MDS

Stimati telespectatori, ca sa nu mai frecam menta pe plaiuri mioritice, tocmai am primit invitatia si dosarul de inscriere la Marathon des Sables 2011. 250 km in Sahara marocana, inshallah. Am sa povestesc alta data niste patanii ale unor sportivi din anii trecuti care s-au pierdut prin desertul ala, in timpul cursei. Deocamdata, ne facem incalzirea cu-n triatlon la Mamaia peste vreo 3 saptamani si cu MIB peste o luna si trei saptamani. Hait, na ca iar ma trezesc ca n-am timp, 'tu-i pranzu' pranzului ma-sii.

http://www.youtube.com/watch?v=eWMwVjJN-GQ&NR=1

zborul pasarii de apa

Uneori, pasarile de apa se revolta asupra conditiei lor de pasare de apa. Si-atunci, isi deschid aripile si zboara, stiind ca vor plati pretul suprem pentru asta.

Am avut intotdeauna o slabiciune pentru pilotii englezi. Piloti de aer, apa sau pamant, englezii au scris mereu o poezie a vitezei, facandu-ma sa le dau salutul de onoare. Aproape singurul neenglez la fel de poet a fost Senna, in fata mortii caruia urlu si azi, accident stupid si imbecil, care a luat un zeu dintre noi. Dupa ce ragusesc din urlat, imi dau seama ca, de fapt, a murit frumos, asa cum imi doresc si eu, "scriind" poezia tupeului constructiv in fata "portii".

4 ianuarie 1967. Lake Eyre, Coniston, UK. Donald Campbell isi asculta pasarea si hotaraste sa-si mentina recordul de viteza pe apa, amenintat de americani ( fata de care n-am nicio stima, fiindca sunt insipizi si grosolani in sport ). Face o tura perfecta pe linia nord-sud a lacului, la 478.9 km/h si, in loc sa realimenteze, trece pe langa ambarcatiunea de combustibil, hotarand sa atinga 500 km/h. Nu ia in calcul faptul ca e mult mai usor acum si ca apa are inca valuri provocate in primul tur. Dupa ce atinge 510 km/h, Bluebird isi ridica prova si-si ia zborul, la propriu. Campbell moare instantaneu, dupa ce zboara impreuna cu pasarea lui. Este innobilat post-mortem, de regina, pentru determinare si curaj. Bluebird este recuperata si scoasa la suprafata, impreuna cu trupul pilotului, in 2001, de catre Marina Regala.

Steve Rothery si Steve Hogarth sunt prezenti acolo si, ulterior, Marillion dedica albumul Afraid of sunlight ultimei curse si ultimelor cuvinte ale lui Campbell:

... pitching a bit down here...Probably from my own wash...Straightening up now on track...Rather close to Peel Island...Tramping like mad...er... Full power...Tramping like hell here... I can't see much... and the water's very bad indeed...I can't get over the top... I'm getting a lot of bloody row in here... I can't see anything... I'm going.... oh...

http://www.youtube.com/watch?v=7KQZI4KitZk&feature=related

later edit: christoase, si-avea o sotie atat de frumoasa ...

Am spus intotdeauna ca sarutul din dragoste se petrece dimineata, cand inca doarme. Cand te uiti la ea si stii ca se va trezi de la mirosul de cafea, iar tu zambesti amarui, incaznit si incercuit de buzele ei. 

Si ... si mai bine ma opresc dracu' aici. 

Dar tineti minte ca sarutul din dragoste se petrece dimineata.

Azi-dimineata la patru au plecat chinezii. Adica cei doi instructori care au venit cu delfinii din China. Doi oameni absolut senzationali, care-au crescut delfinii astia de cand erau pui. Doi oameni de care ne-am atasat si care ne-au aratat cum poti saruta la propriu, delfinul. Azi-noapte la unu, ne luam ramas bun injurandu-ne afectuos in chineza, Ming fortandu-ma sa-i promit c-am sa vin in Beijing, sa stau la el. La unu noaptea, Ming si Ching Li stateau cu lacrimi in ochi, pe marginea bazinului, sarutand delfinii pe care ii crescusera, carora le dadusera aripi si pe care stiau ca nu-i vor mai vedea. 

Multumim, Ming, multumim Ching Li.

Si ... doar pentru voi doi: shao ni ma, you crazy guys !

http://www.youtube.com/watch?v=6BuPvkjTTpQ&feature=related

i've seen things ...

De multa vreme n-am mai fost "cracanat" de-o intrebare. Astazi, insa, m-am blocat instant si ramaneam blocat daca nu ma salva o ploaie absolut fenomenala si brusc incepanda.

Concret, se facea ca, dupa ce-am terminat o scufundare cu delfinii, apare un cameraman (un baiat fin tare si desteptut ). Facea un documentar mai complex cu delfinii din mai multe zone ale lumii si-acum ajunsese p-acilea. Ma vede ca ies din apa, ajunge rapid la mine - n-am avut timp sa fug, ca eram cu butelia in spate. Zice, te rog, te astept de cand ai intrat, hai sa facem niste vorbe. Eu incerc sa scap: vezi, zic, ca-s dresorii pe-aici. Nu-nu, zice, cu tine vreau, stiu eu de ce. Hait zic, nu mi-a iesit. Acuma, ca sa fiu sincer, m-am cam plictisit sa fiu fugarit de toate ziaristele care ma intreaba absolut imbecilistic cum e sa inoti cu delfinii. De parca m-as da cu vreo masina noua. Una, atunci cand i-am zis sa vorbeasca si cu altcineva, mi-a spus ca ea vrea cu mine, ca arat spectaculos in echipamentul de scufundare (!!!) No comment.

In fine, baiatul stia ce vorbeste, vazuse mai multe si, spre surprinderea mea, am avut o discutie tare faina, cu intrebari chiar gospodaresti. Stia deja ca delfinii nu sunt niste ursuleti de plus pe care-i pui sa stea in fund c-asa vrei tu si-a fost de acord cu mine cand i-am spus ca, printre altele, noi ii socotim "colegii" nostri de serviciu.  La final, dupa ce cadem de acord asupra daruirii totale de care trebuie sa fii capabil cand esti cu ei, imi serveste beleaua: dac-ai putea, zice, sa "inlocuiesti" delfinii astia cu un om din jurul tau, cine ar fi acela? In secunda imediat urmatoare intrebarii s-a pornit o ploaie crunta, fara niciun preludiu, ca un sex impetuos si fara justificari. Dupa cateva minute, cand omul a venit dupa mine inauntru, inca eram naucit. Chiar nimeni?!

Eu oricum n-am inteles niciodata de ce se tot cearta unii vis-a-vis de plecarea lui Fish de la Marillion. Am auzit cele mai controversate argumente, ba ca Steve Hogarth ar fi avut voce mai buna decat el, ba ca Fish scria mai bine, oricum, baietii dau bine si astazi, de un mare angajament.

De fapt, prin '95, inainte de-a pleca in Franta, ascultam in draci un album de-al lor (fara Fish) - Brave. N-a depasit, zic, Misplaced childhood, (cu Fish, de data asta).

