu vrei sa i te mai dai.

- Cum ...? Era buimacit, nu intelegea nimic din spusele batranului si-i venea sa-si infiga mainile in beregata lui, sa-l faca sa vorbeasca mai clar. Cum nu i se mai da? O crescuse de atatia ani, nu se culca si nu manca fara sa vada mai intai ce face ea si cum ii e.

Nour era asezata alaturi si Harun ii se uita la ea asteptand ceva.

- Hiena care ti-a ranit pasarea traieste, baiete. Si te asteapta. Hiena asta ... trebuie ucisa. Tu trebuie s-o ucizi.
Tu esti hiena, Harun!

va urma ...

in usa colibei
pisica privind melcul.
nu mai ploua ...

kanounn

Nisipul zbura incetisor, in lumina lunii, sfaraind ca un biban in ulei incins. Furtuna de nisip se terminase de vreo jumatate de zi, dar barbatul mai intarzie in pustie, nemultumit de vanatoare. Shaifa ii deschise poarta, multumindu-i lui Allah ca-l vede acasa:
- Salaam aleykum, copile. Intr-o zi ai sa pieri in desertul ala al tau, daca mai stai asa de mult.

- Aleykum salaam, buna mea doica, ii raspunse Harun, mangaind-o pe cap la fel cum putea mangaia o frunza de yucca. Ce face, o intreba?

- Hai sa te speli si pe urma ai timp s-o vezi, e la fel, nu vrea sa manance si scanceste in rastimp. De cand ai plecat, sta cu privirea atintita si doar s-a atins de apa.

Isi lasa arma jos, langa prag si, in timp ce batrana ii aducea apa, isi scoase hijab-ul plin de nisip, zambind amar. Trecusera trei zile de cand plecase la vanatoare. Initial nu planuise sa stea atat, dar il prinse furtuna intre dolinele Darakh si asta il facu sa intarzie. Se aseza pe treptele casei si-si roti usor privirea de parca acum vedea pentru prima oara cladirea. Ce mister il facea sa se mire de fiecare data cand vedea aleile acoperite de nisip dupa furtuna. Parca vantul abuza de casa lui, parca i-o poseda intr-un fel necinstit.

- Uite ceaiul, auzi in dreapta lui. Batrana se apropia mereu fara s-o auda, la inceput era intrigat dar acum i se parea ca e un fel de drept al ei sa vina asa, pe nesimtite. Ceaiul ii imblanzi gatul si Harun isi mai puse unul, bandu-l hulpav.

- Ai ramas la fel de nedelicat cand bei ceaiul, surase Shaifa. Degeaba tot incerc sa te invat, ai sa ramai la fel de aspru. Hai sa mananci, ti-am facut makrouth, am copt-o in dimineata asta. Barbatul se ridica de pe scari si, pasind pe prima treapta, ezita...

- Ma duc la ea, trebuie s-o vad. Am sa mananc pe urma.

Urca scarile aproape fugind, desi il durea un picior. Si-l prinsese intr-o faarah, in timpul unei vanatori. Acoperisul casei avea o priveliste superba. Cand statea seara acasa, urca aici si bea cafeaua asteptand sa iasa luna, aproape la fiecare apus temandu-se ca n-o sa mai rasara. Pana si cafeaua o bea putin cate putin, foarte incet, iar ultima gura i-o lasa lui Allah. Prima gura e a mea, ultima e a lui, spunea. Ajunse in coltul din dreapta al acoperisului si auzi un scancet. Da iubirea mea, vin... Deschise usa si intra punand un genunchi jos, asa cum facea de fiecare data. Inima i se schimonosi intr-un fel primitv si injura fara niciun pic de retinere. Sharmoutha...

Pasarea zacea cu capul spre usa si scanci cand il vazu. Incerca sa se ridice dar cazu peste o floare. Harun o lua in mainile lui nespalate si aspre si o mangaie, simtindu-se ca atunci cand nu putea vedea luna, din cauza furtunii de nisip.

Batrana stia ca barbatul va sta mai mult sus, asa ca inca nu terminase kefta. Asa ca se mira cand il vazu coborand cu pasarea in brate, aproape plangand.

- Ajuta-ma, Shaifa, iti dau orice, spune-mi cum s-o pun pe picioare, am sa mor daca ma paraseste...

Femeia ii mangaie mainile si pasarea isi intoarse capul de parca intelegea tot. De fapt, poate chiar intelegea si incerca sa se ridice, de parca simtea ca-si dezamageste stapanul. La ultima vanatoare, Kanounn tasnise de pe bratul lui Harun, nelasandu-i nicio sansa iepurelui de nisip. Pe cand se intorcea cu el in gheare, barbatul nu observa acea faarah si-si prinse piciorul in acelasi timp in care ii trecu prin minte cum se catara prin cedrii din Marrakech. Arma ii scapa din mana alunecand pe duna si Harun ramase imobilizat si cu gura plina de nisip. Pe cand incerca sa iasa, auzi un urlet. Il cunostea foarte bine, dar refuza sa creada ca tocmai acum se putuse intampla. Singura explicatie era ca-l urmarisera...

Fusesera doua hiene, Harun reusise sa ucida una, dar cealalta l-ar fi muscat de ceafa daca pasarea nu s-ar fi repezit in coasta ei. La sfarsit, hiena fugea alungata de barbatul care reusi sa-si scoata piciorul dintre stanci dar Kanounn se zbatea pe nisip, cu pieptul sfasiat. Sangele colorase nisipul intru-n rosu ciudat iar Harun simti in gura gust de rodie...

... De o saptamana pasarea se chinuia, rana incepea sa se infecteze, nu voia sa manance - poate ca nici nu putea... Harun nu putea suporta hienele, le-ar fi ucis pe toate si stia ca saliva lor e toxica si nu prea mai da sanse ranilor. Dupa acea intamplare se tot ducea in desert doar-doar va gasi starpitura sa scape nisipul de umbra ei, dar, fara succes.

Shaifa se simti ca atunci cand ii muri copilul, acum multa vreme. Vantul le aduse in nari mirosul de kefta din bucatarie, numai ca lui Harun nu-i era foame.

- Doar  batranul Faraad ar putea sa stie cum s-o salveze, spuse batrana, dar deja s-a inserat, poate s-o fi culcat si el.

- Ii dau oricat, nu mai pot sta, Shaifa, uita-te la ea cum sufera.

... Stelele erau mai multe ca oricand, batrana se uita spre cer, printre zgaltaielile pe care i le producea goana masinii. Barbatul conducea rugandu-se si injurand in acelasi timp. Crestea pasarea de 5 ani, de cand se despartise de femeia pe care o iubise cumplit. Stia c-a gresit si, fiindca nu si-o putuse ierta, isi asumase pedeapsa oamenilor desertului: incepuse sa vaneze cu soimita aceasta, stiind ca nu va mai putea iubi la fel o alta femeie...

Faraad iesi aproape speriat din casa, intr-o camasa caramizie si cu chechia alba pe cap. Vru sa intrebe ceva dar, privirea ii cazu la mainile barbatului din fata lui. Lua pasarea fara sa intrebe nimic, cu o dragoste infinita.  Harun simti un fel de protest interior, de parca i se rupea ceva din carnea lui, in vreme ce batranul era deja in mijlocul incaperii:
- Nour! Nour, vino repede!

va urma...