Si io ce-am vrut sa spun, c-am uitat... aa, da, voiam sa va spun si voua cat ma bucur ca Pete Trewavas a ramas cu ei si inca da un bass cracanator, pe care il cant si eu cu mare placere (si cu ceva chin, deh...)

http://www.youtube.com/watch?v=itNai7Rb2mE
http://www.youtube.com/watch?v=xeoxxpVUQgs&feature=related

Pentru toti cei ce inca se mai intreaba de ce Tutea a spus memorabila replica dinaintea mortii lui.
Si-am incheiat discutia.

http://www.youtube.com/watch?v=a3odUFGqne4&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=J6AEcPg3m00&feature=related

Se intampla urmatorul lucru: azi am inotat imbratisat pur si simplu de Cheng-chen. A observat si Ming ca-i place s-o iau in brate si sa ma duca. Dar, dupa ce ies din apa, devine iar apatica si trista. Maine o s-o scoatem din bazin pentru niste analize. Incep din ce in ce mai mult sa cred ca-i e dor de vechea casa...

De sambata nu mai am casa decat cand dorm. Mi-au venit delfinii si stam cu ochii pe ei ca pe copii. In general sunt bine, baiatul si una din fetite s-au adaptat, dar fata cea mare, Cheng-Chen e cam apatica si nu  vrea sa manance. Ming, dresorul senior chinez, spune ca e posibil sa fie din cauza schimbarii de mediu dar si din cauza faptului ca s-a schimbat mamiferul dominant. Daca in China Cheng-chen era dominanta in grup, acum Ni-Ni, cealalta fetita a preluat rolul asta.

Pana ieri nu voia sa se joace deloc si nici nu manca. Era trista si, de fiecare data cand ma scufundam cu ei, era mai retrasa. Mi-era frica rau sa nu pateasca ceva, acum exact un an Marc mi-a murit in brate, nu cred c-as mai putea trece inca o data prin asta.

Insa ieri, la vreo jumatate de ora dupa ce-am venit la Delfinariu, Pei-Pei, brusc a facut un salt exceptional, urmat imediat de Ni-Ni si chiar de Cheng-Chen. Nu-mi venea sa cred, parca dadeau spectacol. Dupa ce-au mancat de pranz, stateam pe marginea bazinului mangaind-o pe Cheng-Chen. Ming se apropie de mine: are you happy? Yes, raspund, but i'm still worry about Cheng. Imi zambeste si-mi spune c-a observat ca definii se joaca mai mult cand fac cate-o scufundare. Nu vrei sa intri cu ei fara echipament? Or sa te simta altfel.

Au urmat vreo douazeci de minute de magie pura, in care Cheng-chen inota cu mine, iar ceilalti doi se invarteau in jurul meu si sareau. Mai spune cineva ca mint cand zic ca-s cel mai norocos om din lume?

ploaie de vara -

sub teiul inflorit,

o pisica alba

naluca II

Lacrima se prostitua sfios,

rasucindu-se in jurul osului tau,

osului tau, acela...

Si-si lasa scheletul de sare pe iluzia

osului tau, acela...

Pe gratis se prostitua lacrima caci

osul de naluca, nalucindu-se si el,

isi rupea aripa de carnea buzelor.

Si zbura schiopatand si uita osul,

osul tau, acela...

http://www.youtube.com/watch?v=79VZR1iBEg0&feature=related

 

respirare

Si doar gargarita iti aude
soapta gleznei inierbite,
Incaznindu-ti osul sa respire sarutul...
Lasa-ti, zic, degetul cel mic sa-si zbiere oful
Dezleaga-i ruga si zborul aripii da-i-l,
Da-i-l, iti spun!

http://www.youtube.com/watch?v=yjoPWxmOCtc&feature=related

Nour (Kanoun III)

E a treia oara in viata cand mi se intampla asta. Desi am avut parte de-un succes rasunator, am senzatia ca mi s-a luat ceva. Nu pot scrie povestea alergarii din desert. Pur si simplu nu pot. Nici partea a treia din Kanounn n-o mai pot scrie. M-a tot golit presa de informatii ("cum e sa fii singurul roman din Sahara Marathon?" - ce intrebare tembela) si, dintr-un act intim, numai al meu, m-am trezit oarecum dezbracat in mijlocul strazii. Pot doar sa va spun c-am trait opt zile de magie pura. 
Harun si-a castigat pariul. A alergat in desert, a baut ceai noaptea pe dune, a dormit sub cerul liber. Dar, pentru ca nici macar un pariu castigat nu e un pariu castigat, Harun a platit. Si-a ucis un demon dar, la fel ca-n mitul ala blestemat, i-au crescut la loc, doi. A fost, aidoma masculului de calugarita, devorat in timpul actului iubirii.

Harun e nauc acum, e gol. Kanounn, pasarea lui, e inca ranita. Faraad, batranul, ii spusese ca se hraneste din el iar el nu i se mai da. Iar pasarea n-o mai poate duce mult asa.
Povestea trebuia sa spuna cum Harun urma sa plece inapoi in desert, sa ucida hiena care-i ranise soimul. Stia deja c-o va gasi. Stia cum o va ucide, cum o va lasa sa se chinuie, rastignita in soare. Si cum Nour, avea sa-i spele mainile de sange, dupa ce se va intoarce acasa. 

Insa Nour, naluca, e pierduta acum, printre nisipurile altui desert. Nu, n-a fost abandonata de semenii ei, asemenea orbilor din legenda. Se va intoarce, numai ca...
Si hiena e chiar el. 

later edit: iar am baut din sticla in seara asta ...

Am venit. Orgasm cosmic. Revin cu povestea, ca trebuie sa ma adun si eu de pe drumuri.

Am plecat. Mai vorbim peste zece zile, caci in desert, no telefon, no internet. 

Inshallah, am sa fac dragoste cu desertul meu. Cu femeia care ma asteapta de atata vreme. Caci desertul nu e barbat nicidecum, e femeie. E muierea turbata de care nu te poti dezindragosti neam si care te asteapta mereu ...

Gata.

Tocmai ma intrebam cum de ma simt asa bine si nu-mi face genunchiul probleme pana acum. Si, ca sa am de ce ma bucura, aseara, dupa antrenament, tocmai ce m-au pleznit semnele tenosinovitei de supraantrenament. Cu niste dureri deasupra gleznei stangi, de-mi vine sa urlu de nervi.  Si credeam ca scap de supraantrenament de data asta. Motiv pentru care nu mai pot face cele 5 antrenamente ramase pana inaintea cursei. 

Tendonu' ma-tii ...

taci

                  or sa-ti spuna ca nu mai ploua -
                  sapa fantana si taci.

                  or sa-ti rupa coasta a treia -

                  lasa pasarea sa zboare si taci.

                  or sa te-ngroape in rasete -

                  pisica nu e tigru. taci.

                  or sa-ti indoaie glezna - 

                  pamantul are gust de noapte. taci.

                  or sa-ti verse apa in zori -

                  mesteca nisipul si taci.

                  or sa te dezinventeze -

                  saruta-ti femeia si taci.

                  or sa-ti inrugineasca lama -

                  soarele rasare din acelasi loc. taci.

                  caci soarele rasare inca, din acelasi loc ...

honneur et fidelite

LEGIO PATRIA NOSTRA !

http://www.youtube.com/watch?v=s4uNW0TSFXg&feature=related

nu te indragosti de-o balerina

Acum vreo 15 ani, dupa ce-i parasisem pe-ai mei (de imbecil ce eram), stateam cu chirie intr-un apartament tare frumos, al unui amic. De fapt amicul asta nici nu-mi lua bani, plateam doar curentul si intretinerea. Am stat vreun an jumate acolo si, imi vine sa spun c-a fost una din cele mai frumoase perioade din viata mea.

Intr-una din seri, intoarcandu-ma acasa, la iesirea din lift mi se ridica parul pe sira spinarii, simtind ca nu era ceva in regula. Ma apropii de apartament si gasesc usa intredeschisa. Inainte sa mi se taie genunchii (amicul meu avea in apartament vreo doua amfore grecesti mari, gasite chiar de el), ma uit de zece ori sa vad daca n-am gresit etajul. Lumina era stinsa in casa si se auzea Keith Jarett. Clar, nu gresisem casa, pe o raza de zece kilometri nu asculta nimeni Jarett. Intru tiptil, pregatit pentru orice si aprind brusc lumina in living. Nu stiu cat am ramas asa, prostit, uitandu-ma la creatura care statea pe un fotoliu, oarecum speriata de individul care intrase, respectiv, eu.

Au trecut vreo cinsprezece minute, in care ma uitam peste tot in casa, neintelegand ce se intampla si cine e naluca. Pe masa, stateau o sticla de whisky si niste alune. Nu erau ale mele. Ma gandeam ca m-am dilit instant, da' chiar asa, fara poveste?

Fata era frumoasa ca roua, vorbea ardeleneste (fiind din Cluj) si s-a acomodat cu mine in cateva minute si mi-a povestit ce cauta la mine acasa. Dar cea mai tare chestie a fost cand mi-a zis cum o cheama. Exact ca pe mine!! Cu nume si prenume! N-am crezut-o pana n-a scos buletinul. Jur ca in secunda aia eram convins ca m-am ticnit. Nu puteam sa cred asa ceva. Ce pielea mea se intampla, jucam Kafka??

Bref, era balerina. Venise din Cluj si voia sa se transfere la Constanta unde, daduse peste directorul teatrului care-i promisese ca "rezolva el", dar ca trebuie sa treaca pe-acasa sa ia una-alta, ea nefiind foarte incantata de perspectiva.  Individul plecase sa mai cumpere bautura si a si aparut peste vreo jumatate de ora, fiind tare bulversat de prezenta mea acolo, eu asijderea. Frate, zic, a venit apocalipsa. Nu mai inteleg nimic. De fapt, avea cheia apartamentului, lasata de amicul meu inainte de-a pleca din tara, nestiind ca eu stau acum acolo. Si venise sa...rezolve problema.

Au trecut vreo doua ore, in care am vorbit toti trei despre muzica si sabii japoneze, timp in care dom' director si-ar fi dat o mana sa ma poata ucide. Naluca se uita la mine ... se uita la mine.

Dupa plecarea lor, imi venea sa-mi dau o mie de pumni in cap ca nu l-am dat pe ala afara din casa si sa n-o mai las sa plece...

Am revazut-o la fel de intamplator (?!!) dupa vreo 5 ani, intr-un "Lacul lebedelor". M-am repezit sa ma uit pe afis. Da, era numele ei. Cat de prost trebuie sa fi fost sa nu ma fi dus nici atunci la ea?

http://www.youtube.com/watch?v=ycekLtDDGnc&feature=related

I'm Forest. Forest Gump...

In seara asta am primit programul de concurs si planificarea de zbor pentru maratonul din Sahara. Vreo 40 de tari participante, cam 400 - 500 de alergatori. Btw, se pare ca sunt singurul roman care alearga in Sahara Marathon. Primul impuls a fost sa fiu mandru dar, mi-am adus aminte ca alearga acolo si oameni in carucioare cu rotile si chiar si persoane nevazatoare. Si mi-a trecut de mandrie. Cand am primit lista, mi-am adus aminte de rapunsul pe care l-am dat unora care ma intrebau de ce ma duc acolo sa alerg. Le-am spus: pentru ca pot. Trecand peste aroganta raspunsului (da-i dreptul meu, ce dracu'), mi-am dat seama cate am reusi sa facem daca ne-am da voie. Cate am construi daca am intelege ca PUTEM. Dar e mai comod sa injuram si sa aruncam cu ... diverse in jur, e mai cool sa spui ca tara asta e de rahat si ca nu mai e nimic de facut. Va sugerez sa dati o cautare pe Youtube vizand sahara marathon. S-ar putea sa aveti mari surprize, intalnind niste oameni nevazatori (spun nevazatori ca sa intelegeti ca oamenii aia chiar nu vad lumina, nu c-ar fi orbi la suflet), ca si oameni in carucioare cu rotile care se caznesc sa iasa dintre dunele de nisip SINGURI - caci cu ajutor sunt descalificati. Anul asta vine si un grup de alergatori diabetici, din Spania. Oameni care merg acolo sa alerge, din spirit de solidaritate pentru un popor caruia i s-a furat pamantul. Oameni care, cu siguranta ar avea ce face pe-acasa dar, aleg sa poata. Aleg sa stea in plin desert cu familii de saharawi, intr-o saracie lucie si sa alerge pentru acestia.

Se obisnuieste ca, in zilele de dupa cursa, alergatorii care vor, sa ofere localnicilor idei si "secrete" ale profesiilor lor. (sa fiu al naibii daca stiu ce-am sa le spun, ca nu se brodesc neam ocupatiunile mele, pe-acolo. Sau, mai stii?)

In fine, cred ca ati inteles ce-am vrut sa spun, era doar un indemn, hai sa mai si putem...

later edit:

O alta cutuma a cursei este ca sportivii sa doneze cate ceva familiilor la care stau.

Daca puteti ... nu ezitati sa-mi spuneti, caci au mare nevoie.

later later edit:
Din greseala, am uitat sa dau mail-ul la care sa ne putem auzi, il pun acum:
asaxxum@gmail.com

caci ploaia va sa vina, va spun

ca ploaia va uda coama hienei murinde

si tot gandul cel stricatoriu de luna se va umple ...

later edit:

de fapt, voiam sa va spun la multi ani, dar neam daca-mi ies cuvintele-astea din gura...

pasi

si umbra isi umbla sfiosenia prin zapada
precum lama isi insinua
sangele prin jugulara umbrei,
oda ridicand si zbierat, carnii tremurande ...

p.s. 11111 terminate.

11111

Unsprezecemiiosutaunsprezece. Ca, deh, am trecut de zece mii, nu? Maine plec acolo. Si le voi termina, le voi termina, grijania mamii lor...

carciuma

"ce lume mica, domnule... cateva mese..."
gheorghe dinica

http://www.youtube.com/watch?v=DYiAUnIHevY&feature=related

Garbarek. Sau cum poti canta la apa dintr-o galeata

L-am auzit prima oara pe Garbarek, in camera de camin, in facultate, acum vreo 17 ani. Il ascultam impreuna cu prietenul meu, A, dupa ce mancasem niste mustar pe paine. Adica doar mustar pe paine, fiindca dadusem banii pe casetele cu Garbarek si Jarett. A fost un soi de dragoste la prima vedere si nu mi-a mai trecut. Si l-am tot asteptat sa vina in Romania. Il ascult cand sunt fericit, cand sunt trist, cand ploua, cand e soare, cand conduc, sau cand mi-e dor. Si se mai intampla ceva. Fata lui de zeu nordic imi aduce aminte oarecum de fata tatalui meu. Si nu-mi trece.

25 noiembrie 2009. Sala Palatului, orele 20.00. La opt fix, apare pe scena, in fata unei sali arhipline, inclusiv pe scari. Am reusit sa iau PENULTIMUL bilet, cu o cateva zile inainte.

El, Trilok Gurtu, Bruninghaus si Yuri Daniel - bass. Apropo, dupa al doilea solo de bass, mi-a venit sa ma inscriu la cercul de ingrijirea papadiilor, atat de divin s-a jucat omul cu sarmele alea. Doua ore jumatate de muzica absoluta, de dragoste infinita - btw, l-ati vazut cum canta la sax-ul ala de parca isi mangaie copilul tinut in brate? Nu exista cuvinte pentru a descrie ce s-a petrecut in acest timp. In fine, la un moment dat, Gurtu se ridica dintre tobele lui si se intoarce catre o galeata de metal despre care ma intrebam de la inceput ce e cu ea acolo, banuind ceva. Il mai vazusem cantand la diverse. Deci se intoarce Gurtu, si incepe sa cante la APA DIN GALEATA !! Asta in timp ce canta motive indiene. In acel moment mi s-a facut rusine ca traiesc.

Dar nu despre asta voiam sa vorbesc, pentru ca oricum nu se poate vorbi despre asta. Alta a fost revelatia mea. La sfarsit, inainte de bis, s-au aprins luminile in sala si mi-am adus aminte ce se intampla in sala aia, acum peste 20 de ani. In sala in care atunci Iliescu il aplauda pe Ceausescu, astazi Garbarek ne-a dat o lectie despre iubire absoluta. Astazi, cand Iliescu, aceasta bunicuta asasina, care-si devoreaza nepotii, incearca sa ne puna basti pe cap, Garbarek si Gurtu ne-au dat apa vie. Si-n sala aia, oamenii erau vii ...

later edit: si, ca s-o parafrazez pe Klara, inca o data i-am futut pe comunisti. Ai auzit, bunicuto?

Faraad ( Kanounn II )

Despre Faraad nu se stia prea mare lucru. De fapt, aproape nimeni nu stia ce-i cu el. Existau zvonuri ca nici nu era arab, ci iranian. Si vorbele acestea aveau ceva adevar in ele.

Shaifa ii povestise lui Harun ca batranul se tragea dintr-o veche si respectata familie persana din Qom, orasul sfant. Faraad era muezinul unei moschei conduse de imamul Ibn Kafud. In 1979, cand a inceput revolutia islamica, acesta a fost arestat, intr-o noapte, de Ulama, comunitatea mullahilor. Era cunoscut ca sustinator fervent al sahului Pahlavi iar mullahii, care in ultimii ani fusesera atacati continuu de catre sah, abia asteptau un motiv sa-l reduca la tacere. Facuse parte din seminaristii care protestasera impotriva lui Khomeyni, atunci cand acesta preluase conducerea tarii si fusese arestat, alaturi de altii, in timpul celor 444 de zile. In final, sahul a fugit umilit, ayatollahul Khomeyni si-a inceput teroarea, iar despre Ibn Kafud nu s-a mai auzit nimic. Fusese cat p-aci sa-l aresteze si pe Faraad dar, un mullah a venit intr-o seara la moschee si l-a sfatuit sa plece din tara, pana dimineata. Era suspectat de actiuni contrarevolutionare, datorita prieteniei cu Ibn Kafud. Faraad nu-si putea crede ochilor ce vedea in jurul lui. Qom, care pana atunci era recunoscut ca orasul traditiilor si respectului, devenise locul in care Tudeh, partidul comunist, ucidea in numele lui Allah. Peste tot, oamenii erau tarati din case si impuscati in strada, in vazul copiilor si batranilor. In acea noapte in care a fugit peste granita, Faraad a gasit si fetita. Copilul avea atunci vreo cinci anisori si, din cauza unei grenade, orbise. Parintii ei fusesera si ei arestati iar ea bantuia pe strada, ca o naluca. Nici macar nu mai plangea si aproape ca nici nu-si daduse seama c-a orbit. Mullahii au strigat s-o abandoneze in desert, asa cum cerea vechea pedeapsa pentru orbi dar, Dumnezeu stie cum, fetita reusise sa fuga din sediul Ulamei si-asa a gasit-o Faraad, in noaptea aceea teribila. Tinea cu ea in brate, o camasa de femeie. Din cand in cand, o mirosea si spunea: mama, mama ... Barbatul intelese imediat ce s-a intamplat. Cateva ceasuri mai tarziu, cu fetita in spate si ajutat de alt imam, trecu granita in Turcia si noaptea urmatoare in Siria.

... Nour cobora treptele casei tinandu-si mana dreapta pe balustrada, parca masurand-o. Auzise zgomot si pe batran strigand si, pana sa ajunga in capul scarii, recunoscu si vocea Shaifei. Se mai auzea o voce de barbat dar n-o recunoscu. Ii mirosi a amarui dar, pana sa se dezmeticeasca, Faraad ii spuse grabit: apa Nour, apa si geanta de piele. Repede! Fata avea acelasi mers de naluca. Plutea prin casa stiind sa ocoleasca fiecare lucru cu o precizie uluitoare. Harun nu stia de ce sa se mire mai intai. De batranul pentru care nu mai exista altceva decat pasarea din mainile lui, sau de frumusetea fetei oarbe din fata lui. Shaifa mai fusese in casa aceea si, absenta parca, isi dadu drumul in fotoliul verde din fata semineului. Harun se aseza pe vine, dar, auzind glasul batranului se ridica brusc si pleca pleca bajbaind in directia vocii.

Il gasi pe batran intr-o camera mica, fara ferestre, in care ajungeai dupa ce treceai pe sub o arcada joasa. Nu intelegea nicio vorba spusa de Faraad, nu stia farsi si, ii ceru din priviri fetei, sa-i spuna ce se intampla dar, isi aminti ca aceasta nu-l vedea.

Alif, Lam, Mim ...

La lumina opaitului, pasarea statea nemiscata, intinsa pe spate si cu ciocul putin deschis. Parca se hranea cu ruga batranului si, in rastimp, scotea un sunet ca de fuior de lana.

Harun incerca sa se apropie dar batranul, fara sa-si deschida ochii, il opri:

- Acum e cu mine, se va face bine, inshallah, dar trebuie sa vorbim. Asteapta-ma dincolo.

Nour isi lati narile parca vrand sa adulmece si, simtind ca Harun nu se misca, il lua de mana si trecura impreuna pe sub arcada din caramida rosie, in camera unde Shaifa terminase de facut ceaiul. Barbatul se lasa condus aidoma unui copil cuminte si observa ca lichidul din paharele mici avea aceeasi culoare a camasii lui Faraad si a caramizilor arcadei care-l facuse sa se aplece ...

Mana apasa usor pe umarul lui stang si, cand deschise ochii il vazu pe batran, in aceeasi camasa, incruntat. Simti miros de paine proaspata si incerca in zadar sa-si aduca aminte cand adormise in fotoliul in care statuse Shaifa.

- Trezeste-te ... Trebuie sa vorbim. Batranul isi lua mana de pe umarul lui si Harun isi stranse stomacul intr-un spasm involuntar.

- Ce trebuie sa stiu?

- Nu prea multe, ii raspunse Faraad, lasandu-se ajutat de Nour sa se aseze pe divan. Aproape ca esti vinovat ... Pasarea sa hraneste din tine iar tu nu vrei sa i te mai dai.

- Cum ...? Era buimacit, nu intelegea nimic din spusele batranului si-i venea sa-si infiga mainile in beregata lui, sa-l faca sa vorbeasca mai clar. Cum nu i se mai da? O crescuse de atatia ani, nu se culca si nu manca fara sa vada mai intai ce face ea si cum ii e.

Nour era asezata alaturi si Harun ii se uita la ea asteptand ceva.

- Hiena care ti-a ranit pasarea traieste, baiete. Si te asteapta. Hiena asta ... trebuie ucisa. Tu trebuie s-o ucizi.
Tu esti hiena, Harun!

va urma ...

in usa colibei
pisica privind melcul.
nu mai ploua ...

kanounn

Nisipul zbura incetisor, in lumina lunii, sfaraind ca un biban in ulei incins. Furtuna de nisip se terminase de vreo jumatate de zi, dar barbatul mai intarzie in pustie, nemultumit de vanatoare. Shaifa ii deschise poarta, multumindu-i lui Allah ca-l vede acasa:
- Salaam aleykum, copile. Intr-o zi ai sa pieri in desertul ala al tau, daca mai stai asa de mult.

- Aleykum salaam, buna mea doica, ii raspunse Harun, mangaind-o pe cap la fel cum putea mangaia o frunza de yucca. Ce face, o intreba?

- Hai sa te speli si pe urma ai timp s-o vezi, e la fel, nu vrea sa manance si scanceste in rastimp. De cand ai plecat, sta cu privirea atintita si doar s-a atins de apa.

Isi lasa arma jos, langa prag si, in timp ce batrana ii aducea apa, isi scoase hijab-ul plin de nisip, zambind amar. Trecusera trei zile de cand plecase la vanatoare. Initial nu planuise sa stea atat, dar il prinse furtuna intre dolinele Darakh si asta il facu sa intarzie. Se aseza pe treptele casei si-si roti usor privirea de parca acum vedea pentru prima oara cladirea. Ce mister il facea sa se mire de fiecare data cand vedea aleile acoperite de nisip dupa furtuna. Parca vantul abuza de casa lui, parca i-o poseda intr-un fel necinstit.

- Uite ceaiul, auzi in dreapta lui. Batrana se apropia mereu fara s-o auda, la inceput era intrigat dar acum i se parea ca e un fel de drept al ei sa vina asa, pe nesimtite. Ceaiul ii imblanzi gatul si Harun isi mai puse unul, bandu-l hulpav.

- Ai ramas la fel de nedelicat cand bei ceaiul, surase Shaifa. Degeaba tot incerc sa te invat, ai sa ramai la fel de aspru. Hai sa mananci, ti-am facut makrouth, am copt-o in dimineata asta. Barbatul se ridica de pe scari si, pasind pe prima treapta, ezita...

- Ma duc la ea, trebuie s-o vad. Am sa mananc pe urma.

Urca scarile aproape fugind, desi il durea un picior. Si-l prinsese intr-o faarah, in timpul unei vanatori. Acoperisul casei avea o priveliste superba. Cand statea seara acasa, urca aici si bea cafeaua asteptand sa iasa luna, aproape la fiecare apus temandu-se ca n-o sa mai rasara. Pana si cafeaua o bea putin cate putin, foarte incet, iar ultima gura i-o lasa lui Allah. Prima gura e a mea, ultima e a lui, spunea. Ajunse in coltul din dreapta al acoperisului si auzi un scancet. Da iubirea mea, vin... Deschise usa si intra punand un genunchi jos, asa cum facea de fiecare data. Inima i se schimonosi intr-un fel primitv si injura fara niciun pic de retinere. Sharmoutha...

Pasarea zacea cu capul spre usa si scanci cand il vazu. Incerca sa se ridice dar cazu peste o floare. Harun o lua in mainile lui nespalate si aspre si o mangaie, simtindu-se ca atunci cand nu putea vedea luna, din cauza furtunii de nisip.

Batrana stia ca barbatul va sta mai mult sus, asa ca inca nu terminase kefta. Asa ca se mira cand il vazu coborand cu pasarea in brate, aproape plangand.

- Ajuta-ma, Shaifa, iti dau orice, spune-mi cum s-o pun pe picioare, am sa mor daca ma paraseste...

Femeia ii mangaie mainile si pasarea isi intoarse capul de parca intelegea tot. De fapt, poate chiar intelegea si incerca sa se ridice, de parca simtea ca-si dezamageste stapanul. La ultima vanatoare, Kanounn tasnise de pe bratul lui Harun, nelasandu-i nicio sansa iepurelui de nisip. Pe cand se intorcea cu el in gheare, barbatul nu observa acea faarah si-si prinse piciorul in acelasi timp in care ii trecu prin minte cum se catara prin cedrii din Marrakech. Arma ii scapa din mana alunecand pe duna si Harun ramase imobilizat si cu gura plina de nisip. Pe cand incerca sa iasa, auzi un urlet. Il cunostea foarte bine, dar refuza sa creada ca tocmai acum se putuse intampla. Singura explicatie era ca-l urmarisera...

Fusesera doua hiene, Harun reusise sa ucida una, dar cealalta l-ar fi muscat de ceafa daca pasarea nu s-ar fi repezit in coasta ei. La sfarsit, hiena fugea alungata de barbatul care reusi sa-si scoata piciorul dintre stanci dar Kanounn se zbatea pe nisip, cu pieptul sfasiat. Sangele colorase nisipul intru-n rosu ciudat iar Harun simti in gura gust de rodie...

... De o saptamana pasarea se chinuia, rana incepea sa se infecteze, nu voia sa manance - poate ca nici nu putea... Harun nu putea suporta hienele, le-ar fi ucis pe toate si stia ca saliva lor e toxica si nu prea mai da sanse ranilor. Dupa acea intamplare se tot ducea in desert doar-doar va gasi starpitura sa scape nisipul de umbra ei, dar, fara succes.

Shaifa se simti ca atunci cand ii muri copilul, acum multa vreme. Vantul le aduse in nari mirosul de kefta din bucatarie, numai ca lui Harun nu-i era foame.

- Doar  batranul Faraad ar putea sa stie cum s-o salveze, spuse batrana, dar deja s-a inserat, poate s-o fi culcat si el.

- Ii dau oricat, nu mai pot sta, Shaifa, uita-te la ea cum sufera.

... Stelele erau mai multe ca oricand, batrana se uita spre cer, printre zgaltaielile pe care i le producea goana masinii. Barbatul conducea rugandu-se si injurand in acelasi timp. Crestea pasarea de 5 ani, de cand se despartise de femeia pe care o iubise cumplit. Stia c-a gresit si, fiindca nu si-o putuse ierta, isi asumase pedeapsa oamenilor desertului: incepuse sa vaneze cu soimita aceasta, stiind ca nu va mai putea iubi la fel o alta femeie...

Faraad iesi aproape speriat din casa, intr-o camasa caramizie si cu chechia alba pe cap. Vru sa intrebe ceva dar, privirea ii cazu la mainile barbatului din fata lui. Lua pasarea fara sa intrebe nimic, cu o dragoste infinita.  Harun simti un fel de protest interior, de parca i se rupea ceva din carnea lui, in vreme ce batranul era deja in mijlocul incaperii:
- Nour! Nour, vino repede!

va urma...

inca III

nenikikamen!!

inca un maraton facut bine. inca un demon ucis. inca un pacat spalat. inca un centimetru spre mine...

ps: v-am promis ca vin cu scut si nu pe scut. donc, va dedic acest maraton, voua :)

http://www.youtube.com/watch?v=L-7Vu7cqB20&feature=related

Later edit:

Cu modestie, dedic acest maraton celor trei alergatori care au murit la maratonul de la Detroit, duminica, in timp ce eu alergam la Bucuresti. 

Later later edit:

Si, pentru ca pe 20 octomvrie blogul asta (pardon, cafeneaua asta) a implinit un an de aburi ( de cafea, fireste), dedic acest maraton si acestui blog in cauza. Atat, zic!

BIM

4 zile. Atat a mai ramas pana la Bucharest International Marathon. Sunt febril, aproape ca nu mai am rabdare. Ce-i drept, ma si cam tem, da' asta n-ati auzit cand am zis-o. Ma simt excelent, ma dor glezna si genunchiul alea nenorocite, in rest sunt bine. Ma tem doar sa nu-mi stric glezna acum si sa-mi faca probleme in februarie la Sahara Marathon.

Doar atat zic acum, mai vorbim dupa cursa.

Tine-ti-mi pumnii duminica :)

answers ...

- why you are running for ?

- i'am looking for a dawn ...

- a special one?

- a special one ...

- why you are running for ?

- to take a seat ...

- what are you looking for ?

- to take a seat in myself ...

http://www.youtube.com/watch?v=u6FwEJwwYcQ&feature=fvst

Dilema

Adica, acesta e bass-ul pe care mi l-am comandat ieri. Vine cam in 2 saptamani. In secunda in care l-am vazut, am avut orgasm. Punct. Acuma, vorba lui Moromete, trei chestiuni rezulta din asta:
Unu, ca ma apropii de mine mai mult decat de oamenii dimprejur, doi, ca imi rezolv din ce in ce mai multe promisiuni de aici si aici si trei, ca e foarte posibil ca sub aceasta "tinerete" sa dospeasca linistita o dulce nebunie. Pai? Despre adica ce vorbim noi aici? Hmm ...

da

fluture zburand ...
pisica in oglinda -
concurentza?

ps: imi pare rau pentru tz, da' nu mi-a iesit neam diacriticu' ala pentru tz

Daca cineva vrea sa devina lider, trebuie sa faca un lucru: sa-ti distruga, cumva, inteligenta. Sa te clatine din radacini, sa te faca sa-ti fie frica. Trebuie sa te faca sa nu mai ai incredere in tine - asta e o conditie indispensabila. Daca esti inteligent, iti rezolvi singur problemele. E destul sa fii inteligent ca sa-ti rezolvi toate problemele. De fapt, orice probleme apar in viata, tu ai mai multa inteligenta decat probleme. Inteligenta e o provizie, un dar al naturii. Dar exista oameni ambitiosi care vor sa guverneze, sa domine; exista nebuni ambitiosi - ei creeaza frica din tine. Frica e ca rugina, distruge toata inteligenta. Daca vrei sa distrugi inteligenta cuiva, mai intai trebuie sa creezi frica; creeaza iadul si fa-i pe oameni sa se teama. Cand oamenii se tem de iad, se duc si se prosterneaza in fata preotului. ll asculta pe preot. Daca nu-l asculta pe preot, ii asteapta focul iadului - e firesc sa le fie frica. Ei trebuie sa se apere de focul iadului, si pentru asta e nevoie de preot. Preotul devine indispensabil. Trebuie creata teama, si trebuie creata lacomia. Inteligenta nu e lacoma. Te va mira sa afli ca un om inteligent nu e niciodata lacom. Lacomia este caracteristica lipsei de inteligenta, marginirii. Aduni provizii pentru ziua de mine pentru ca nu ai incredere ca maine ai sa fii in stare sa ataci viata, altfel de ce ai stoca? Devii avar, devii lacom pentru ca nu stii daca maine inteligenta ta o sa faca fata vietii sau nu. Cine stie? N-ai incredere in inteligenta ta, asa ca aduni in prostie, devii lacom. Un om inteligent nu se teme, el nu e lacom ...

osho ...

Dans

Omul acesta n-a fost singur. Omul acesta avusese in viata lui tot ce altii abia indraznesc doar sa viseze. Avusese toate clipele de bine pe care nu le-a putut convinge sa ramana mereu cu el, avusese norocul de-a putea zambi cand rasarea soarele, a avut putinta de-a rade de el insusi cand avea genunchiul jos.
Avusese toata iubirea din lume si toate diminetile in care se uita la ea, zambind si asteptand sa se trezeasca.
A mangaiat sinele de tren, in zapada, noaptea pe la 4, asa cum mangaia coapsa femeii, nestiind unde pranzu' pranzului ma-sii or sa-l duca.
A avut tot desertul adunat in gura si-n pantofi, toata marea in care inota de parca facea dragoste cu ea, turbat, sau linistit.
A avut toate diminetile in care dansa ca un drac, in ploaie, singur sau cu toata lumea dinlauntrul lui. A ras si-a plans cu toate gurile si lacrimile din lume, si si-a julit zeci de piei, doar-doar sa ajunga la el.
A baut bere cu insusi Dumnezeu si i-a spart halba in cap strigandu-i : ba, te iubesc asa cum nu te iubeste nimeni!
A sorbit toate noptile de vara si de iarna si de ploaie si de betie, in care canta pe strazi.
A trait sa aiba parul lung si alb, asa cum demult de tot, o fata balaie ii spusese ca se va intampla, in timp ce-i facea friganele.
A murit asa de tanar incat nici florile nu indrazneau sa creasca pe mormantul lui.
A jupuit si a dezghiocat toate vorbele urate si toate blestemele increscute in carnea si-n creierii capului lui. S-a indracit sa vrea a sari peste umbra lui pana i s-a zdrobit dracul din calcaie si-a murit (dracul, adica).
A aparat oameni, a salvat vieti, a ucis si a gresit cat altii intr-o mie de vieti, a avut pacate cat n-au putut cuprinde toate clopotele bisericilor si-a iubit cat toti dumnezeii acestei lumi.
Pe toate astea, va spun ca le-a avut omul acesta.
Atat a avut ... doar atat...
http://www.youtube.com/watch?v=juWHJCQGUq0&feature=related

Tema pentru acasa

Atunci cand, in timpul unei lupte, voi si adversarul va lasati pierduti in lucruri nesemnificative si sunteti amestecati unul cu celalalt, trebuie sa aveti mereu in vedere strategia "capului de sobolan si a capului de taur". Acesta e un principiu al strategiei.
Este important ca luptatorul sa aiba in minte, chiar si in viata de zi cu zi, acest principiu. In strategie, fie ea de mase sau individuala, nu uitati niciodata acest spirit! Ganditi-va bine la acest principiu.
Oricand suntem preocupati cu detalii nesemnificative, trebuie sa le schimbam dintr-o data intr-un spirit larg, interschimband ce este "mic", cu ceea ce e "mare".

Shimmen Musashi no Miyamoto, Go rin no sho, 1645

cu dragoste ...

- It's hard to let go, isn't it?
- Yes, it is, Bill ...
- Well, that's life. What can I tell you?
...
- Should I be afraid?
- Not a man like you ...

Meet Joe Black

moon kissing the mosque
the door is closing -
stars and wispers ...

paranteze

Noapte la Corbu.
Dormit sub cerul liber, fara cort, doar in sacul de dormit (n-o mai facusem de un an). Petrecut jumatate din noapte uitandu-ma ca disperatul la stele si enervandu-ma teribil ca nu pot sa cuprind in brate calea lactee (va dati seama ce e pe-acolo??). Inotat tot ca disperatul (ca de obicei), kilometri in larg, pana unde abia mai vedeam cele cateva lumini de pe mal (doamne, e asa liniste acolo, in larg...). Senzatie brusca si acuta: nu mai vreau sa ma intorc. Pe dumnezeul meu ca nu voiam sa ma mai intorc. Pe drumul de intoarcere aveam senzatia ca mi se ia ceva. Am ajuns la mal de parca n-aveam rost. Imi clocoteau creierii capului ca daca mai inotam putin as fi intalnit mica sirena.
Poate data viitoare. Poate acum avea niste treaba si nu ma putea primi. Eh, mai are si ea uneori dezordine prin casa, nu poti da buzna peste ea in dezordinea aia.
Dor...

cam asta e

Pai, lucrurile sunt cam asa: In seara asta, am hotarat cu Marian sa particip la Sahara Marathon, in ianuarie 2010.
230 de kilometri prin desert. Prin desertul meu. Gata. Cam asta e.

ploaia mea II

Era o ploaie ca la sfarsitul lumii, de parca cerul ramasese dator desertului si-i facea cinste intr-o carciuma numai de ei stiuta. Ia-ti, ia-ti, nu te mai saturi...

- Maine mergem pe plaja, la Corbu.

- Si daca o sa ploua tot asa?

- Si daca o sa ploua tot asa. Si-o sa ne iubim ca-n ultima zi, cu tot desertul ala peste noi... Si-am sa te alerg pe toata plaja aia, printre toate traznetele.

- Om vedea.

- N-om vedea nimic, c-or sa ne intre fulgerele in ochi si traznetele-n sange...

- Traznet!

ploaia mea

Ploua cu spume. La propriu.

Zafir cobora pe drumul ce ducea in portul vechi. Isi suflecase pantalonii de in si se uita cu amuzament la papucii din piele, care scoteau un zgomot ciudat atunci cand pasea. Ploua cu traznete, asteptase ploaia asta de multa vreme, asa cum numai un fremen stie a o astepta.

Trazni puternic in stanga lui si un catel se ascunse repede sub o masina dar, alarma acesteia il goni si de acolo. Zafir zambi... Se opri, se uita la papuci - era ud fleasca - si si-i scoase din picioare. Simti apa in talpi ca o binecuvantare.

Mai jos, auzi sirena unei nave si, in acelasi timp vazu un melc in fata lui. Il lua de pe strada si-l puse pe o frunza. Ce ticnit sunt, vorbesc cu melcii. Zambi...

Vazu venind spre el o fata, cu o pelerina galbena pe ea. Nu parea sa se grabeasca prea tare. Isi sterse apa de pe figura, cred ca are vreo 22 de ani...

Uite, pentru tine, ii spuse cand ajunse in dreptul ei. Fata ridica ochii si lua aproape reflex scoica pe care Zafir i-o intinsese. Era o scoica foarte mica, pe care o gasise pe plaja unde inota el. Iti multumesc, zise, uitandu-se dupa omul care plecase deja de langa ea. Of, ce frumoasa era... Zambi.

Intr-o masina, langa intrarea in port, un cuplu. El lasa niste hartii pe bancheta din spate si, ursuz, ii spuse femeii de langa el: m-am saturat de viata asta monotona, totul e gri, nu mai stiu ce sa fac.

Ea, vazandu-l pe Zafir mergand descult prin ploaie, cu papucii atarnati in mana. Uite, se plimba prin ploaie, hai si noi. El: fugi de-aici draga, vrei sa racesti? Fii linistita, nu se plimba, l-a apucat ploaia asta nenorocita.

De undeva de langa statuie, soarele se iti dintre nori pentru cateva secunde, asa cum numai in filme apare. Chiar iesi cu tupeu, langa un fulger prelung. Zafir se uita in sus, aproape ca nici nu se mira de aparitia soarelui si spuse: sunt un inger beat.

Zambi...

http://www.youtube.com/watch?v=OnRNFv8jmSg

poveste cu berze (nu-i a mea - povestea, adica)

Alef Lam Mim. Era candva o casa veche, numita casa de langa moschee.

Si casa aceasta era mare, avea treizeci si cinci de odai. Acolo locuiau de secole, mai multe familii inrudite care slujeau moscheea.
......
Era o dimineata de vineri, la inceputul primaverii. Caldura soarelui era placuta, in gradina plutea mireasma pamantului, iar copacii erau proaspat infrunziti. Aparusera primii muguri. Pasarile zburau din ramura in ramura, cantand parca in cinstea gradinii. Cele doua bunici curatau gradina de ierburile moarte de peste iarna, iar copiii se zbenguiau, ascunzandu-se in spatele copacilor grosi.
De sub un zid batran iesira la iveala o multime de furnici, atat de multe incat acoperisera trotuarul din jurul cedrului batran, asemeni unui covor miscator si roscat.
Mii de furnici tinere se ingramadeau parca sa vada soarele, a carui caldura le mangaia pentru prima data.
Matele casei stateau tolanite langa fantana si observau, de departe, cu mirare, acea gramada miscatoare. Copiii lasara joaca si priveau minunea ce serpuia pe trotuar.
- Bunico, strigara copiii, vino sa vezi!
.....
" povestea noastra s-a incheiat, insa barza nu a ajuns inca la cuibul ei..."

Kader Abdolah, La portile moscheii

later edit: ati observat ca berzele nu stau niciodata acolo unde e prea mult zgomot?

Azi-noapte m-am despartit de unul dintre cei mai buni prieteni. Marc, delfinul, ne-a parasit pe la miezul noptii. M-a chemat amica mea A, vino, Marc se simte rau, hai sa intri in bazin cu el sa il plimbi putin. In 15 minute eram acolo. Am intrat in bazin si-am vazut cateva fire de sange in apa. Mi s-a strans pielea. L-am luat in brate usor si, la cinci minute, a inceput sa aiba spasme.

A murit ca un erou, nu s-a vaitat, n-a cerut niciun pic de ajutor. A venit doar la marginea bazinului, de parca ar fi vrut sa ne vada mai de-aproape. Mainile mele n-or sa uite niciodata spasmele alea nenorocite care-l storceau de ultimele picaturi de viata.
Am ajuns acasa si-am baut o jumatate de sticla de Bacardi in jumatate de ora. Cacat...
Da, stiu ca era batran, toata lumea spune asta, dar numai eu stiu ce simteam cand ma jucam cu el, numai eu stiu cum imi zambea cu capul intr-o parte...
O sa-mi lipsesti cumplit, Marcone...

http://www.youtube.com/watch?v=EcG-MtXqWR8&feature=related

cine moare

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

Pablo Neruda - Cine moare...

PS
Si numai Dumnezeu va sti ce voi alege, caci lama mea o vor deopotriva si ingerul si demonul. Si amandoi ma invata de bine...

Comunicat important pentru tara:

Pescarusul cel Paraschiv a facut pui. Patru. Un motiv in plus sa vina cu si mai multa ravna dimineata la preluat hrana. Nici nu vreau sa ma gandesc ce-or sa faca astia cand or sa invete sa zboare. O sa-mi dau banii pe mancarea lor.
Ce profitori :)

Later edit: nu sunt patru, sunt cinci.

despre disponibilitate

In vara lui 1963, politica guvernamentala antibudista a Saigonului ajunsese la extrem. Calugarii erau arestati pentru orice, manastirile erau inchise sau arse. In fapt, segmentul budist, religios, se opunea cu vehementa razboiului din Vietnam. Pe 10 iunie, calugarii sunt impiedicati sa desfasoare o procesiune religioasa organizata cu prilejul celebrarii zilei lui Budha. Evenimentele degenereaza, politia deschide focul si ucide noua disidenti. In piata centrala, un calugar se aseaza si, intr-un calm infiorator, isi da foc, rugandu-se nemiscat, in timp ce arde pana la moarte. Se numea Thich Quang Duc. Politia incearca sa disperseze trecatorii si raspunde cu acte de violenta. Sapte dintre liderii budisti preiau exemplul fratelui lor si, in acelasi calm, isi dau si ei foc. Guvernul lui Diem Biem Pho arunca arunca responsabilitatea acestor evenimente pe Vietcong, nerecunoscandu-si niciodata vina. Pe 15 iunie au fost organizate funeraliile lui Thich.

In noiembrie, dupa aceste evenimente, armata organizeaza o lovitura de stat si rastoarna guvernul, omorandu-l pe Diem, actul de sacrificiu al calugarului fiind socotit cel care a determinat aceasta lovitura.

Inima lui Thich a ramas intacta dupa incinerarea trupului, aceasta fiind considerata o dovada a compasiunii si naturii sfinte a calugarului. Ea se afla intr-un potir de sticla in manastirea Xa Loi.

End of story.

By the way, mai stie cineva ce s-a intamplat in 13 -15 iunie 1990 in Bucuresti, Romania? Intreb si eu...

au bout de la mer noire ...

just another brick in the wall...
or not

multumesc

Ma simt foarte ciudat. Dar inainte de asta, as vrea sa multumesc. Nimanui, in mod special, vreau doar sa multumesc tuturor celor care sunt langa mine, celor care ma ajuta, precum si celor care ma fac sa ma simt mai viu, prin rautatile lor.
Multumesc tuturor buburuzelor care se aseaza cu tupeu pe mine, de parca mi-ar cere mana fara consimtamantul meu.

Multumesc tuturor "anonimilor" care, in neputinta lor de-a construi ceva, incearca din toate puterile sa darame ce construiesc ceilalti, in acest fel facandu-ma sa cred si mai mult in calea mea.
Multumesc unui baiat indragostit pe care l-am descoperit absolut intamplator in seara asta, care ii daruia iubitei lui, pe blogul acesteia, un haiku scris de mine (mentionand ca e scris de mine). M-am simtit tare bine, din acest motiv.
Multumesc "barbosului" pentru tot ce mi-a dat si-i promit inca multe halbe-n cap (cu dragoste, caci tot eu o sa-l oblojesc pe urma).
Multumesc lamei mele care ma taie de cate ori imi vine sa renunt.
Multumesc domnului Ion Codrescu, pentru prietenia cu care ma onoreaza si care mereu ma intreaba ce-am mai scris, facandu-ma sa ma simt vinovat daca nu scriu.
Parca sunt la oscar-uri si-oi fi castigat ceva, asa tot multumesc :))
Multumesc indoielii care-mi cracaneaza sinapsele (da, a mea e expresia) si care ma face sa ma imbat crunt sau sa inot kilometri noaptea, de parca asta m-ar intoarce ACASA.
Ma simt foarte ciudat. Parca mi se ia ceva.
A, apropos, maine e ziua mea...

photos on the wall -
no wall ...
just touch

nenikikamen!

Nenikikamen! Asta a spus Pheidippides dupa ce-a alergat maratonul, pana la Atena.

Nenikikamen am spus si eu impreuna cu Marian, cand am ajuns aseara in centrul Mangaliei, dupa 42 de km. Am reusit maratonul. L-am terminat, nu ne-am oprit, n-am stat nicio secunda.

Se spune ca in maraton nu exista castigatori, ci doar invingatori. Daca-i asa, atunci nenikikamen! Am invins ...

Ma dor groaznic genunchii (eh, ma dureau dinainte), dar si-acum am in nari mirosul de sampanie cu care ne-au stropit la finish.

Le multumesc tuturor celor de langa noi, e incredibil cat te ajuta un Octavian care-ti pune Manowar atunci cand crezi ca nu mai poti, sau Liviu care ma injura afectuos in greceste, mergand in paralel cu masina, stiind c-am sa-i raspund pe masura. Multumiri lui Andrei pentru masajul excelent de dupa terminare.

A fost o cursa exceptionala si, cu voia dumneavoastra, as vrea sa-mi multumesc si mie ...

http://www.youtube.com/watch?v=BLvPNt2KsAU&feature=related